Old

M. Night Shyamalan revine după 2 ani de la dezamăgitorul Glass cu un nou film intitulat, scurt, Old. Văd că în ultima vreme așa îi plac, scurte (titlurile, bineînțeles), Old, Glass, Split, Visit.

Căzut în dizgrația publicului din cauza unor filme ratate, se pare că maestrul twist-urilor s-a înscris pe o traiectorie a ispășirii. Să vedem până când și până unde.

În Old ne duce, alături de mai multe personaje, într-o stațiune de vis unde curge lapte la robinet și mierea se prelinge din duș.

Însă familia noastră de căpătâi, mamă, tată și doi puradei, nu se mulțumește cu atât, așa că dă curs unei invitații exclusive de a se bucura de o plajă superbă ascunsă de privirile turiștilor. Dacă este moca, de ce nu? Cum să refuzi așa ceva? Doar că exclusivitatea este o minciună, plaja este plină de lume, fiecare grup fiind păcălit că va fi singurul pe tarlaua mirifică.

În fine, oamenii se obișnuiesc cu ideea de a împărți la comun plaja și se pun pe bronzat. La scurt timp, plaja își arată adevărata față pentru că încep să se petreacă lucruri extrem de ciudate ce au legătură cu timpul și scurgerea acestuia.

Poate cunoașteți premisa, poate nu, încerc să o ocolesc, deși îmi va fi destul de greu, ideea este că în film avem personaje puține, dar actori mulți, mai ales când vine vorba de tineret.

Hai că nu-i mare mister, pe asta se bazează filmul, în Old timpul se scurge mult mai repede pe plajă blestemată. Am mai văzut asta în micuțul film Time trap, dar cu o abordare diferită față de Old.

Premisa evident că este interesantă și colcăie de potențial dar M. Night n-a prins o perioadă foarte inspirată precum cele din tinerețe când livra numai excelență pe bandă rulantă, pentru că tot filmul parcă este un preambul pentru twistul final.

Scenariul nu a reușit să mă captiveze pe toată durata filmului, giumbușlucul pe care se bazează devine rapid redundant și neinteresant. Serios, de câte ori trebuie să văd cum se vestejește un om în fel și chip pe acea plajă? Practic Old este mai mult o dramă de tip soap opera, un fel de Tânăr și neliniștit dar cu 50 de sezoane îngrămădite în 90 de minute.

Nu neg faptul că pe alocuri mi-a dat fiori pentru că nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, dar nici nu-i cine știe ce complicat, implicațiile lui metaforice sunt destul de evidente și transmit mesaje cu privire la cât de prețios este timpul și că nu trebuie să-l consumăm pe superficialități inutile, pe confruntări care duc nicăieri, pe lucruri frivole pentru că odată trecut timpul, nu se mai întoarce.

Da, mi s-au pus câteva noduri în gât urmărind peripețiile temporale accelerate prin care trec personajele, fiecare având o anumită traiectorie și evidențiind diverse probleme, lucru care m-a făcut să-mi reconsider prioritățile pe moment pentru că dacă nu te pune pe gânduri, atunci înseamnă că deja ai o viață perfectă.

Dar mai mult de atât Old nu are de oferit, cel puțin nu pentru mine, nu m-a impresionat la cel mai înalt nivel laudativ, mi se pare că ideea este irosită de un scenariu cam stagnant în ciuda vitezei timpului, însă nici nu îmi dau seama cum ar fi putut mai incitant.

Este și terifiant pe alocuri pentru că efectele timpului sunt uneori devastatoare vizual, parcă prea gratuit, doar de dragul de a ne oripila, dar dacă stai să gândești la rece, situațiile prin care trec personajele sunt unele realiste și, că ne place, că nu ne place, la un moment dat ne vom confrunta și noi cu aceste situații medicamentoase. Pff, hai că iar mi se zgribulește pielea gândindu-mă la Old.

Din punct de vedere al coeziunii, Old scârțâie când și când pentru că unele lucruri nu prea se leagă în ciuda regulilor impuse de scenariu, tot mai sunt scăpări inexplicabile, dar per ansamblu aici M. Night se folosește inteligent de anumite efecte benefice (să le spun așa) ale anomaliei prezente pe acea plajă.

În ceea ce privește actoria, aceasta nu este una ieșită din comun, dar nu este vina interpreților, ci a scenariului, mulți dintre actori n-au timp să-și contureze personajele așa cum trebuie pentru că sunt nevoiți să se tireze și să lase loc altora mai în etate. De aceea nici impactul emoțional nu este atât de puternic pe cât mi-aș fi dorit deși se moare la greu, oho, nu vă atașați de nimeni anume pentru că timpu-i nemilos.

Din cei prezenți pot totuși să scot în evidență valul nou reprezentat de Alex Wolff (Hereditary, Jumanji: Welcome to the jungle) sau Thomasin McKenzie (Jojo Rabbit, The hobbit: The battle of the five armies).

Clar nu-i printre cele mai reușite filme ale sale, dar nici nu intră în rândul hulitelor After Earth, The last airbender sau The happening, este decent dar nimic mai mult și îi las la dispoziție 7 ore să-ți rezolve toate problemele.

PS. O mică povestioară din experiența vizionării acestui film. De fapt, înainte de film. În sală erau vreo 5 domnișoare, pe ecran apare trailerul la After we fell. Se aude un Aaaaahhhh colectiv și parcă toate 5 au juisat la unison în timp ce eu, romantic din fire, exclamam: PLM, altu` mă? Cât se mai cotârnesc ăștia???

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Reminiscence

Avem o reuniune de familie în Reminiscence, un film thriller-SF ce pare, ca distribuție, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *