Locked down

Venit parcă de nicăieri, Locked down este primul film oficial din 2021 pe care pun ochii, fiind lansat pe HBO Max.

Regizat de Doug Liman (American made, Edge of tomorrow) și cu o pleiadă de vedete în distribuție, Locked down își desfășoară acțiunea în Londra în timpul carantinei cauzată de Covid-19.

Nu știu cine a avut strălucita idee că oamenii fix asta ar dori să vadă, anume pe timp de pandemie un film despre pandemia în curs, că lumea se uită la filme să scape de grijile cotidiene, nu să cadă din lac în puț, dar subiectul părea interesant din sinopsisul scurt de pe IMDB: Un cuplu se bagă la un jaf zdravăn cu ceva bijuterii scumpe.

Așadar, Paxton (Chiwetel Ejiofor – The old guard, Doctor Strange) și Linda (Anne Hathaway – The witches, Serenity), carantinați împreună, deși ei tocmai se despărțiseră, n-au ce face prin casă și, pentru a nu sări unul la beregata celuilalt, pun la cale un jaf ce pare prea la îndemână, prea ca la țară.

Dar înainte de a ajunge la această idee strălucită, cei doi discută și tot discută despre greutățile acestei carantine care provoacă eroziuni facultăților mintale.

Din nefericire pentru Locked down, premisa filmului pornește abia în ultima jumătate de oră pentru că până atunci este de o plictiseală ce nu poate fi exprimată coerent în cuvinte.

Scenariul scris de Steven Knight este atât de arid încât deșertul pare un ocean de verdeață, deși începe destul de promițător, ne prezintă niște străzi pustii, un mic arici ce se plimbă nestingherit, probleme generate de conexiunea slabă la internet, dar se fâsâie imediat când totul este transformat într-o sforăială suprarealistă în care se exagerează enorm.

Toate personajele se comportă de parcă o carantină de 14 zile reprezintă sfârșitul lumii (erau abia la început), se vaită de zici că au fost trimiși pe front în curul gol și cu linguri de lemn pe post de arme, își pierd mințile rapid și perorează tot felul de inepții.

Tocmai de asta nu m-am putut conecta cu personajele pentru că prin aceeași carantină am trecut, ați trecut, dar să dea dracii de mi s-a părut vreo mare scofală, am stat acasă frumușel cu familia, mai un film, mai o șeptică, mai un Monopoly, mai un darts, niciun stres. Dar nu nene, ăștia zici că-s jupuiți de vii, așa se comportă. Chiar atât de disfuncțională a ajuns societatea încât este o corvoadă să petreci, chiar și forțat, o perioadă mai lungă de timp alături de familie sau de cunoscuți?

Vrea filmul să ne explice că ruptura de normal duce la comportamente deviante, dar oare nu am avut parte de fix pe dos? În realitate nu cumva am fost rupți dintr-o rutină robotică și am primit șansa de a fi alături de cei dragi? Da, știu, există probleme financiare, pierderi de slujbe, dar nici în halul ăsta în care pune filmul problema, să o iei razna că trebuie să stai degeaba și îți vine să te sinucizi.

Am văzut multe porcării, multe de tot, la viața mea, dar Locked down, deși nu porcărie completă, mi-a testat la maximum răbdarea, fiind filmul la care am fost cel mai aproape să-mi bag picioarele în el și să îl opresc din cauza inutilității sale și modului caricatural exagerat în care prezenta o situație prin care și eu am trecut și nu am simțit nevoia să-mi despic venele să mi le fac ștreang.

Plus că, boala secolului XXI, deși încearcă să fie un pic mai subtil, Locked down colcăie de teme sociale specifice perioadei, de la cuplul inter-rasial până la multiple replici în jurul homosexualității, de la mesaje bine împământenite că femeile trebuie să fie mai prezente peste tot până la evocarea unor scene fierbinți de lesbianism, avem de toate, nu lipsește nimic.

Am sărit Songbird și am dat de Locked down care n-are nimic apetisant, doar dacă doriți să vedeți timp de aproape două ore câteva personaje care au reacții exacerbate pe timp de pandemie, care bălmăjesc tot felul de aiureli care demonstrează că au bibilica spartă, și nu din cauza carantinei, ci pentru că deja erau stricate la căpșor.

Cât despre jaf, este o glumă proastă, trailerul este o bătaie de joc la adresa spectatorilor, 90% din timp prezintă secvențe din ultimele 30 de minute, practic vezi în trailer tot ce este mai palpitant din film, restul fiind de o sterilitate ieșită din comun.

Singura bilă albă este interpretarea actoricească pentru că Chiwetel Ejiofor și Anne Hathaway joacă de le sar capacele, dar în rest pauză totală. Prin film mai apar în roluri secundare Ben Kingsley, Ben Stiller, Stephen Merchant, Mindy Kaling sau Mark Gatiss.

Mă duc să cumpăr 3 măști filmului, că mai multe nu merită.

Dacă numai filme precum Wonder Woman 1984 și Locked down o să scoată HBO Max, atunci este groasă treaba.

1.5 out of 5 stars (1,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Monsieur Vincent

Monsieur Vincent

Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1948 Deși nu este Oscar get-beget, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *