Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Mai bine mai târziu decât niciodată a apărut și la noi 1917, unul dintre cele mai nominalizate filme la premiile Oscar pentru anul 2019.
Producția scrisă și regizată de Sam Mendes (American beauty, Skyfall, Spectre, printre altele) redă o mică frântură de la finele Primului Război Mondial (lucru evident din titlu).
Doi caporali, Blake și Schofield, primesc o misiune extrem de urgentă din partea superiorilor, anume să livreze un mesaj de maximă importanță în cel mai scurt timp posibil tocmai în spatele liniei inamicilor, mesaj care, ajuns la timp la cine trebuie, va salva viețile a 1.600 de soldați ce altfel vor fi trimiși la o pieire sigură.
Cei doi nu par a avea multă experiență cu arma în război, sunt prea proaspeți, dar sunt aleși tocmai datorită acestui aspect, al tinereții lor, deci sunt rapizi de picior, dar și pentru că Blake le bunghește bine cu cititul hărților, neputând ajunge acolo doar întrebând-o pe Siri sau urmând direcțiile GPS-ului (aici GPS înseamnă mai degrabă Grăbim Picioarele Singuri). Bașca Blake este ales și pentru că are o motivație suplimentară pentru a ajunge în timp util la destinație.
Deși li se spune că drumul ar trebui să fie liber, nemțălăii retrăgându-se cu coada-ntre picioare, cei doi întâmpină fel și fel de dificultăți pe traseu, greutăți care îmbracă multiple forme specifice unei conflagrații de o asemenea amploare.
Povestea este simplă și dreaptă, totul se reduce de la a ajunge din punctul A în punctul B prin orice mijloc posibil.
Înainte să-mi bag baioneta în miezul lui 1917, trebuie să fac vorbire mai întâi despre aspectul tehnic care l-a făcut atât de celebru, faptul că arată ca și când ar fi tras dintr-o singură dublă, 1917 părând a fi o singură scenă de 100 de minute, fără întreruperi.
Pe moment, acest fapt mi-a cam distras atenția de la ceea ce se întâmpla efectiv pe ecran pentru că eram concentrat să găsesc fracțiunile de secundă în care apăreau tăieturile pentru că este clar că filmul doar pare a fi o singură scenă, dar nu este. Unele tăieturi sunt evidente, gen când se intră într-o încăpere unde totul este învăluit în întuneric sau când camera trece prin fața unui obstacol ca un perete, altele nu sunt deloc evidente și sunt doar intuite, pentru că îți dai seama că ar fi fost imposibil unei singure camere de filmat să tragă cadrele respective din cauza anumitor împrejurări.
Dar după vreo 15 minute am obosit să fac asta și mi-am relaxat creierul și m-am concentrat la film.
1917 nu este un film de război obișnuit, în genul Saving private Ryan sau Hacksaw Ridge, este mai mult un experiment, putând fi comparat chiar cu Dunkirk regizat de Christopher Nolan.
Accentul nu cade pe personaje sau pe poveste, aici actorul principal este chiar războiul, chiar dacă nu asistăm efectiv la nicio luptă de anvergură, însă putem observa efectele lui la orice pas.
Dacă Dante Alighieri ar fi fost contemporan cu acest război, atunci cu siguranță și-ar fi imaginat și al zecelea cerc, dincolo de lumea htoniană, unde până și lui Lucifer i-ar fi fost teamă să pătrundă.
Imaginile prezentate sunt respingătoare, tot filmul este o mocirlă amestecată cu cadavre în putrefacție și 1917 nu face rabat de la vizualul repulsiv, tocmai de asta are și rating R, nu se poartă cu mănuși de mătase cu spectatorul, este brutal de direct și nu ascunde mizeria cadaverică pe care războiul o generează.
Violența nu este reprezentată de bombele care bubuie necruțător, ci de moartea care domnește peste tot. Au fost câteva secvențe care m-au făcut să întorc capul și nu sunt ăla care să fie ușor oripilat.
Uneori aveam impresia că eroii noștri au ajuns în inima Mordorului, totul părea un iad dezolant mistuit de flăcări infinite pavat cu membre retezate, limbi umflate și carne scurgându-se putrezită de pe oase, totul emanând o duhoare generatoare de vomisment pe care parcă o simțeam cum îmi atacă nările, atât de puternic era sentimentul de morbid și scabros pe care 1917 îl transmite încât îți venea înapoi haleala înfulecată anterior.
Dialogul este redus la minim în film pentru că vorbele nu își au rostul, când trebuie să ajungi cât mai repede pentru a salva viața a 1.600 de oameni, nu discuțiile sunt cele care contează, ci mersul grăbit printre gloanțe și cadavre.
Filmul este presărat cu de toate, în afară de împuțiciunea care te inundă cu fiecare cadru, 1917 are grijă să livreze și câteva scene de acțiune, dar la scară redusă, personală, confruntări scurte între personajele principale și inamici, uneori vizibili, alteori ascunși privirii, avem și dramatism la greu, ba chiar și două scene de emoție pură menite să îți reaprindă flacăra speranței în umanitate.
Iar coloana sonoră semnată de Thomas Newman, care a mai lucrat cu Sam Mendes la cele 2 filme James Bond pomenite mai sus, dar și care a compus muzica pentru filme ca Victoria & Abdul, Passengers sau Tolkien (că tot vorbeam despre The lord of the rings) este menită să-ți dea niște trepidații epidermice ieșite din comun.
La partea tehnică mai scriu că directorul de imagine este Roger Deakins (Blade Runner 2049 și The Shawshank redemption, printre multe altele) și la cum arată filmul, la senzația de grotesc visceral pe care o transmite prin imaginile capturate, la contrastul de-a dreptul groaznic între războiul devastator și scurtele oaze de liniște, m-aș mira să piardă Oscarul. Deși primul lui Oscar (și singurul de până acum) a venit după alte 12 nominalizări nefructificate, Blade Runner 2049 fiind filmul care i-a adus râvnita statuetă, nu m-aș mira să nu câștige, deși niciunul din celelalte filme nominalizate nu se ridică nici pe departe la nivelul lui 1917.
De actori nu mă îndur să scriu ceva pentru că practic nu contează în film, tocmai de aceea cred că protagoniștii sunt interpretați de niște actori nu foarte celebri, pentru că nu în jurul lor se învârte povestea, ci în jurul războiului. Nu era cazul de actori faimoși pentru că, unu la mână, nu ei sunt epicentrul filmului și, doi la mână, prezența unor celebrități probabil ar fi distras atenția de la flagelul numit război.
Ce pot să zic despre Dean-Charles Chapman și George MacKay este că au suferit la greu în realizarea filmului, fiind aruncați în mocirlă și perpeliți prin noroi pe toate părțile, ca niște cârnați umani ce urmează a fi puși pe grătarul războiului.
Însă nu pot să îi dau nota maximă lui 1917 pentru că dincolo de ghidușia tehnică a senzației unei singure scene, filmul nu atinge acel nivel stratosferic unde am așezat Saving private Ryan și Hacksaw Ridge, tocmai pentru că povestea este prea simplă, deși am înțeles motivul de ce, însă cum nici Dunkirk, film cu care seamănă mult, nu a primit nota maximă, nici lui 1917 nu o să îi dau 10, dar doar un 9, cu ghilimele de rigoare.
Dacă l-aș fi văzut în 2019 probabil ar fi intrat undeva pe locurile 3-5 în topul meu 10 al filmelor favorite, la bătaie cu Parasite și Ford v Ferrari și probabil ar fi câștigat această bătălie.
(4,5 / 5)
Trailer:
