Kingdom of the planet of the apes

admin 09/05/2024 Aventură Leave a comment 564 Views

Maimuțele nu se lasă și dau înainte cu dominația în Kingdom of the planet of the apes, al patrulea film din noua serie.

🎬 Kingdom of the planet of the apes – Premisă 📖

Trecut-au multe generații de la dispariția lui Caesar și raportul de forțe s-a schimbat drastic în favoarea primatelor blănoase care au ajuns în vârful lanțului trofic.

Noa este un tânăr cimpanzeu care trăiește într-un clan specializat într-o anumită îndeletnicire și a venit vremea să-și ia și el zborul spre maturitate.

Doar că procesul prin care trebuie să treacă este brusc întrerupt de apariția unor rivali din tabăra lui Proximus Caesar care urmărește cu cerbicie pe cineva.

Și acel cineva este Mae (Freya Allan – Baghead), o ființă umană despre care se presupune că ar deține un secret vital ce ar grăbi evoluția primatelor.

Însă ea se lipește de Noa care, fără să vrea, se trezește îngerul ei păzitor și este nevoit să treacă prin foc, la propriu, pentru a o proteja.

Care este marele secret pe care-l deține Mae?

Asta rămâne să aflați urmărind filmul.

💭 Kingdom of the planet of the apes – Comentariu 🍿

Recunosc că nu aveam mare entuziasm pentru acest film din două motive.

Primul ar fi acela că trilogia modernă s-a încheiat perfect în ceea ce mă privește, chiar dacă sunt destui nemulțumiți că n-au primit războiul dorit, dar War m-a făcut să plâng aproape cât The green mile.

Al doilea are legătură cu regizorul Wes Ball care a făcut balega praf cu trilogia Maze runner, de aia nici n-a mai pupat vreun film timp de 6 ani.

Și mă tot întrebam de ce studioul a dat la o parte atâția regizori cu ștaif, care au demonstrat că pot struni o asemenea producție de anvergură, și a zis că-i bine să meargă pe mâna lui Ball.

Oare a fost alegerea potrivită?

Răspunsul este undeva la mijloc.

Filmul a fost mai bun decât mă așteptam ținând cont de antecedentele lui Ball, dar este departe de cele trei pelicule recente care sunt de la excelente în sus.

Pornește emoționant, și asta m-a încălzit instantaneu, cu trimiteri directe către finalul din War, apoi începe o clădire a noilor personaje și a lumii în care acestea sălășluiesc.

Parcă se pierde prea mult timp cu bucata asta chiar dacă este de înțeles pentru că avem parte numai și numai de prospături în peisaj.

Dar dacă pot trece cu vederea necesitatea unei caracterizări extinse care să mă facă să înțeleg primatele noi și să rezonez cu ele, nu am cum să iert ușor multele scene de laudă.

Da, filmul arată excelent la nivel vizual, dar nu era cazul să-mi fie invadate retinele cu nenumărate secvențe al căror unic scop a fost transmiterea unui mesaj deloc subtil.

În timp ce ochii mei vedeau peisaje superbe și primate CGI realiste, creierul meu procesa altfel informațiile și le transforma într-o exclamație laudativă ce-mi tot răsuna-n cap:

„Ia uite cât de buni suntem și ce efecte speciale meseriașe am băgat în film, ia și minunează-te!‟

N-am nimic de comentat, pelicula se prezintă mirobolant din acest punct de vedere, așa că n-am decât să dau cu pălăria de pământ în semn de apreciere.

La un moment dat am fost atât de captivat de ceea ce vedeam încât uitasem că mă uit la un film de ficțiune.

Ajunsesem să cred că asist la un documentar, că mă și întrebasem singur, din neant: „Băi, da` maimuțele astea când au învățat să vorbească?‟

Arată atât de bine încât nu știam ce-i real și ce-i CGI. Bine, este evident că primatele sunt CGI doar datorită faptului că vorbesc, dar oare și caii și vulturii? Că n-am putut să-mi dau seama.

Eh, dar la poveste filmul cam scârțâie pentru că pentru o bună bucată de timp a fost ambiguă, doar se alergau unii pe alții prin vegetația luxuriantă și mai trânteau câte-o vorbă de duh.

Seamănă suspect de mult, până la un anumit punct, cu cea din Rise of the planet of the apes, dar rolurile sunt inversate.

Acolo un om trebuia să aibă grijă de o maimuță ce dădea dovadă de-o inteligență ieșită din comun, despre Caesar este vorba.

Aici Noa este cel milostiv, să-i zic așa, și o ia sub aripa lui protectoare pe Mae care transpiră destule broboane de cerebralitate în contextul filmului.

Pe mine finalul m-a dezamăgit pentru că mi s-a părut nesatisfăcător și m-a lăsat cu un gust amar în gură și cu un „Asta a fost tot?‟ în cap.

Dacă tot s-au sinchisit după 7 ani să reînvie franciza mă așteptam să fi existat o idee grandioasă la baza filmului, dar parcă totul este prea simplist.

Știu că gândesc cu mintea de acum, când oamenii sunt stăpânii planetei, dar mi-e greu să mă pun în opincile celor de peste sute de ani și să mă apuce entuziasmul la chestii care mi se pare normale.

Hm, sau poate tocmai aici este șmecheria, să mă facă să cuget la acest aspect și să nu mai iau totul de-a gata, că mi se cuvine doar că-s om și știu a vorbi și a raționa.

Desigur, există și ceva metafore cu privire la evoluția unei societăți, indiferent sub ce formă, evoluție care ajunge inevitabil în același punct care va duce la prăbușirea ei.

Nu contează că vorbim despre oameni sau maimuțe, se pare că darul rațiunii va duce indubitabil la aceleași gânduri de preamărire care n-au treabă cu un trai liniștit.

Nu că vreau să par „primatofob‟ și să spun că toți cimpanzeii arată la fel, dar parcă Noa de aici prea se vrea a fi un Caesar al noii generații.

Cu greu puteam să văd un personaj nou, în fața ochilor îmi apărea tot Caesar.

Cu tot respectul pentru Owen Teague (Reptile), cel care a stat în spatele interpretării lui Noa, este la ani lumină de maestrul incontestabil în domeniul motion-capture, Andy Serkis.

Măcar au fost niște voci impunătoare și puternice care au dat viață altor personaje precum Raka sau Proximus Caesar.

Aici am fost un pic bulversat pentru că ele aparțin unor actori total diferiți față de cei cărora le atribuisem acele voci.

🏆 Kingdom of the planet of the apes – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul se cam maimuțărește în prima parte cu fel și fel de scene demne de fundal sau postere pe pereți, dar și când escaladează conflictul nu mai există timpi morți.

Aș fi vrut ca povestea să fie mai captivantă și cu mai multă emoție, nu a existat vreun moment care să mă impresioneze cu adevărat.

Păi în Rise când Caesar a spus primul „Nu‟ era să chem ambulanța că am simțit că explodez de entuziasm.

Nu mai zic de War unde am devenit un fluviu de lacrimi, atât de potent este la nivel sentimental acel film pe care cu greu o să-l uit.

Aici nimic, au lipsit cu desăvârșire acele clipe care să mă transforme într-un vulcan lacrimal.

Nu zic că nu există astfel de scene, dar nu au avut efectul scontat asupra mea, fie pentru că sunt reminiscențele altora identice, fie pentru că n-au avut impactul pe care îl doream.

Dezamăgit nu pot spune că sunt, că nici nu aveam mari așteptări de la acest film, dar nici nu-mi vine să mă cațăr cu el pentru a-l așeza pe un piedestal înalt.

A construit o lume nouă și interesantă ce vreau să fie explorată mai pe îndelete în următoarele continuări, dacă vor mai exista unele.

Pentru mine acest Kingdom of the planet of the apes merită 7 ouă numai bune de protejat contra spargerii accidentale.