Spider-Man: Across the Spider-Verse

Spider-Man: Across the Spider-VerseLovește fulgerul de 2 ori în același loc odată cu lansarea lui Spider-Man: Across the Spider-Verse?

Pentru că primul film, Spider-Man: Into the Spider-Verse, a fost o surpriză colosală. În sensul plăcut.

 

🎬  Spider-Man: Across the Spider-Verse – Premisă

Miles Morales (Shameik Moore – Samaritan) a trecut peste tumultul emoțional generat de aventurile interdimensionale din primul film și acum își vede liniștit de școală.

Eh, liniștit nu-i chiar cuvântul potrivit, pentru că are de furcă în permanență cu fel și fel de inamici care-l obligă să-și pună destul de des costumul de Spider-Man.

În general, confruntările nu sunt foarte periculoase pentru el, chit că-i încă un puști.

Însă lumea îi este dată peste cap când la orizont apare cineva căruia i s-a pus pata pe Miles. La propriu.

Fără să aibă idee ce pacoste a creat cu mișmașurile sale anterioare, Miles se trezește pe cap cu Gwen (Hailee Steinfeld – Bumblebee) care-l atrage într-o confruntare nebunească de-a lungul a mai multor universuri.

O echipă de Spider-Wo/Men (cu diverse combinații cromozomiale) se îmbarcă într-o misiune de salvare a existenței așa cum o cunoaștem, amenințată de o ruptură în țesătura spațio-temporală cum n-a mai existat până acum.

 

💭 Spider-Man: Across the Spider-Verse – Comentariu 🍿

Eram pe cai mari înainte de acest film, unul dintre cele mai așteptate ale anului, pentru că primul mi-a produs o plăcere imensă având în vedere că n-aveam nicio așteptare de la el.

Dar aici situația stă altfel, ștacheta a fost ridicată destul de sus și anticipam lucruri bune de la sequel.

Și a livrat cu vârf și îndesat.

Tot ce a fost captivant în Into the Spider-Verse este prezent și aici, poate chiar la puterea a doua, dar fără să exagereze și să cadă-n ridicol.

Stilul de animație, unul original, nevăzut prin alte filme, rămâne la fel de fascinant și fermecător, ba chiar se duce și mai mult în zona de benzi desenate.

O să arunc când și când câte o critică, aici totuși s-a întins un pic coarda cu nenumăratele informații apărute pe ecran sub formă de inserții textuale pentru că nu a existat timp suficient să citesc tot ce vedeam.

Cu toate astea, nu m-am simțit pierdut în spațiu deoarece filmul, în mod clar, se pretează la multiple revizionări.

Nu neapărat să prinzi ce ai ratat ca scris, ci pentru a dibui toate oușoarele pascale ascunse cu măiestrie prin cotloanele multiple ale scenelor alerte.

Unele dintre ele sunt evidente, te lovesc direct în freză și vor genera aplauze la scenă deschisă, dar altele sunt mai subtile, bine dosite pe unde nu te aștepți.

Nu mai comentez pe seama stilului animat, dacă v-a plăcut cum arată primul Spider-Verse, atunci nu veți fi dezamăgiți de Across the Spider-Verse.

Spider-Man: Across the Spider-Verse

 

Trec la alt capitol, anume la poveste.

Ehe, o pot compara, ca nebunie imaginativă, cu Everything, everywhere, all at once, pentru că este un film cu și despre multivers și tratează subiectul cu multă seriozitate.

Asta chiar dacă sunt multe glume, în general născute din interacțiunea dintre diverși Oameni Păianjen sau din contrele dintre copiii porniți pe calea independenței și părinții habarniști care încă au impresia că ăia mici mai au nevoie de suzetă.

Culmea, dumele sunt amuzante, am râs bine de tot la câteva dintre ele pentru că au tâlc și apar, să vedeți drăcie, atunci când trebuie, în momente oportune, de relaș cinetic, nu când este lupta în toi.

Dar tonul este destul de sumbru de-a lungul întregii pelicule. Nu doar că întregul univers este în pericol, dar scenariul tratează și teme mai personale, cu privire la maturizare și la câte probleme generează acest proces.

Mi-a plăcut mult această abordare pentru că pare un film pentru copii, dar nu este chiar așa.

Scenariul știe să jongleze foarte bine între tonul infantil și comic, numai bun pentru destindere, și senzația de nod în gât când știi că nu mai poți să faci pe puradelul și trebuie să începi să te comporți ca un adult și să iei decizii rapide în momente critice.

O să suspinați de câteva ori puși în fața unor scene destul de emoționante și nu m-aș mira dacă nu or să curgă și ceva irigații lacrimale.

Spider-Man: Across the Spider-Verse

 

Reușește să portretizeze niște relații de familie care nu te vor lăsa inert sentimental, chiar dacă sufletu-ți pare a fi un Stonehenge neclintit.

Și nu doar la mesajele siropoase, dar adevărate, ci și la cele câteva cadouri colosale pe care filmul le-a pregătit.

Oh da, scenariul este plin de imprevizibil. Mă rog, poate că la unele dintre surprize nu va fi uimirea atât de mare, dar are câteva răsturnări de situații care cu siguranță vor veni ca un tăvălug peste voi.

Parcă, totuși, ritmul a fost un pic inegal pe parcursul filmului, jumătatea incipientă a avut o desfășurare mult mai lentă comparativ cu parte de final, dar nu într-atât încât să mă deranjeze vizibil.

Ce să mai zic despre film?

Acțiunea este țicnită în sensul bun, am ieșit gâfâind de parcă eu m-am hâțânat printre clădiri și m-am dat huța printre universuri.

Iar muzica este bombă auditivă, iarăși cu sens pozitiv, nici că puteau fi alese ritmuri mai potrivite în contextul în care au fost folosite.

 

🏆 Spider-Man: Across the Spider-Verse – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul menține aceeași calitate cu care m-a impresionat fratele mai mare cu 5 ani.

Chiar dacă are o primă parte oleacă beteagă în ceea ce privește firul narativ, trăgând de timp cu scene lungite un pic dincolo de bariera utilității, animația excelează în întregul ei.

A doua jumătate, cea care concentrează acțiunea, este pur și simplu fenomenală.

Haosul și tămbălăul se împreunează la unison generând scene incredibil de alerte care îți vor iniția un program cardio de toată frumusețea.

Creierul o să explodeze la câte nebunii se petrec simultan, iar inima își va accelera ritmul datorită (sau din cauza pentru cei mai slabi cu corazonul) tensiunii crescânde, tot mai crescânde.

Evident, se termină cu ditamai gaura în deznodământ, luând exemplul lui Infinity war sau al mai recentului Fast X, adică n-are final pentru că este doar începutul sfârșitului.

Spider-Man: Across the Spider-Verse mi-a dat temă de gândit cu privire la viitor, așa că m-am disponibilizat de pe aici că trebuie să umplu 9 foi goale.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Mufasa: The lion king

Mufasa: The lion king

Disney zice că Mufasa: The lion king este live-action, dar noi știm că este, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *