Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oxygene a luat în serios distanțarea socială pentru că filmul marca Netflix este pe bază de lipsă de personaje.
Ne trezim pe cap cu o zăpăcită fără nume care face ochi într-o capsulă medicală criogenică extrem de sofisticată, fără să știe cine este, ce caută acolo și, mai ales, unde mama dracului se află. Răpită, bolnavă, îngropată, farsă, halucinație? Naiba știe.
Norocul ei este, dacă putem spune așa, prezența lui MILO, o inteligență artificială care o asistă în demersul ei de a găsi răspunsuri la multiplele întrebări ce o năvălesc ca un tsunami devastator.
Cum titlul filmului este Oxygene, nu este mare surpriză că nivelul acestuia scade vertiginos, ba chiar nu joacă fairplay, pentru că pornește pentru protagonistă de undeva de la o treime. Deci domnița blondă are timp doar de vreo 33% oxigen să afle ce-i cu ea și cum poate scăpa din această cușcă mortală.
Știu că premisa sună foarte cunoscut, că doar ați văzut Buried cu Ryan Reynolds, producție construită în jurul aceluiași principiu, dar în Oxygene personajul captiv are infinit mai mult spațiu, nu este într-un coșciug cu o brichetă și un telefon, fără mult loc de manevre, are la dispoziție mai multe oportunități de a descoperi adevărul despre situația dificilă în care se află.
Filmul este regizat de Alexandre Aja (Crawl, Piranha 3D) pe un buget minuscul, că o avem doar pe Mélanie Laurent prezentă pe ecran, iar platoul de filmare a fost capsula criogenică. Deci este un film frugal plasat într-o singură locație claustrofobică și cu un singur personaj aflat pe culmile disperării pentru că i se termină oxigenul și, implicit, viața.
Tensiunea este creată de periculozitatea situației în care află Liz (da, aflăm rapid care este numele ei), dar și de lipsa amănuntelor care ne lasă într-o ceață completă. Nici nu începe bine filmul că deja creierul mi-a injectat NOS în sinapse pentru a creiona cât mai multe idei cu privire la ceea ce se petrece cu Liz.
Scenariile imaginate vor curge cu duiumul, încercând să o întrecem pe Liz și să descoperim singuri adevărul. Dar nici Liz nu-i cea mai proastă din curtea școlii, după șocul inițial reușește să raționeze și ia la puricat sistematic toate opțiunile pe care le are și scotocește inteligent infrastructura avută la îndemână pentru a descoperi unde este și de ce a ajuns acolo.
Oxygene nu este un film despre care trebuie să scriu mai multe pentru că nici nu-mi permite premisa, nah, este o duduie vârâtă într-o copaie ermetică din care încearcă să iasă. Nu-i greu de imaginat în ce constă tot filmul. Monologuri peste monologuri, când și când întrerupte de MILO care se bagă-n seamă cu câte-un sfat tehnic sau medical.
Dacă ești claustrofobic s-ar putea să-ți pună un pic în mișcare bătăile inimii pentru că spațiul în care se desfășoară Liz este unul limitat și angoasa care o cuprinde se răsfrânge și asupra spectatorului care simte nevoia de aer. Noroc că noi putem deschide un geam să mai intre oxigen, Liz n-are bafta asta, coșciugul ei este fiind bine închis.
Desigur, pe măsură ce Liz investighează prin mijloacele disponibile, ea află amănunte despre propria-i persoană, dar totul rămâne în continuare învăluit în mister și asta mi-a plăcut la film, permanentul semn de întrebare care planează deasupra capetelor noastre.
Actrița Mélanie Laurent (6 underground, Mia et le lion blanc) face o treabă decentă, a avut și o misiune dificilă, să care tot filmul pe umerii ei, deși stă mai tot timpul la orizontală, dar mi s-a părut că a jucat bine rolul unui personaj pus din neant într-o situație aparent fără scăpare, presat de timp și care nu-și permite atacuri de stupizenie, fiind nevoit să ia rapid cele mai eficiente decizii.
Thriller medical, survival movie, one woman show, puteți să catalogați filmul cum doriți, pe mine m-a ținut în permanență conectat la pulsul său și m-a alergat printr-un labirint de indicii de m-a amețit și cu greu m-am prins la un moment dat de șmecherie, asta mai mult datorită faptului că nu mai aveam alte scenarii de inventat. Bine, nici nu m-a dus mintea să-mi dau seama mai repede că ulterior, rumegând filmul, mi-am dat seama că ar fi fost ușor de ghicit.
Oxygene nu-i un film ieșit din comun, împrumută multe elemente din alte filme mai bine înfipte în istoria cinematografiei, dar este o realizare decentă, care captează atenția, chiar dacă mai are lacune în logică pe ici, pe colo, dar nu m-au enervat foarte mult, așa că mă simt mărinimos și îi dau în plus 7 minute de oxigen.
(3,5 / 5)
