Elvis

admin 24/06/2022 Dramă Leave a comment 1,184 Views

Baz Luhrmann iese din hibernare după 9 ani în care nu a regizat nimic pentru marele ecran pentru a ne ferici, sper, cu Elvis, o biografie despre… nici nu mai este nevoie să spun, că doar n-o fi despre Elvis Prună sau Elvis Nicu. Scuze că aduc în discuție nume de maneliști aici, unde este vorba despre Elvis The King Presley, dar trebuia să o fac pentru a accentua imensa diferență culturală.

🎬 Premisă

Filmul este o biografie get-beget a marelui Elvis, din copilărie până la momentul fatidic din august 1977, cu accent, așa cum era de așteptat, pe perioada lui de glorie.

Se vrea mai mult un fel de flashback pentru că filmul este povestit de managerul său aflat pe patul de moarte, colonelul Tom Parker (un Tom Hanks plin de machiaj și burți false), un circar muritor de foame care tot caută un act artistic nou care să-i aducă niște crăpelniță-n stomac.

Și salvarea se numește Elvis Presley (Austin Butler – Once upon a time in… Hollywood), un puștan din Memphis, un tinerel alb care cântă muzică de negri, o combinație explozivă care a dus la o isterie națională.

De aici încolo totul este istorie.

💭 Comentariu

Filmul Elvis este o biografie clasică, o cronică șablon a traiectoriei unui artist gigant, o poveste cauționară tulburătoare despre preamărirea fulgerătoare și decăderea bruscă a unui titan al industriei de entertainment.

Ca structură narativă nu este ieșit din comun, prezintă evenimente și informații pe care cei mai mulți dintre noi le știam, dar care erau răsfirate sporadic în memoria noastră, iar scenariul nu face altceva decât să le strângă într-un pachet coerent.

Atinge punctele vitale ale carierei lui Elvis, de la serile petrecute în compania artiștilor de culoare care l-au influențat decisiv până la epuizarea cauzată de o serie interminabilă de concerte, Elvis filmul ne tăvălește prin viața lui Elvis artistul.

Nu sunt ratate controversele iscate de mișcările lui considerate sexuale, deși doar își scutura energetic picioarele și zgâlțâia din pelvis.

Eu nu vedeam nimic indecent, dar domnițele participante la concertele sale împroșcau sala cu jeturi voluptoase de kalasuri intense. V-am dat de muncă, să căutați ce înseamnă kalas.

Oare nu cumva s-a exagerat cu efectul afrodiziac al mișcărilor lui Elvis? Chiar așa efecte pornografice să fi avut în acea vreme?

Cea mai importantă parte a filmului este dedicată relației zbuciumate dintre Elvis și Parker, o relație abuzivă care ne pune pe gânduri și ne demonstrează că istoria se repetă pentru cei care nu-s capabili să tragă povețe din pățaniile dramatice ale altora.

Antagonistul este, în mod clar, Parker. L-o fi descoperit el pe Elvis, l-o fi dus pe cele mai înalte culmi ale succesului, dar tot el l-a doborât de acolo și l-a băgat în mormânt din dorința egoistă de a-și satisface viciul său.

O lecție pentru toți artiștii, nu vă lăsați familia și prietenii să vă managerieze cariera, că-s toți lipitori și doar sug la țâța voastră productivă de verzișori. De la Elvis până la Britney, sunt exemple nenumărate de artiști distruși din tinerețe din cauza anturajului toxic și a lăcomiei celor care trebuia să se ocupe de bunăstarea lor.

De asemenea, nu este bine să vă înconjurați de yesmeni, pe românește pupători-n cur, care răspund doar cu „Da‟ tuturor prostiilor spuse sau dorite de artiști, de frică să nu rămână pe dinafară dacă zic „Nu‟.

Cu toate astea, parcă nu intră cu adevărat în profunzime, am rămas cu impresia că doar dă cu șmirghelul pe la suprafață, fără să ajungă la miezul suculent, nefiind atât de dramatic pe cât anticipam.

N-am simțit prea multă emoție, ci doar o profundă tristețe văzând cum este Elvis tratat ca o bovină de montă și atât, nu ca un artist legendar, ci ca o vacă de muls cât mai mult și cât mai repede.

Cât despre muzică, vreți să comentez ceva? Nu-s eu cel mai mare fan al său, dar am în lista de ascultat o grămadă de melodii de-ale sale, or fi ele vechi de peste jumătate de secol, dar și acum sunt cu mult peste mizeriile zgomotoase de azi.

Ce n-am știut a fost faptul că unele dintre piesele de căpătâi nu au fost ale lui, ci au aparținut altor artiști, el împrumutându-le.

Nu lipsesc celebrele Hound dog, Are you lonesome tonight, Suspicious minds, Blue suede shoes sau Unchained melody.

Pe partea tehnică, Elvis (filmul) este prea gras în ceea ce privește durata, a înghițit prea mult minute, se duce binișor peste două ore și jumătate, cu multe scene lente, inutile aș putea spune, precum prezentarea unor evenimente politice șocante din acea perioadă care nu prea au influență asupra traiectoriei filmului.

De asemenea, Baz Luhrmann insistă în stilu-i caracteristic cu o editare frenetică, rapidă și colorată care la un moment îți declanșează fobii pe care nu știai că le ai.

M-am simțit ca un Joker aruncat într-o cuvă, dar nu plină cu chimicale, ci cu vopsea în toate culorile, ochii fiindu-mi asaltați de un bombardament neîncetat de editări rapide și vibrante.

Dar recuperează prin imaginea bombastică și extravagantă, fix ca personalitatea „larger than life‟ a lui Elvis. De la costumele strălucitoare la cheltuielile imense pe fel și fel de prostii, totul emană opulență și somptuozitate.

Și să-i dea cineva Oscarul lui Austin Butler, n-arată el chiar a Elvis ca fizic, dar ca interpretare și manierisme, din ce amintiri am cu Elvis de pe la TV și Internet, l-a nimerit la fix. Este superb în acest rol.

Nu la fel pot spune despre Tom Hanks (Forrest Gump) care nu reușește să se piardă în rol, creierul meu l-a perceput ca un Hanks umflat artificial, nicidecum nu l-a văzut pe detestabilul colonel Parker.

🏆 Verdict

Mi se pare că aduce mult cu Bohemian rhapsody, ba chiar împrumută actul final din dorința de a ne injecta cu doza obligatorie de apă sărată.

N-a ținut șmecheria prea bine, cel puțin nu la mine, mi-am dat seama rapid ce vrea să facă și nu m-am lăsat păcălit, putea veni cu un final diferit.

Dar cum am spus la început, Elvis este o biografie făcută ca la carte, nu a vrut să vină cu noutăți în domeniu, faima și moștenirea lui Elvis fiind suficiente pentru a ne atrage atenția, iar viața tumultoasă a Regelui Rock`n`Roll-ului este mai mult decât palpitantă pentru a nu necesita sforțări scenaristice de originalitate.

Se putea cu vreo 30 de minute mai puțin, la dracu, avem o scenă în care Elvis traversează o stradă și, din cauza infinitului de cut-uri, mi s-a părut că durează o eternitate.

Nu vreau să zic pentru ceea ce a vrut să fie, că mă trezesc cu procese de plagiat, dar per ansamblu, Elvis este un film bun, care nu m-a înduioșat pe cât doream, dar m-a întristat și îngândurat, bucuros că mai bine sărac, anonim și fericit decât bogat, celebru și îndopat de pastile.

Hai că mi s-a terminat contractul și trebuie să semnez o extensie pentru 8 albume, Elvis este un film care mi s-a părut a fi bun, dar nu neapărat excelent.