The Green Knight

A24 scoate capul timid în lume cu The Green Knight, film scris și regizat de David Lowery (The old man & the gun, A ghost story), așa că știam cam la ce să mă aștept, având în vedere mai ales al doilea film pomenit.

Așadar, The Green Knight ne spune povestea lui Gawain (Dev Patel – Hotel Mumbai), nepotu` lu` regele Arthur, un aspirant la titlul de cavaler care nu este încă bine înmugurit pentru această titulatură.

Dar iată că într-o zi de Crăciun, când ăștia de la Masa fără Colțuri, să nu se înțepe, dănțuiau și goleau paharele de mama focului, un cavaler verde (că negrul nu mai este la modă) aflat în floarea vârstei, mai degrabă în copacul vieții, le sparge sindrofia și azvârle o provocare celui cu cel mai clocotitor sânge-n instalație, să o dea parte-n parte pe-un picior de rai, pe-o cracă de plai.

Așa că al nostru personaj dornic de afirmare își sumecă izmana și se bagă la bătaie. Doar că este un schepsis la mijloc, Green Knight (Ralph Ineson – Gunpowder milkshake) vrea ca fix peste un an să-și ia revanșa la retur, pe teren propriu.

Anul trece repede, așa se întâmplă când paharnicul tău nu mai face față comenzilor, așa că Gawain încalecă pe-o șa pentru a spune povestea sa.

Filmul, la fel ca majoritatea peisajelor, este sterp când vine vorba de poveste și, mai ales de coeziunea ei, fiind o producție extrem de stranie prin firul narativ și prin imprevizibilitatea unor scene care m-au făcut de câteva ori să apelez la personajul adormit din vintre și să răcnesc: „Ce Partidul Unor Liber Alegători mea se întâmplă aici‟?

Chiar dacă nu aveam mari așteptări de ceva epic gen Game of thrones și nu mă pregăteam pentru o mare acțiune pulverizatoare de ciolane, că nu ăsta este stilul A24, nu credeam că voi avea parte de-o poveste atât de contorsionată și greu de priceput după un început interesant ce promitea. Deși în ansamblu nu-i cine știe ce de înțeles, modul în care este transpus poemul lui Gawain mi-a generat destule descleștări de falcă pe parcursul filmului.

O bună bucată din timp Gawain este călare pe drum, călare pe drum, călare pe drum, eu încă optimist în sinea mea: „Mă, răbdare, trebuie să ajungă ăsta undeva‟. Trece o jumătate de oră, Gawain călare prin pădure, călare prin pădure, călare prin pădure, eu etern optimist: „Băi, măcar nu mai este pe drum, s-apropie de destinație‟. Mai trec încă 30 de minute, Gawain călare pe drum, aici optimismul a aruncat mănușa: „Frate, dă-o-n coșciugul maternal, ăstuia i s-a stricat GPS (Gloabă Positioning System)‟.

Recunosc că The Green Knight m-a mânjit cu multe scene absurde, pe care nu știam de unde să le apuc, de frică să nu-mi frâng creierul, practic filmul este pe bază de: „Pricepe ce vrei, înțelege ce poți‟. Asta în cazul meu.

Bașca, limbajul arhaic liric este uneori greu de înțeles, atât caligrafic, cât și ca sens.

Întreaga construcție cinematografică pare o poveste visată într-o stare febrilă când îți imaginezi fel și fel de scene pline de bazaconii, fără logică aparentă și fără cine știe ce coeziune, dar presupui că trebuie să fie un mesaj din subconștient, că nu degeaba visezi, există un scop undeva, dar nu te prinzi neam.

The Green Knight este și mare șmenar, pentru că prestanța pe care ți-o inoculează în imaginație că ar avea-o m-a determinat să caut înțelesuri ascunde în orice cadru. La dracu, până și coroana regelui m-a dus cu gândul la Ferris Wheel și în încercarea mea scremută de a ă da intelectual mă întrebam dacă nu cumva și aici este ceva simbolistică ascunsă.

O fi o călătorie filozofală întru descoperirea sinelui, o fi o simplă poveste fantasmagorică, o fi vreun poem liric vizual, o fi pledoarie pentru onoare, loialitate și familie, o fi o alegorie metafizică despre ceva ce n-am priceput? N-am o idee prea bine conturată, dar nici nu o să revăd filmul pentru a mă clarifica în totalitate.

Deși plictisitor pe alocuri, tocmai acest haos în meandrele poveștii m-a făcut curios să aflu ce se va petrece mai departe, cu ce mă mai surprinde, și are destule scene nu neapărat șocante, dar picate parcă dintr-un neant neașteptat care au mai îndulcit experiența, de altfel, nu prea fericită cu The Green Knight.

Parcă-i prea pretențios, dar la fel a fost și A ghost story, însă acolo a avut lipici cerebral, aici nu m-a pasionat basmul feeric prezentat, chiar dacă imaginea este magnifică, sunt niște cadre sublime, un festin pentru ochi, iar coloana sonoră este de-a dreptul răvășitoare. Aici The Green Knight iese în evidență în sens pozitiv pentru că este o miriadă de secvențe bucolico-forestiere care încântă privirea.

N-am înțeles alegerea lui Dev Patel în rolul lui Gawain pentru că, fără nicio conotație xenofobă, numai față de cavaler arthurian nu are, o fi el britanic, dar nu britanic din acele vremuri. Dar în afară de asta, s-a descurcat excelent în rol, mai ales că este unul greu, tulburător pe alocuri și a necesitat ceva talent actoricesc. Prin peisaj mai apar și Alicia Vikander (Ex-Machina) pe care cu greu am recunoscut-o sau Joel Edgerton (Bright) într-un rol mai obscur.

De final ce să zic? The Green Knight este un film enervant de contorsionat, când prea realist, când plecat pe câmpii, când fabulează, când este serios, cu un substrat prea adânc îngropat pentru a fi identificat de mine și mi-a decapitat câțiva neuroni încercând să-l înțeleg, cu o atmosferă sumbră și halucinantă, așa că-l trec la categoria filmelor prea pline de artisticăreală, prea lipsite de sens, care iau o grămadă de premii și se aciuează în inima criticilor, dar publicul nu prea le gustă.

Mă dau bătut, asta este, mi se flutură frunza-n vânt, sunt prea prost pentru The Green Knight, undeva zace un film cu adevărat măiestru, dar eu nu l-am găsit, așa că mă rezum la a-i înmâna doar 5 titluri de cavaler.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Thor: The dark world

Thor: The dark world a fost lansat în 2013, dar cu un alt regizor la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *