După o pauză de aproape 30 de ani Piranha revine pe marele ecran cu a treia parte intitulată 3D.
După ce în filmele din 1978 (Piranha) și 1981 (Piranha 2: The spawning) peștii lihniți au fost rezultatul jocului uman de-a genetica, de data asta, în acest film din 2010, avem parte de niște piranha preistorici, ce au hibernat câteva milioane de ani, dar au fost treziți de un cutremur care a provocat o ruptură de fundul lacului Victoria, zonă unde este plasată acțiunea din Piranha 3D.
Filmul regizat de Alexandre Aja are la start câteva nume destul de cunoscute de actori, spre deosebire de anonimii din filmele vechi. I-am regăsit pe Richard Dreyfuss (Daughter of the wolf, Polar, American graffiti, Jaws, Book club), Christopher Lloyd (One flew over the cuckoo`s nest), Elizabeth Shue (Greyhound, Death wish) sau Ving Rhames (Mission impossible: Fallout, Mission impossible: Rogue nation, Pulp fiction), printre alții.
Ca poveste, Piranha 3D este la fel de complex ca o manea despre dușmani, deci nu necesită supraîncălzirea circuitului electric din scăfârlie.
Este primăvară, a venit vacanța, iar stațiunea Lake Victoria se umple până la refuz de adolescenți plini de hormoni care abia așteaptă să se dea în stambă 24 din 24.
Aici șerif este Julie (Elizabeth Shue) și, ajutată de Fallon (Ving Rhames), încearcă să mențină un simulacru de ordine dar nu prea îi reușește pentru că ăștia tineri se destrăbălează ignorând orice regulă de bun-simț.
Un mic cutremur se bagă-n seamă, face o găurică decentă în buca Pământului care juisează în apă hoarde de piranha ce abia așteaptă să se înfrupte din festinul ce-i așteaptă la suprafață.
Dacă scriam despre Piranha 2: The spawning că seamănă cu un film soft porn, ei bine, Piranha 3D nu se mai ascunde pe după perdea, o dă direct în pornografie ușurică introdusă direct în poveste pentru că își face apariția un nene cu o cameră și câteva „bucăciuni”, dornici toți de a trage un film XXX în apele cristaline ale lacului.
Așa că prima parte a filmului este un paradis al onaniei pentru că ecranul este umplut la refuz de fel și fel de sâni, care naturali, care trecuți prin mâinile doctorului, care mai mari ca pepenii, care mai micuți, dar jucăuși, bașca este și o îndelungă scenă senzuală subacvatică născătoare de palpitații.
Nici măcar peștii nu mai atacau furios, până și ei au rămas în extaz la frumusețile carnale ce se perindau în toate direcțiile.
Filmul este prost, nici nu încape îndoială, are o poveste banală, este plin de personaje stupide, pe care le vrei halite cât mai repede, nu ține cont de doamna logică, apa este magică pentru că aparent hainele se zvântă în 5 secunde după ce ai ieșit din lichidul dătător de viață, iar primele efecte speciale ce apar pe ecran sunt ridicol de proaste. Evident, nu mai zic de jumătatea inițială ce ar fi difuzată pe posturile autohtone doar după miezul nopții.
Dar și când se termină filmările porno și începe carnagiul, să te ții nenică de nădragi, că Piranha 3D intră în pâine într-un mare fel.
Aici filmul îmi livrează ceea ce aștept de la o asemenea producție. Poate o fi și din cauză că în ultimii ani am fost privat de astfel de spectacole grotești cu rating R, dar Piranha 3D se transformă subit într-un horror dantesc care nu este deloc subtil. N-are tensiune, n-are jumpscares, n-are nimic inteligent în el, în schimb, apelează la cel mai mic numitor comun, la groaza vizuală generată de atrocitățile fizice pe care piranha le provoacă oamenilor îngâmfați.
A doua parte a filmului numai în asta constă, în oameni devorați în fel și chip de piranha și aici efectele practice sunt țâțâ de mâțâ și camera de filmat nu este una sfioasă sau pudică, îți arată cu lux de amănunte fel și fel de oribilități care de care mai dizgrațioase.
Membre roase până la os, scalpări violente, tăieri trupești în două, decapitări brutale, extremități plutitoare, practic toate scârboșeniile imaginabile de care sunt în stare niște pești dornici de carne umană le vei regăsi în Piranha 3D.
Dar pe cât de bune-s aceste efecte practice, pe atât de nasoale sunt cele CGI, în special în ceea ce privește peștii și modul lor în care atacă oamenii. Cauza (peștii și atacurile lor) arată groaznic, dar rezultatul (ce mai rămâne-n urma lor) este excelent.
Filmul este un festival de sex și sânge, buci și băutură, cururi și carnagiu, sâni și scene scabroase, erotic și eviscerări, gingășie și greață, încât am uitat idioțenia scenaristică și balivernele inutile ce țin loc de replici amuzante.
Americanii au epitete pentru un asemenea film, campy și gore, ce pot fi traduse ca un kitsch sângeros și scârbos.
Asta este Piranha 3D, filmul știe ce este și livrează cu vârf și îndesat ceea ce promite din trailer, de aceea, deși este o măgărie de producție, pe mine m-a satisfăcut, că-s om simplu, și îi dau 7 guri de oxigen.
(3,5 / 5)