Planet of the apes

Planet of the apesDacă tot este 2024 anul maimuței, m-am întors tocmai la origini, la Planet of the apes, primul film din longeviva serie, film lansat în 1968.

 

🎬 Planet of the apes – Premisă 📖

Omenirea a trimis o navă într-o misiune spațială pentru a explora misterele universului.

Ajunsă departe în măruntaiele cosmosului, din motive ce îmi sunt necunoscute, naveta se prăbușește pe o planetă care are condiții atmosferice asemănătoare cu ale Pământului.

Cei trei supraviețuitori, în frunte cu Taylor (Charlton Heston – Ben-Hur), se pun pe investigat pentru că vor să afle care-i treaba pe acolo.

După ce rătăcesc ceva timp prin deșert umanii noștri dau nas în bot cu specia dominantă, niște maimuțe inteligente care au și darul vorbirii și care se uită la oameni ca la niște animale.

Rămas fără glas în fața acestei descoperiri uimitoare, Taylor devine cobaiul primatelor care vor să facă niscai experimente pe el pentru a vedea dacă este vreo anomalie genetică sau cu totul altceva.

 

💭 Planet of the apes – Comentariu 🍿

Anul 1968 a fost unul propice producțiilor SF deoarece a mai văzut lumina zilei și 2001: A space odyssey care abordează alt pericol al evoluției umane.

Eram sigur că o să am niscai dificultăți în a mă obișnui cu estetica perimată a primatelor din acest film deoarece nu-s decât niște oameni cu măști.

O fi fost pe atunci ceva revoluționar și chiar John Chambers a primit un Oscar onorific pentru machiaj, dar acum arată ridicol.

Acele măști nu erau deloc flexibile și nu permiteau actorilor să transmită o gamă variată de emoții. Cât despre mișcarea buzelor care nu se pupa deloc cu vorbele rostite nu mai are rost să comentez.

Dar nu mă apuc acum să dau cu el de pământ pentru că nu se pliază pe standardele de acum, aviz celor care analizează producții vechi și le terfelesc pentru că nu realizate cu mentalitatea actuală.

Filmul pornește destul de molcom și cam pierde timpul la început pe acea planetă necunoscută pe care cei trei crai din cosmos o iau la pas.

Totuși, parcă sunt prea multe discuții filozofice de baltă însoțite de o coloană sonoră destul de enervantă ce se auzea pe alocuri ca șfichiuirile unui bici pe tabla de pe casă.

Odată ce ajungem în sânul civilizației simiene se schimbă brusc atmosfera și intră în acțiune o alegorie destul de ușor de intuit, dar care oferă mult material de molfăit pentru creier.

Deși am văzut destule filme din acest univers, tot îmi este greu să mă obișnuiesc cu inversarea acestui raport de forțe în care omul este animal de companie iar o specie pe care noi o considerăm inferioară a trecut în vârful ierarhiei societale.

Pelicula nu are acțiune bombastică, acest aspect este apanajul francizei recente, cea care beneficiază de progresul tehnologic în domeniul efectelor speciale.

Scenariul din 1968 este unul cerebral și se bazează aproape exclusiv pe confruntări verbale și schimburi de ideologii care au evidente trimiteri către societatea de atunci, dar și de acum pentru că problemele atinse sunt unele perene.

Filmul apelează la un truc eficient, punând omul într-o situație ingrată, acela de animal în cușcă, nu face altceva decât să ne provoace indignare pentru tratamentul barbar aplicat unei ființe umane.

Odată cu asta, însă, scoate în evidență ipocrizia noastră pentru că și noi, ca specie, facem fix același lucru pe care îl hulim în film, ce mi-e o maimuță fictivă, ce mi-e un uman real, comportamentul este același.

Aici se văd roadele clasicului proverb: Ce ți-e nu-ți place altuia nu-i face.

Păcat că mesajul transmis este unul utopic, omul are memoria scurtă, uită repede de povețele utile și se întoarce la nemernicia lui asuprind alte specii și chiar popoare pentru că ăsta ar fi dreptul lui de creatură superioară.

Ne pune în față o oglindă pentru a privi în propriul nostru suflet și nu degeaba se spune că animalul cel mai periculos este chiar omul.

Însă efectele viitoare ale acestei introspecții sunt neglijabile pentru că nu suntem capabili să învățăm ceva din aceste bobârnace filozofice pe care le primim în frunte.

Planet of the apes

 

Așadar, în ceea ce privește simbolistica, Planet of the apes excelează pentru că răsturnarea organigramei lanțului trofic bulversează privitorul și vine la pachet cu nenumărate dojeniri pe care ar trebui să le băgăm la cap.

Nu ratează nici câteva săgeți aruncate înspre religie care ia credința oarbă în brațe și refuză argumentele coerente și indubitabile cu privire la evoluție, chiar dacă aici maimuțele sunt cele reticente și bagă adevărul sub preș întru prostirea supușilor.

Din păcate, și asta nu are nicio legătură cu aspectul tehnic care-i așa cum este, filmul păcătuiește de prea multe ori la capitolul logică și include destule anacronisme sâcâitoare.

Spre exemplu, de unde mama naibii a făcut Taylor rost de cremă de ras și, mai ales, prin ce minune a reușit să se bărbierească atât de bine cu un cuțit când eu nici cu cele mai noi ustensile nu reușesc să elimin tot părul facial.

Să nu mai zic că, și poate intru în teritoriul spoilerelor, este bizar cum o persoană atât de inteligentă precum Taylor, că nu degeaba este astronaut, nu se prinde de anumite indicii strigătoare la cer care l-ar fi lămurit cu privire la locul în care se află.

Unul dintre ele ar fi acela că maimuțele vorbesc o engleză perfectă. Chiar să nu-i fi ridicat asta niște semne de întrebare?

Din această cauză, bine, și pentru că știam deja, dezvăluirea din final nu a avut deloc efectul scontat pentru că nu era foarte greu să te prinzi de șmecheria pregătit de scenariu.

Revăzând pelicula am apreciat mai mult franciza nouă pentru că am regăsit niște trimiteri elogioase pe care le scăpasem inițial deoarece a trecut mult timp de când am văzut ultima oară filmul din 1968.

Am zâmbit pe sub mustăți când am făcut conexiunea, în câteva scene, cu ce se petrece în proaspătul Kingdom of the planet of the apes.

 

🏆 Planet of the apes – Verdict 👍 sau 👎?

Deși arată ponosit la nivel vizual pentru că a îmbătrânit urât, filmul rămâne o referință în domeniul SF pentru că a avut curajul să fie serios și să atace niște teme care au fost și încă sunt inconfortabile pentru specia umană.

Asta pentru că ne credem, momentan, invulnerabili și nu putem concepe că am putea fi detronați de altă încrengătură a regnului animal.

Probabil la fel gândeau și dinozaurii. Și spre deosebire de ei, cred că în cazul nostru apocalipticul catastrofal care ne va decima numeric și intelectual va fi cauzat de către noi, nu de altcineva.

Că prea se plimbă niște boșorogi senili pe lângă butoane roșii a căror apăsare va aduce iadul pe pământ.

Dacă trec peste startul plictisitor și închid ochii la tehnica rudimentară, Planet of the apes este un film bun care încearcă să ne avertizeze asupra unor pericole care nu-s atât de fantasmagorice dacă stăm și ne gândim ca la Hamangia.

Vă dați seama ce au simțit bieții oameni când în același an au văzut două filme SF revoluționare care propovăduiau cumva sfârșitul omenirii dar din cauze total diferite?

Ei bine, cu una dintre ele am ajuns să ne confruntăm (AI), mai lipsește ca un cimpanzeu să și verbalizeze un NU hotărât și putem să ne întocmim testamentul comun pentru că specia umană este pe ducă.

Dacă tot se bazează pe această tehnică, am să confecționez și eu, după pricepere, 8 măști de primate vorbitoare.

4 out of 5 stars (4 / 5)Planet of the apes

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Stalker

Stalker

În 1979 apărea Stalker regizat de Andrei Tarkovsky. La noi a fost tradus Călăuza.   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *