American primeval

American primevalNetflix a fost colonizat de American primeval, o miniserie de 6 episoade regizat de către Peter Berg (Deepwater Horizon).

 

🎬 American primeval – Premisă 📖

Anu-i 1857, iar zona în care se desfășoară acțiunea este plasată prin Utah.

Pribegind prin acele meleaguri, Sara (Betty Gilpin – The hunt) vrea să întocmească o călăuză care s-o ducă la soțul ei aflat, la propriu, peste munți.

Nu-i singură, are și un fiu cam olog, ceea ce face ca misiunea să nu fie deloc una ușoară.

Deși plătește bine, nu este înghesuială, doritorii nu dau năvală pentru un asemenea plocon pentru că amenințările multiple sunt prezente la tot pasul.

Prin împrejurimi colcăie fel și fel de pericole. Dacă nu te scalpează diversele triburi de indieni, te omoară colonizatorii nemiloși.

Dacă scapi de ei, cazi în mâna mormonilor care îți împuie capul și cu predici despre Dumnezeu, dar și cu gloanțe.

Să zicem că depășești teafăr aceste obstacolele umane, ei bine, cazi din lac în puț pentru că natura vitregă și animalele hămesite îți dau târcoale.

Cu toate astea, Isaac (Taylor Kitsch – John Carter) bate palma cu Sara și astfel pornește o aventură violentă.

 

💭 American primeval – Comentariu 🍿

Serialul este un western ca la carte, cu o poveste care se inspiră din fapte reale, anume masacrul de la Muntele Meadows, un eveniment tragic din tânăra istorie a USA pe care unii l-ar vrea îngropat.

Amu` nu știu câte libertăți artistice și-a luat scenariul, cât inventează și cât este realitate, cert este că mulți oameni au fost măcelăriți în acel an din motive prostești.

Serialul este unul sângeros și reușește să redea cu mult succes sălbăticia acelor vremuri în care șansele de supraviețuire erau destul de reduse dacă nu aveai o mână fermă și un timp de reacție similar cu al sprinterilor olimpici.

Orice clipă de ezitare, orice tărăgănare în luarea unei decizii instantanee, orice îndoială pătrunsă în suflet și orice șovăire în a acționa echivalau cu moartea ta.

Nu exista cale de mijloc, ori deveneai vânător, ori erai vânat, iar această filozofie de viață face ca serialul să fie unul imprevizibil.

Se moare în stânga și-n dreapta de nu-i adevărat, se crapă în față și în spate la foc automat, nimeni nu-i în siguranță.

După primul episod mi-am dat seama că nu am motive să mă atașez emoțional de personaje pentru că le puteam pierde în orice clipă.

Atacurile brutale venite pe nepusă masă din orice direcție vin prin surprindere, acum iei cina în liniște cu familia, ca peste 30 de secunde să devii îngrășământ natural.

Atmosfera din film este una sinistră, mortalitatea fiind la cote maxime, singurul argument pe care toți știau să-l utilizeze și la care toți răspundeau era violența.

Cu vorba bună merge doar în poezii boeme, în realitatea acelor vremuri singurele versuri care aveau efect erau cele care ieșeau din țeava pistolului.

Urmărind această producție, mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat definiția primitivismului. Nu neapărat cel fizic, ci cel al gândirii.

Oameni care se cred civilizați apelează la cele mai barbare metode pentru a fura avuțiile altora, ca apoi să dea vina pe victime.

Iată fundamentul pe care a fost clădit Tărâmul Făgăduinței, această USA care se dă propovăduitorul democrației, dar care nu diferă cu nimic de barbarismele la care s-au dedat alte popoare cu mii de ani în urmă.

American primeval

 

Este o poveste în care inocența nu are ce căuta. Sau, dacă există, este călcată imediat în picioare de nimicnicia lacomă a celei mai infecte specii de animal care viețuiește pe această planetă: OMUL.

Ce este mai tragic este că personajele par, în mare parte, insensibile la potopul de morți ca și când ar fi ceva normal, un cotidian sângeros înfierat în creier până când a ajuns banalitate.

Instinctul pur de supraviețuire care ne curge prin vene încă de la primii oameni care au pășit pe acest pământ se transformă și într-un rău ancestral, primordial, dacă vreți, așa cum reiese și din titlul producției.

Foarte rare sunt oazele de liniște pe parcursul celor 6 episoade și, culmea, când ele își fac simțită prezența, nu vezi picior de om prin peisaj.

Natura își vede de existența ei, fără să se sinchisească de masacrele inutile născute din cerbicia multora de a pune mâna pe averi și putere, de parcă s-ar duce cu ele în mormânt.

Paleta coloristică este una ștearsă, formată din nuanțe care sunt în corespondență cu acțiunile umane, nu sunt unele vibrante, din contră, sunt gri, murdare, mizere, în ton cu starea sufletească mâhnită în care te aruncă American primeval.

Când și când, însă, privirea este delectată de cadre panoramice superbe care prezintă o natură încă virgină care funcționează ca un panaceu ce-ți ia durerea. Pe termen scurt, dar ți-o ia.

Că nu este ea luxuriantă, efervescentă, tropicală, cum mulți își imaginează paradisul, da, este adevărat, nu-i deloc așa, însă emană o naturalețe verosimilă.

După ce vezi o căpățână explodând ca pepenele sau o săgeată înflăcărată penetrând un piept, un apus de soare în depărtare devine un tablou odihnitor.

Acesta este un alt punct forte al serialului, este realizat cu simț de răspundere, nu într-un studio în spatele ecranelor verzi, ci la fața locului, prin pădurii primejdioase și câmpii neprielnice.

Nu-s toate lapte și miere, există și câteva sincope care m-au deranjat.

Povestea este destul de complexă pentru doar 6 episoade deoarece se desfășoară simultan prea multe fire narative și asta duce la un ritm inegal.

Nu că ar fi greu de urmărit, ci pentru că finalul este grăbit, din dorința de a finaliza tot am rămas cu impresia că sfârșitul este nesatisfăcător, era nevoie de vreo alte 2 episoade pentru a bate cuiele pe îndelete și cu grijă în coșciugul deznodământului.

Presupun că a avut o durată atât de scurtă pentru a fi în concordanță cu speranța medie de viață de pe atunci, și ea una la fel de scurtă prin acele sălbăticii groaznice.

American primeval

 

În ceea ce privește actoria, nu m-a săgetat prin cine știe ce calitate monumentală, dialogurile trec în plan secund, important e ce se întâmplă, nu ce se vorbește, dar mi-a făcut plăcere să-l revăd pe Taylor Kitsch, un artist ce merită mai mult de atât.

Cariera lui a avut de suferit după dezastrul numit John Carter, un film deloc rău, dar care a intrat în liga celor mai mari bombe financiare din istoria cinematografiei.

Interpretările sunt decente, nu am găsit ceva special din acest punct de vedere, doar că la un moment dat începusem să mă încurc în atâtea personaje.

Mai toți bărbații albi arătau cam la fel, aceleași veștminte, aceeași pălărie, aceeași barbă deasă, de nu mai știam cine-i cine. Îi deosebeam când deschideau gura, că vorba le era diferită.

Sunt și alte aspecte narative pe care nu le-am elaborat, personaje secundare cu impact major și morți devastatoare, dar nu-s aici să vă scalpez toate surprizele.

Apropo, există și anacronisme, dar pe astea le prinzi doar dacă ești doctorand în istoria americană, că altfel este greu să-ți dai seama că unele flinte folosite nu existau pe atunci.

Am aflat și eu de pe IMDB, nu mă dau acum rotund că le-am dibuit cu un ochi expert.

 

🏆 American primeval – Verdict 👍 sau 👎?

Ce n-am pomenit în comentariu și special am lăsat pentru final este tema generală abordată, una care nu va fi pe placul multora.

Anume că natura umană este una eminamente distructivă. Dacă îi atașezi și o religie spălătoare de creier, indiferent de ființa supremă venerată, deja genocidul este asigurat.

Fie creștin, fie mormon, fie ce religie or fi avut indienii, toți omorau sub pretextul că așa le-a cerut Dumnezeul lor.

Nu este o temă nouă, dar parcă este tot mai prezentă în producțiile recente, Heretic și Nefarious îmi vin în minte la prima strigare.

Totu-i o manipulare machiavelică și, din păcate, chiar și acum mulți cad victime din cauza unei minți prea odihnite.

Multe lucruri nu s-au schimbat pe acest palier față de acum aproape 2 secole, suntem mai civilizați în exterior, dar în interior am rămas la fel de primitivi.

Compasiunea este la fel de rară ca inteligența colectivă a umanității.

Capodoperă nu pot spune că este deoarece nu-i decât un western modernizat în care a dispărut „romantizarea‟ excesivă, ea fiind înlocuită de o brutalitate grunjoasă.

Scenariul are clipele lui de rătăcire din cauza unor exagerări neavenite care strică un pic din realismul peliculei, dar nu atât de mult încât să mă scoată din atmosferă.

Realizarea tehnică este ireproșabilă, era acolo, printre ei, mă feream de săgeți și gloanțe după cum puteam, aici nu am nimic de comentat.

M-a sâcâit inconsistența duratei episoadelor, mintea mea analitică, fiartă pe simetrie, a dat în clocot când un episod avea peste o oră, iar altul sub 40 de minute.

În încheiere trebuie să aleg o tabără, eu țineam cu indienii, singurii îndreptățiți la represalii pentru că ei au fost cei cotropiți de invadatori.

Nu știu dacă va urma și un sezon 2, nu ar trebui pentru că are un final bun, chit că au rămas nerezolvate destule necunoscute.

Am să trag în el cu 8 săgeți, că atâtea am în tolbă, mergea încă una dacă mai primeam măcar un episod care să lege cu fundiță roșie toată povestea.

4 out of 5 stars (4 / 5)

American primeval

 

Trailer

IMDB  

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

On her majesty`s secret service

On her majesty`s secret service

În On her majesty`s secret service s-a produs prima schimbare de ștachetă în această franciză …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *