Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
După ani și ani de indecizie, până la urmă m-am hotărât să urmăresc Metropolis din 1927 în varianta pe care am găsit-o, de două ore jumătate.
Nici asta nu este varianta completă, ea avea 210 minute.
🎬 Metropolis – Premisă
Filmul ne duce într-un viitor retro futurist în orașul Metropolis, unul care funcționează ceas ca urmare a progresului tehnologic reprezentat de mașinăriile care îi asigură existența.
Fiul șefului ăl` mare, Freder (Gustav Fröhlich), pune ochii pe o domniță din pătura de jos a societății, Maria, și vrea neapărat să o cunoască.
Așa că se dă jos de pe piedestalul bogătan pe care se află și se amestecă în rândul plebei (care o duce foarte greu) pentru a o găsi pe Maria care s-a evaporat de sub ochii lui.
În timp ce el se chinuie să o depisteze pe care i-a făcut inima să bată nebunește, un savant țicnit are un plan teribil care ar echivala cu prăbușirea societății.
Dar pentru asta are și el nevoie de aceeași Maria.
💭 Metropolis – Comentariu 🍿
Nu am avut probleme în a urmări 150 de minute de film alb-negru și mut. Am rezistat la Intolerance, film apărut cu 11 ani mai devreme și o durată de 3 ore, așa că nimic nu mă mai sperie.
Varianta pe care am găsit-o este una restaurată, combinând secvențe clare din pelicula originală cu adăugiri descoperite într-un pod din Mexic provenite dintr-o rolă de 16mm.
Ca atare, apar discrepanțe mari în ceea ce privește calitatea și formatul imaginii, dar m-am obișnuit repede cu acest aspect neplăcut.
Cât despre film, nici nu zici că este realizat acum aproape 100 de ani în ceea ce privește tematica pentru că Metropolis este mai relevant ca oricând.
Viitorul imaginat aici este deja prezent pentru umanitate. Și nu mă refer la mașini zburătoare sau alte invenții mult prea avansate pentru stadiul în care ne aflăm, ci la structura stratificată a societății.
Nu diferă cu nimic ce vedem în film cu ce observăm în realitate.
Bogații sunt în lumea lor, deasupra „nespălaților‟, devenind tot mai bogați ca urmare a sclavagismului modern pe care îl aplică.
Asta în timp ce pătura de jos a societății, cea muncitoare, robotește non stop și o face în van că viața oamenilor nu se îmbunătățește, truda lor nefiind răsplătită pe măsură, ci cât să-i țină la limita supraviețuirii.
Sincer, credeam că va fi mai SF filmul având în vedere trailerul, dar se concentrează mai mult pe disonanța socială evidentă din rândul speciei umane.
Regia lui Fritz Lang este magistrală și cutremurătoare.
Cum altfel pot să o numesc când în secvențele de pe ecran vedeam zeci/sute de muncitori care se mișcau la unison ca niște soldați zombi, cu capetele plecate, executând ordinele ca la război?
Îmbrăcați la fel, pășind la fel, probabil gândind la fel, formau o turmă supusă fără individualități care să iasă în evidență și fără gânduri diferite de cele impuse de cei de sus.
Deținătorii puterii se asigurau că-i osteneau destul pentru a nu mai avea putere să se răzvrătească, dar nu suficient de mult astfel încât a doua zi să o poată lua de la capăt.
Sună cunoscut, nu?
De remarcat ceasul folosit în Metropolis care are alte coordonate temporale decât cele obișnuite. De fapt totul în Metropolis este conceput pentru a struni cât mai bine pulimea ușor manevrabilă.
Filmul este unul vizionar, a prezis cu exactitate ce urmează să se întâmple în societate, deși nu cred că era atât de greu pentru că de-a lungul istoriei lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Aici nu îi ofer multe laude, că nu era dificil de anticipat că lumea va fi împărțită în bogați și săraci.
Dar dincolo de asta, Metropolis și-a închipuit fel și fel de invenții, unele dintre ele deja concretizate, altele la care abia visăm.
Fără să vreau îmi scăpau strigăte de uimire când observam ce influență a avut asupra producțiilor ulterioare, din el s-au inspirat filme de la Star Wars până la Terminator. Pare-mi-se că Skneyt și C-3PO își au originile în acest film.
Ba chiar am identificat o scenă din Andor care seamănă izbitor cu una de aici.
Înglobează mai multe genuri, are ceva SF reprezentat de orașul viitorului și robotul pe care nu îl mai poți distinge de un om și există și multă dramă generată de lupta dintre păturile sociale.
Nu putea lipsi clasica poveste de dragoste dintre două personaje ce vin din medii diferite care nu ar trebui să se amestece.
Și, dacă vă vine a crede, este chiar și un „disaster movie‟ în ultima parte. Nu, nu glumesc. Roland Emmerich și James Cameron ar fi mândri de actul trei.
Chiar dacă bate spre suta de ani și la nivel tehnic arată șubred, nu pot să nu apreciez grandoarea decorurilor realizate în mare parte la scară de 1:1, multitudinea de figuranți și imaginația debordantă în crearea unor scene.
Nu de puține ori m-am întrebat cum au reușit să înjghebe unele momente atât de tensionate în bucata cu apa (nu zic mai mult).
Uneori era evident că avem de-a face cu miniaturi, dar alteori nu. Și nu vreau să îmi imaginez ce efort colosal a fost depus în acele vremuri pentru realizarea respectivelor secvențe care au fost foarte costisitoare.
Aplicând inflația mult hulită, aparent bugetul filmului ar fi fost undeva la 200 de milioane de dolari.
Nu mai insist pe aspectul vizual, ideea este că Metropolis impresionează prin vivacitatea cinetică și grandoarea efervescentă a unor scene captivante.
Dacă ar fi refăcut cu tehnica de acum ar arăta fenomenal, dar poate că s-ar pierde din farmecul de atunci, mai ales că, neexistând dialog, de multe ori a trebuit să îmi închipui ce discută personajele între ele.
Știu că apar cartonașele cu texte, dar doar în momentele importante, nu de fiecare dată când cineva deschide gura, așa că a trebuit să-mi pun la treabă imaginația să completeze informațiile lipsă.
Ca poveste, are rădăcinile adânc înfipte în Vechiul Testament, cu multe trimiteri la Babilon, iar inserțiile respective sunt terifiante pentru că scot în evidență un lucru de netăgăduit în evoluția umanității.
Progresul industrial duce la regres intelectual.
Nu mă așteptam să fie vulgar, nu, este greșit spus vulgar, ci senzual, pentru că pe alocuri am avut parte de nuditate, dar nu una gratuită, ci în scopuri artistice.
Și aici ar fi multe de comentat, filmul fiind complex de nu-i adevărat, dar deja mă întind prea mult cu acest articol.
Există un dans mai aparte în Metropolis, simultan grațios și diavolesc, care sintetizează instantaneu cât de fragilă este mintea umană și cât de ușor poate fi pervertită dacă știi cum să o joci pe degete.
Mi-a plăcut, la capitolul actorie, interpretarea senzațională a celei care a jucat-o pe Maria în două ipostaze total opuse, anume Brigitte Helm care se afla la primul rol conform IMDB.
Neavând avantajul replicilor, a trebuit să se bazeze pe expresii faciale și mișcări corporale și, cu ajutorul machiajului subtil, a dat naștere unei dualități fenomenale.
Pe de o parte, era întruchiparea angelică a raiului prin bunătatea de care dădea dovadă și te topeai imediat la vederea ei și la auzul cuvintelor pe care le rostea, unele care îndemnau la pace.
Pe de altă parte, m-a distrus psihic cu reprezentarea răului demonic care este interesat doar să semene haos și anarhie în rândul oamenilor.
Aici m-a făcut să mă uit chiorâș la orice gadget dotat cu inteligență artificială de teamă să nu-mi sară aspiratorul robot la gât să mă sugrume.
Într-adevăr, avem parte de melodramatismul specific acelor vremuri, cu gesturi exagerate, demne de telenovele lacrimogene, dar nu m-a deranjat deloc, parcă se potrivea în acest context.
🏆 Metropolis – Verdict 👍 sau 👎
Nu mă ascund după cartele pontate, filmul este o capodoperă. A fost atunci, este și acum pentru că nu a îmbătrânit deloc la nivel cerebral.
Viziunea pesimistă avută asupra societății este una cât se poate de reală.
Secvențele de început sunt grăitoare în acest sens, bătându-le chiar și pe cele ale lui Charlie Chaplin din Modern times care abordează un subiect asemănător dar o face într-un stil comic.
Este înfiorător cum a putut anticipa direcția groaznică spre care ne vom îndrepta pentru că acum vă întreb serios: Câți dintre voi respectă programul normal de 8 ore la serviciu?
Chiar dacă pe final încearcă să o dea într-o utopie împăciuitoare, ceva greu de imaginat în realitate, de fapt imposibil, că nu se va ajunge în veci la un consens satisfăcător pentru ambele părți, rămâne un film depresiv.
Cu siguranță sunt multe simboluri pe care le-am ratat, îmi dădeam seama că văd ceva ce ar trebui să-mi trezească niscai sentimente dar nefiind pus în temă cu respectivele trimiteri am rămas inert spiritual și, din păcate, intelectual.
Probabil trebuie să iau Biblia la recitit pentru că sunt trase multe paralele cu această carte de căpătâi a multor religii cu care eu nu mă împac prea bine.
Nu degeaba Mary se numește Mary și cred că până și stelele pictate pe anumite uși reprezintă ceva, dar nu îmi dau seama ce, oare steaua lui David?
Chiar și faptul că Freder poartă doar haine de culoare deschisă poate să aibă o semnificație.
Și nu puteam să nu strig la ecran, în neant, cuiva nevăzut: „Dați-i lui Freder o clanță că are nevoie de ea‟!!!
Pentru că într-o anume clădire ușile nu au clanță, nu mă refeream la altceva.
Sau poate că mintea mea era pe pilot automat și încerca să atribuie o însemnătate aparte fiecărui obiect și fiecărei acțiuni.
Are și o poveste interesantă în spatele scenelor, existând chiar similitudini între viața regizorului și a unuia dintre actori cu povestea câtorva personaje. Nu este mare surpriză, dar la mijloc, în ambele situații, a fost o femeie.
Apropo, aș comite o crimă dacă uit să omit asta, dar scenariul a fost scris de Thea von Harbou (soția lui Lang), după o nuvelă semnată tot de ea.
Oricât de dur aș putea fi cu incoerența unor secvențe, nu pot să dau vina pe film, ci pe lipsa integralității sale, că n-am cum să urmăresc versiunea completă de 210 de minute pentru că nu (mai) există.
Plus că uneori și FPS-ul prea scăzut mi-a dat o senzație stranie dar mă văd nevoit să repet, acelea erau vremurile, nu pot condamna filmul că n-a fost realizat cu tehnică modernă.
Apreciez că pe atunci exista imaginație, dar nu prea aveau cu ce.
Iar azi au cu ce, dar imaginație ioc.
Așa că trebuie să vă părăsesc că sună alarma uzinei și îmi începe tura de 10 ore.
(5 / 5)
