Dacă e ianuarie, e musai să fie lansat un horror făcut pe bani de surcele și Wolf Man este filmul care și-a înfipt colții în cinematografe în anul 2025.
🎬 Wolf Man – Premisă 📖
Nu vă scot prea mult la tablă că deja aveți lecția învățată în ceea ce privește povestea din acest film.
Blake (Christopher Abbott – Poor things), un scriitor între slujbe, adică șomer în limbaj sofisticat, își ia soția Charlotte (Julia Garner) și fata Ginger (Matilda Firth) și se duc în pădure.
Dar nu la cules de mure, ci pentru că trebuie să ia în primire moștenirea lăsată de tatăl dispărut ca măgaru-n ceață.
Prin acele locuri își face culcușul o creatură stranie, nici om, dar nici lup, de care toți se feresc, dar Blake n-are norocul ăsta.
După o întâlnire deloc plăcută cu blănosul urlător, Blake este mușcat și de aici încolo vă puteți imagina cam ce urmează să se petreacă.
💭 Wolf Man – Comentariu 🍿
Scris și regizat de Leigh Whannell (Upgrade), filmul este o altă reinterpretare a clasicei povești despre Omul Lup care bântuie prin sălbăticie și abia așteaptă musafiri cărora să le ia beregata.
Pelicula este realizată pe stil minimalist, la fel ca The invisible man, așa că așteptările nu ar trebui să fie prea ridicate din punct de vedere al acțiunii.
Nu zic că este claustrofobic, dar cea mai mare parte a timpului ne-o petrecem în casă, mașină sau șopron, prea puțin în natura întinsă unde te poți rătăci cu ușurință.
Așa că regizorul a trebuit să creeze tensiune cu resurse limitate și pot spune că a și reușit în destule momente.
Mi-a plăcut mult că nu s-a folosit de sperieturi forțate născute din împreunarea fără consimțământ dintre zgomote puternice și o inimă slabă.
Groaza vine din necunoscut, știi că prin preajmă dă târcoale un monstru hămesit, dar ca urmare a vitregiilor naturii sau lipsei utilităților moderne nu dibui cine știe ce vizual.
De aceea trebuie să ai lângă tine un Aspacardin, că nu se știe când ai nevoie de pilula magică pentru că jivina păroasă poate răsări de te miri unde.
Un alt aspect interesant a fost reprezentat de anumite tranziții inspirate, făceam trecerea de la organolepticul uman la felul în care Blake, aflat într-un proces lent de transformare, percepe mediul înconjurător.
Devine spre final repetitiv acest proces, dar merită pomenit pentru că mi s-a părut a fi ceva original.
Odată cu augmentarea simțurilor lui Blake, eram și noi puși în pielea lui, și auzeam/vedeam exact ca el, ceea ce făcea și mai înfricoșătoare metamorfoza prin care trecea.
Păcat că nu a îmbrățișat până la capăt această alegere artistică, aici nu a existat o consecvență logică.
Păi dacă auzea atât de puternic ceva ce noi, oamenii, nu deslușim, atunci ar fi trebuit ca din boxe să ne inunde o cacofonie insuportabilă de sunete bubuitoare.
Am intrat în teritoriul întunecat al bilelor negre, nici povestea nu este vreo reușită demnă de premii pentru că nu se întâmplă mare scofală pe parcursul celor 90 de minute.
Wolf Man prezintă mai mult tranziția de la om la animal, fără a veni cu ceva suplimentar. Se putea, totuși, ceva mai cizelat, nu strica un scenariu mai elaborat din acest punct de vedere.
Am priceput că filmul vrea să redea tumultul sufletesc care-l macină pe Blake care-și pierde treptat rațiunea ce începe să se evaporeze cu fiecare dinte căzut și smoc smuls din cap.
Nu-i greu de sesizat că în sinea lui se dă o luptă crâncenă între spiritul animalic de supraviețuire și iubirea umană pentru familia lui, dar nu mi s-a părut suficient, voiam ceva mai mult de atât.
Acum schimb din nou tabăra, că nu sunt singurul, dacă știți ce zic, și revin la sentimente mai bune în încheierea acestui segment.
Deși are destule probleme pe partea narativă, filmul stă excelent pe atmosferă, una care-ți expediază sângele până la Polul Nord, și o face cu niște tertipuri vizuale inovative.
Nu ne arată deloc creaturile pentru mult timp sau în toată splendoarea lor dizgrațioasă, le vedem preț de-o clipită, de parcă ar fi salariul înainte de plata facturilor.
Însă respectivele momente au un impact puternic pe palier sentimental și provoacă destule emoții care pun inima pe fugă de zici că-i la proba olimpică de 100 metri sprint.
Pe actorie nu strălucește nimeni la figurat, că la propriu s-ar putea să aveți niște surprize, măcar aici, că dezvăluirile care ar trebui să ne cutremure din temelii sunt previzibile.
🏆 Wolf Man – Verdict 👍 sau 👎
Este un film decent, se plasează în plaja producțiilor care nu sunt originale pentru că se folosesc de o poveste spusă de prea multe ori, dar care nici nu te fac să le huidui cu apelative lipsite de gingășie.
Ori am trecut binișor în a doua jumătate a vieții și sunt mai sensibil la asemenea replici, ori Wolf Man are multe dialoguri fataliste care tot vorbesc despre moartea iminentă care ne bate la ușă.
M-au cam pleoștit asemenea cugetări funeste care au tăiat din partea distractivă a producției, dar le și spune bine, trebuie să iei în seamă acele ziceri cu tâlc.
Ce nu pot să înțeleg, și o să repet până-mi iese sânge din buricul degetelor, este cum în anul 2025 ăștia încă nu sunt în stare să tragă un ADR (Automated Dialogue Replacement) cum trebuie.
Evoluează tehnologia de nu-i adevărat, dar tot nu se potrivesc mișcările buzelor cu vorbele auzite.
Degeaba este R că nu s-a folosit așa cum trebuie de acest rating, este prea cuminte pentru un film horror cu o asemenea premisă, voiam să fie de-o visceralitate macabră, dar cam face pe mironosița.
Hai că se lasă noaptea și am plecat la dentist că simt cum mi se șcămi teșap țidin inpr răgu.
(3,5 / 5)
Recenzie video