Die hard

Die hardYippee ki-yay, făcători de muică, yippee ki-yay, a venit momentul să revăd Die hard, un clasic al filmelor de acțiune regizat de John McTiernan aflat pe val după ce cu un an în urmă semnase Predator.

 

🎬 Die hard – Premisă

Rolul principal este interpretat de un nume relativ nou la acea vreme, Bruce Willis (The sixth sense), care aici este John McClane, un polițist de New York care se cărăbănește de Crăciun în Los Angeles, la nevastă-sa cu care se are ca pe piuneze pentru a petrece sărbătoarea alături de copiii lor.

Nu prea are el chef de California care îl cam deranjează după tonul zeflemitor pe care-l adoptă imediat ce avionul aterizează în Orașul Îngerilor, dar familia-i familie, trebuie să mențină aparențele de dragul puradeilor.

Mai întâi însă trece pe la Nakatomi Plaza să-și facă simțită prezența, dar nimerește cum nu se mai poate mai prost, inundând corăbiile tuturor.

Pe de o parte, strică petrecerea șefului cel mare al soției, pe de altă parte, dă peste cap planurile unui grup de teroriști în frunte cu Hans Gruber (Alan Rickman – Sweeney Todd: The demon barber of Fleet Street) care îi ia drept ostateci pe toți petrecăreții din Nakatomi, mai puțin pe John care se face nevăzut cât ai zice C4.

 

💭 Die hard – Comentariu

Restul este istorie, Die hard înscriindu-se cu succes pe lista celor mai bune filme de acțiune din toate timpurile.

Și nu pentru că ar fi ceva nemaivăzut, deoarece povestea este una dintre cele mai elementare în acest gen, dar în simplicitatea ei rezidă măiestria acestui film pentru că execuția lui este una fără cusur din toate punctele de vedere.

John McClane nu-i un erou obișnuit, nu se aruncă în fața gloanțelor de drag, nu face parte din categoria pachetelor de mușchi ca personajele interpretate de Stallone, Schwarzenegger sau The Rock.

Din contră, McClane este un om de-al nostru, un polițist flegmatic, ce nu se împacă prea bine cu superiorii, arogant, dar și inteligent.

Este neobișnuit cu asemenea situații, dar trebuie să se aclimatizeze noii posturi în care se află, fiind un personaj cu care putem să empatizăm și către care emanăm valuri de compasiune pentru că pare unul real, verosimil, nu vreo fantasmagorie închipuită.

Practic, personajul principal este punctul de atracție al acestui film, nu neapărat acțiunea, John McClane nu este un om cu super puteri, nu este invincibil, sângerează, poate fi rănit, este vulnerabil, dar rezistent, are pofte carnale normale (se mai oprește să arunce un ochi pe câte-un poster nud) și poți rezona întrutotul cu el.

Die hard

 

Scenariul îl pune în tot felul de situații limită, dar deloc improbabile, din care trebuie să scape folosindu-și în principal creierul, ăsta fiind un alt punct forte al lui Die hard, anume că nu este tâmpit, atât eroul, cât și cel rău, sunt personaje inteligente, care acționează cerebral, iau cele mai bune decizii pentru atingerea scopului final și asta gâdilă plăcut la encefalul spectatorului.

Dar să nu credeți că Die hard n-are acțiune.

Din contră, clădirea uriașă în care John McClane este captiv cu o duzină de teroriști sau, mai corect spus, teroriștii sunt închiși cu McClane, generează multe scene bombardiere.

Părțile combatante fac prăpăd în jurul lor în cel mai pur stil al anilor `80, adică într-un mod matur și fără abțineri verbale sau vizuale întru protejarea sensibililor.

Ratingul R al filmului este binemeritat pentru că John McClane înjură și împușcă, împușcă și înjură de mama focului, mitraliind cu fuck-uri și gloanțe în toate direcțiile de ți-e mai mare dragul să-l vezi și să-l auzi, o abordare pe care filmul de acțiune de azi (cele mai multe) este prea fătălău să o mai atace.

Este printre puținele filme care te fac să crezi că un singur om, prin curaj și inteligență, se poate lupta de la egal la egal cu o grămadă de teroriști fără să strâmbi din nas a incredulitate.

Nu pot spune că a îmbătrânit prea elegant, câteva scene care au necesitat ceva efecte pirogene arată cam strâmb, ca botul Drăgușancei după un botox expirat, dar cu toate astea Die hard se ține al naibii de bine pentru că livrează acțiune în stare pură ce nu se va demoda prea curând.

Așa îmi vreau filmele de acțiune, brutale și sângeroase, pentru adulți, nu pentru țânci cu suzeta la gât și cu țâța-n gură, cu personajele murdărindu-se de sânge din cap până-n picioare, că așa este la război.

Păi faceți o simplă comparație între maieul lui Bruce Willis, care din alb devine în câteva minute negru de murdărie și sânge, pentru că se târăște prin toate conductele jegoase, și cel al lui Vin Diesel din F9 care este imaculat indiferent prin câte peripeții explozive trece Dom.

Asta înseamnă să îți pese de produsul final, să îl faci acolo unde este posibil, cât mai realistic.

Die hard

 

De asemenea, Die hard are ceva ce multor producții înrudite le lipsește, sufletul.

Deși este un simplu film de acțiune, Die hard te atinge și la corazon și, culmea, mai ales printr-o relație la distanță între John McClane și copoiul Powell (Reginald VelJohnson), având fire narative secundare bine implementate în povestea principală care, prin direcția în care o apucă, m-au făcut chiar să lăcrimez de fericire.

Nu strică nici prezența lui Alan Rickman în rolul antagonistului Hans Gruber, un neamț perfid, machiavelic, dar la rându-i inteligent și șarmant, care nu este o caricatură de nemesis.

Deși este unul banal la bază în scopul său, interpretarea dată de Rickman îl transformă pe Gruber în unul dintre cei mai teribili răufăcători, nemernic capabil să te ucidă cu zâmbetul pe buze fără multe tergiversări.

 

🏆 Die hard – Verdict

Deși sunt multe alte filme mai spectaculoase în ceea ce privește acțiunea bombastică, puține pot depăși Die hard în inteligență, șarm și personaje pentru care nutrești imediat sentimente de camaraderie.

Încurcă la un moment scenariul sindromul Helsinki cu sindromul Stockholm, inversând definițiile (deși cică ar fi o glumă a filmului), plus avem inerentele erori de continuitate, dar treacă-meargă, am găsit și eu de ce să mă leg, oricum ele nu sunt atât de sesizabile încât să îți sară în ochi în toiul acțiunii și să te deranjeze.

Este Die hard un film de Crăciun?

Asta-i o întrebare la fel de grea precum „Care-i sensul vieții‟?

Eu zic că nu-i un film de Crăciun, pentru că sărbătoarea n-are relevanță în scenariu, putea fi oricare alte sărbătoare, dar este un film de urmărit de Crăciun când ești sătul de Home alone.

Die hard își menține intactă savoarea primordială, iar Bruce Willis interpretează cel mai carismatic rol al său și prefer să-l țin minte așa decât în producțiile rebut în care joacă la vârsta senectuții.

Hai că v-ați prins la ce etaj cobor din Nakatomi Plaza, evident la etajul 10.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Lost bullet 2

Lost bullet 2

Lost bullet 2 continuă evenimentele lăsate cam în coadă de pește de către primul Lost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.