Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Mi-era dor de o comedie clasică și după ce am văzut un meme pe net mi s-a făcut poftă de The Mask.
Așa că m-am apucat de acest film lansat acum aproape 30 de ani, în 1994.
🎬 The Mask – Premisă
Stanley Ipkiss (Jim Carrey – Sonic the Hedgehog) este un funcționăraș bancar care intră în categoria drăgăstos numită „pămpălău‟.
Bun la suflet, dornic să facă tuturor pe plac, el se dovedește și foarte naiv, fiind ușor de păcălit de către cei din jur și doar cine nu vrea nu profită de el.
Însă într-o noapte descoperă o mască antică de sorginte vikingă, ce i-ar fi aparținut în mitologia nordică lui Loki (sună cunoscut numele?), care-l transformă radical.
Odată ce o pune pe mufarină Stanley devine The Mask, un alter ego care scoate la suprafață toate dorințele ascunse ale umanului care nu are curajul să și le exprime fără vreun impuls anume.
Însă acest The Mask îl bagă pe Stanley în nenumărate belele, de la aventura romantică avută cu Tina (Cameron Diaz – Shrek 2) până la ciocnirea brutală cu mafiotul Dorian (Peter Greene – Pulp fiction).
💭 The Mask – Comentariu 🍿
Mă așteptam ca filmul să nu fi îmbătrânit prea grațios dar nici vorbă.
În afară de câteva elemente care acum par misogine și, de ce să mint, chiar sunt, că The Mask este un fustangiu gagicar libidinos, pelicula este una foarte amuzantă.
Și asta i se datorează 95% lui Jim Carrey care face un rol extraordinar. Mai bine zis un dublu rol.
Capacitatea lui de a genera cele mai elastice scălâmbăieli aduce cu sine multe scene hazlii în care am râs pur și simplu uitându-mă la el cum își contorsiona fața pentru a exprima felurite sentimente.
Actorul este un cameleon interpretativ în acest film, atât de mult se schimbă când se înverzește și, ajutat și de multele efecte speciale, dă naștere unui personaj hâtru și pus mereu pe șotii.
Imaginați-vă puterile lui Green Lantern, dar atașate unei ființe supranaturale care nu are ca obiectiv salvarea umanității, ci satisfacerea poftelor personale.
Cam ăsta este The Mask care creează haos pe unde își face simțită prezența, mai ales la clubul Coco Bongo unde îl trage mereu ața dintr-un singur motiv, prezența strălucitoare a Tinei.
Probabil sună sexist, dar nu am ce face, Cameron Diaz exsudează sexualitate prin toții, fiind o apariție mirobolant de încântătoare ce ar face pe oricine să se comporte grobian ca The Mask.
Practic, te face să belești ochii din orbite când o vezi.
Rolul ei este oarecum redus la nivel de splendoare vizuală, dar are și o profunzime aparte, însă una pe care am găsit-o destul de utopică.
În rest, filmul este umplut până la refuz de giumbușlucuri scandaloase cauzate de mascatul cu verdeață pe față.
În același timp avem și o frumoasă poveste de dragoste care se înfiripă între două personaje care, probabil, în realitate nu ar fi compatibile, de unde și caracterul visător al scenariului.
La nivel vizual The Mask se ține încă bine deși parțial arată fals, dar efectele speciale au fost revoluționare la vremea lui, construind peste fundația ridicată de Who framed Roger Rabbit.
The Mask ia fel și fel de forme și apelează la o grămadă de obiecte pe care le materializează magic din neant, astfel încât nu știi la ce să te aștepți de la el când vine vorba de rezolvarea unei situații ce par fără ieșire.
De asemenea, dialogul abundă în reproduceri ale unor replici celebre dar care folosite în contextul filmului capătă alte semnificații.
Iar faptul că le-am dibuit pe toate m-a și bucurat, dovadă că am văzut foarte multe filme, dar m-a și întristat, că majoritatea erau vechi și foarte vechi și asta m-a făcut să mă simt nu atât de tânăr pe cât mi-aș fi dorit.
De asemenea, are și așa-numitele „one liners‟ care au rămas împământenite în memoria colectivă a audienței de toate vârstele și le recunoști instantaneu.
Ce să mai, Jim Carrey este inegalabil când vine vorba de comedie fizică, este arhicunoscut talentul său tradus printr-o flexibilitate gimnastă a feței.
Plus că omul se pricepe să imite personalități de nu-i adevărat. Dacă închizi ochii și îl asculți zici că ești în prezența celor pe care îi reproduce.
Filmul scârțâie la personajul negativ, unul șablon care nu impresionează cu nimic, chiar dacă este amenințător.
Plus că, așa cum am menționat anterior, nu mai este atât de actual în ceea ce privește anume cutume sociale care acum nu sunt privite cu ochi buni.
Ah, mânca-m-ar puricii să mă ciupească, era să uit de Milo, câinele fantastic al lui Stanley care joacă un rol crucial.
Și nu mă refer doar că-i drăgălaș foc și inteligent din cale afară, ci chiar participă efectiv la bunul mers al acțiunii, fiind implicat trup și coadă în poveste.
🏆 The Mask – Verdict 👍 sau 👎?
Deschizător de drumuri la vremea sa prin tehnicile folosite în realizarea lui, filmul rămâne unul extrem de amuzant și acum.
Este o peliculă relaxantă, distractivă, fără pretenții sofisticate, o mai mare plăcerea să o urmărești pentru că este o desfătare vizuală din toate punctele de vedere.
În 1994 Jim Carrey a reușit ceva aproape imposibil și nu cred că vreun actor a mai repetat această performanță, dar nici nu am stat să mă documentez pe îndelete.
A jucat în 3 filme, toate comedii, toate devenite legendare, toate mari succese financiare.
Ele sunt, în ordinea lansării, Ace Ventura: Pet detective, The Mask și Dumb and dumber.
Cumulat au avut un buget de 55 milioane de dolari și încasări totale de un pic peste 700 de milioane de dolari.
La un moment dat o să ajung și la celelalte două, dar acum încă mai râd la năzbâtiile cauzate de The Mask, film care mă împinge să deschid 9 conturi curente la o bancă de încredere.
(4,5 / 5)
