Duhurile rele se întorc odată cu Siccîn 5 mai supărate ca oricând și într-un număr tot mai mare. Seria horror turcească disponibilă pe Netflix a ajuns la a cincea parte.
Cum deja ne-a obișnuit, o familie cu un trecut tragic pare că, în sfârșit, vede luminița de la capătul tunelului. Ah, familia stă într-un sat denumit foarte sugestiv Satul Cancerului.
Azra, mezina familiei, și-a tras un iubit și lumea se pregătește de nuntă. Dar locuitorii nevăzuți ai casei au ceva împotrivă și încep să devină tot mai vocali. Și nu doar pe Ezra o iau în colimator. Nepoata acesteia, Hale, o copilă cu probleme de sănătate, atât de albă încât ăștia cu diversitatea ar da în bâlbâieli, pare că este racolată de-un ucigă-l crucea pentru că se comportă foarte ciudat. Mă-sa fetei este deprimată, tac-su este lipsă în catalog, mă-sa mare jelește după mințile plecate pe câmpii, iar tac-su mare este hrană pentru viermi.
Ce s-o mai dau pe după păpușoi, pârdalnicii de demoni fac concursuri de speriat oamenii și se întind până într-acolo încât atacă și persoane din afara familiei.
Știam că nu este cazul să mă impacientez, chiar dacă nu pricepeam o boabă ce se întâmplă, care sunt motivele bântuirii și ce faptă reprobabilă a determinat spiritele să se agite în halul ăla, pentru că așteptam să fiu lămurit la final de film, așa cum au procedat și celelalte producții.
După 5 filme din serie, Siccîn 5 mi se pare cel mai puțin reușit, pentru că rețeta deja devine uzitată prea mult și efectul horror devine tot mai spălăcit și neapetisant.
Ce-i drept, Siccîn 5 introduce elemente noi care, vizual, arată înspăimântător, și ne duce într-o locație claustrofobică, pot spune chiar că este bolnav pe alocuri prin chinurile la care supune personajele, serviciile de protecția copilului probabil s-ar activa imediat la vederea acestei producții. Dar construcția lui este mult prea asemănătoare cu celelalte filme pentru a nu-mi da seama ce și când urmează să se întâmple. O singură sperietură a fost cu adevărat eficientă în cazul meu, pentru că anticipam ceva și am primit cu totul altceva. În rest, aceleași jumpscares, aceleași apariții abominabile, aceleași bântuiri demonice, același montaj spre final de film plin de imagini scârboase.
Ce am uitat să scriu în Siccîn 4, dar care este folosit la greu și aici, este vechiul șiretlic al visului. Are loc o secvență demnă de schimbat pamperșii, dar știi să totul este un vis pentru că așa se întâmplă de cele mai multe ori și asta taie mult din dramatism și din senzația de teroare.
Ca de obicei, twistul este unul neașteptat pentru că n-ai cum să te gândești la el, scenariul nu-ți oferă destule amănunte să te pună pe calea corectă, și deja asta devine obositor și pe stil leneș, aș fi vrut totuși să particip activ la descifrarea intențiilor demonilor invadatori, nu să mi se ofere pe tavă explicația la final, în ultimele 10 minute, de parcă aș fi vreun tâmpit incapabil să se prindă de niște indicii plasate când și când.
Măcar aici djinnul banal a fost trecut pe banca de rezerve și la atac a ieșit ifritul, alt demon din mitologia islamică.
Siccîn 5 se bazează mult pe efecte sonore cât mai lugubre, atmosfera este una oarecum diferită datorită locației contrastante, moderno-arhaice, și efectele de machiaj sunt, din nou, la mare înălțime.
Dar este și filmul care m-a plictisit cel mai mult, aproape că mă împrietenisem cu spiritele malefice și le întrebam dacă mai au mult de bântuit până să ajungem la punctul culminant pentru că deja le învățasem tertipurile și nu mai surprindeau cu nimic.
Mă mai și bagă-n ceață pentru că încep să se repete și actori din precedentele filme, aici apărând Ece Baykal din Siccîn 2 și Merve Ates din Siccîn 4 și Siccîn 1 (care este și în Siccîn 6), dar fără legătură între personaje, și cum am văzut filmele într-o perioadă scurtă de timp era deja un ghiveci în creierul meu.
Filmele devin prea asemănătoare unul cu altul poate și pentru că sunt scrise și regizate de aceeași persoană, Alper Mestçi, și inspirația i-a secat.
Pentru Siccîn 5 concluzionez cu un inel de 5 carate, aș fi vrut mai mult, dar nu-mi permit.
(2,5 / 5)