The holdovers

The holdoversThe holdovers, încă de pe acum spun, poate fi considerat un film numai bun de vizionat în perioada sărbătorilor de Crăciun.

 

🎬 The holdovers – Premisă 🕮

Este agitație mare la o universitate mai izolată deoarece se apropie vacanța de iarnă și nimănui nu-i mai stă gândul la teme și examene.

În afară de Paul (Paul Giamatti – San Andreas), un profesor de istorie, pardon, civilizații antice, rigid, riguros și exigent, ce nu acceptă niciun rabat de la calitatea studenților săi.

Asta îl bagă-n belele cu directorul școlii și, drept răzbunare că nu știe a se purta cu mănuși mai ales cu donatorii bogați, este nevoit să rămână pe loc pe durata sărbătorilor.

Trebuie să-i păzească pe amărăștenii care n-au unde sau cu cine petrece această perioadă plină de bucurii și iubire.

În scurt timp rămâne pe cap cu recalcitrantul Angus (debutantul Dominic Sessa) și ditamai bucătăreasa Mary (Da`Vine Joy Randolph – The lost city).

Și neavând altă soluție, trebuie să se chinuie să conviețuiască în liniște și pace în aceste 2 săptămâni de relaș.

 

💭 The holdovers – Comentariu 🍿

Acțiunea este plasată la finele anului 1970 și nu doar că pelicula reușește să transmită într-un mare fel atmosfera acelei perioade, dar arată ca și când a fost ar fi fost filmată tot atunci.

Așadar, lipsește aproape în totalitate digitalul din această producție, ceea ce nu poate decât să mă bucure deoarece imaginea se prezintă natural, fără filtre artificiale și dă senzația de real.

Dar nu despre calitatea vizuală este vorba aici, are un rol important, dar pălește pe lângă aspectul principal al filmului, cel care va aduna aproape toate acoladele.

Anume povestea, una atât de simplă la bază, demnă de clase primare, dar foarte complicată odată ce pătrunzi în măruntaiele ei.

Spun simplă pentru că premisa nu-i deloc una nouă, că am avut parte de asemenea filme câți fulgi de nea cad la Polul Nord, iar tipologia personajului Paul este una bine cunoscută de către cinefili.

Nici evoluția relațiilor dintre cei trei rămași ancorați în ditamai clădirea pustie nu este una surprinzătoare, știi de unde pleacă și știi clar unde va ajunge pentru că traiectoria este una previzibilă.

Însă spun și complicată pentru că această călătorie este una turbulentă, cu multe suișuri și coborâșuri și, deși știam unde trebuie să ajungem, m-a surprins prin escalele neprevăzute.

Din start am pus etichete celor trei muschetari, crezând că i-am ghicit bine, dar scenariul îmi va demonstra cât de mult m-am înșelat, făcându-mă să mă rușinez pentru superficialitatea de care am dat dovadă.

Este un film incredibil de emoționant prin simpla interacțiune dintre oameni.

Deși nu se întâmplă nimic ieșit din comun, totuși se petrec atât de multe.

The holdovers

 

Aduce o doză sănătoasă de umanitate, ceea ce ne lipsește tot mai mult cu fiecare zi ce trece.

Viața asta trăită pe fugă, ca niște roboți lipsiți de gânduri ne înrăiește social, ne îndepărtează unii de alții și ne face să ne simțim tot mai singuri chiar dacă suntem într-un număr tot mai mare pe planetă.

Iată un gând amar pe care filmul mi l-a vârât în minte. Oare și vouă vi l-a însămânțat sau doar mie?

Personajele creionate sunt cum nu se poate mai diferite la suprafață.

Profesorul este anticul, pot să îl cataloghez așa, pentru că deja a trecut prin existență, nu mai are multe așteptări și este și blocat în metodologii și mentalități care nu se mai potrivesc actualității.

Angus, din contră, reprezintă viitorul, tinerețea cu poftă de viață și vrea să se bucure de ea chiar și în doze mici, știind că va trece rapid pe lângă el dacă nu trăiește aici și acum.

Cât despre Mary, ea se află oarecum la mijloc, are toate motivele să privească spre înainte, dar nu se poate desprinde de ce este înapoi.

Și nu am să spun de ce, nu mă bag în ciorba ei să o stric cu nepriceperea mea.

Toți trei au câte o traumă din trecut (care îndepărtat, care recent) ce a avut o contribuție majoră în sculptarea personalității, dar și în umbrirea speranțelor.

Întrebarea este ce facem cu aceste traume? Le lăsăm să ne domine viața sau încercăm să le suprimăm?

Răspunsul este altul și îl regăsim în acest film.

Dialogurile dintre cei trei sunt delicioase pentru că îmbină limbajul academic, plin de cuvinte sofisticate și culte, cu cel colocvial, că mai este scăpată câte-o înjurătură zdravănă.

Paul, în special, este senzație în acest compartiment, emană o inteligență aparte pe baza căreia este capabil oricând să te jignească elegant.

Ai impresia că ți-a oferit cel mai mare compliment, dar el te-a făcut, în realitate, albie de porci, dar elocința de care dă dovadă te cucerește instantaneu, deși te jignește.

Scenariul îmbină aproape perfect comedia jovială cu drama profundă, iar această uniune conjuncturală este presărată în permanentă cu emoții brute, nefiltrate, adevărate, așa cum ar trebui să fie.

 

🏆 The holdovers – Verdict 👍 sau 👎?

Nu pot face cinste peliculei prin niște simple cuvinte, trebuie urmărită pentru a descoperi la ce mă refer.

Este un film care te îndeamnă la introspecție serioasă pentru a-ți redescoperi umanitatea pe care fiecare dintre noi a rătăcit-o pe undeva.

Dacă nu toată, măcar o parte din ea orbecăie aiurea prin cine știe ce cotloane ale sufletului, pedepsită să zacă în adâncuri de către o societate care ne înfierează în permanență.

Nu strică să fii mai bun cu cel de lângă tine, că nu știi ce traume sau probleme are și uneori un cuvânt drag, un zâmbet onest sau o îmbrățișare caldă pot face minuni.

Deși este plin de stereotipuri și are o finalitate pe care o anticipam din start, a reușit să-mi încălzească sufletul de parcă am băut o cană cu ciocolată fierbinte timp de peste 2 ore.

Este un film care m-a făcut să mă simt atât de bine încât nu aș fi dorit să se mai termine pentru că m-am apropiat prea mult de personaje și nu eram pregătit să mă despart de ele.

De aceea, cum deja sunt major și îmi permite legea, am să închin 9 beri delicioase în cinstea acestui film regizat de Alexander Payne care m-a cam supărat anterior cu al său Downsizing.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

YouTube #shorts

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Sing Sing

Sing Sing

Nu vreau să vă condamn la o sentință lungă, așa că o să trec rapid …

5 comments

  1. Frumoasă recenzie, pe măsura filmului.

    În așteptarea lui Maestro: https://www.youtube.com/watch?v=eCiz9XMW_jA

  2. L-am recomandat și lui Vlad RFC în comment-uri la Thanksgiving, dar nu cred că m-a băgat în seamă. Back me up, că pe tine te știe și chiar ar fi păcat să nu-l vadă.

  3. un film excelent !! dulce ca un jeleu si amar ca un pelin !! si daca americanii l au ales pentru OSCAR, inseamna ca mai avem sanse ca relatiile dintre noi sa ramana calde si sensibile, iar empatia sa nu se usuce complet !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *