Badman

Am devenit mare fan Philippe Lacheau și n-am ratat ocazia de a vedea un film regizat de el la cinema, o premieră, acest film fiind Super-héros malgré lui. Dar o să mă refer la el, pentru ușurință-n citire și vorbire, ca Badman.

🎬 Premisă

În rol principal este tot Philippe Lacheau care interpretează un actor care se screme să obțină un rol mai de Doamne-ajută, până acum apogeul său fiind o reclamă la prezervative.

Cédric este un personaj numai bun de pus în tablou ca piesă principală în Muzeul Rataților pentru că tac-su-i mare copoi, iar sor-sa (Élodie Fontan – Alibi.com) a călcat pe urmele acestuia, fiind și ea o mândră purtătoare de uniformă.

Dar iată că norocul îi surâde lui Cedric, printr-un fericit concurs de împrejurări pentru el, obține rolul lui Badman într-un film cu supereroi cu buget de criză.

N-are rost să vă bat la cap cu premisa filmului din film, că dacă vă spun că inamicul lui Badman este The Clown, deja ați finalizat puzzle-ul.

În schimb, în filmul Badman, Cedric are un accident de mașină, își pierde memoria, uită că este Cedric, dar se autoconvinge că este supereroul Badman, toate indiciile conducând spre această concluzie.

Și de aici rezultă o serie de evenimente ilare.

💭 Comentariu

Drept s-o spun, sunt un pic dezamăgit de Badman, fiind regizat, scris și jucat de Philippe Lacheau, mă așteptam să fie, dacă nu excelent, măcar bun.

Dar Badman, hai că nu mai rezist, deja fierb în suc propriu, poate că o scriu la cald, fără o analiză generală aprofundată, este cea mai amuzantă comedie pe care am văzut-o.

Da, da, nu mijiți ochii, nu vă scărpinați în cap a nedumerire, nici nu m-am lovit la cap să aberez fără noimă, dar cum pot caracteriza o comedie care m-a făcut să râd non-stop pe parcursul celor 80 de minute?

Glumele vin într-o cavalcadă fără sfârșit, nu cred că există vreo scenă fără să n-aibă o poantă, o caterincă, un făcut cu ochiul către alte filme prin anumite referințe, un Să moară mama, nu cred că a făcut asta!!!

Badman este genul de film pe care trebuie să-l vezi de mai multe ori pentru că ecranul este doldora de mici amănunte meta, niște micropoante, pe care nu le poți cuprinde din prima.

Dacă aș sta să înșir câte trimiteri către filmele cu supereroi am surprins în Badman cred că umplu 2 recenzii.

Cele mai multe dume sunt situaționale și apar ca urmare a confuziei personajului care se crede un justițiar feroce, dar nu-i decât un simplu actor care are ceva antrenament fizic pentru un asemenea rol.

Iar ipostazele în care se trezește sunt demențial de caraghioase și născătoare de hohote incontrolabile de râs, mai ales că face mișto sau omagiază, depinde cum interpretezi, toate universurile francizate din acest gen.

Ce a avut Free Guy momente de aplauze în ropote, că joacă la pitici comparativ cu Badman.

Nu sunt spoilere, dar nu scapă de miștocăreală nici Disney cu al său MCU, nici WB cu hulitul DC, nici Sony nu este lăsat în pace cu Spider-Man, iar Fox cu X-Men este cireașa de pe tort.

Nu degeaba avem un Logan autohton în trailer.

Practic, Badman reușește imposibilul, să unească fanii acestor universuri cinematografice și să fie hulit la unison.

Și nu scapă nici măcar nerușinata tactică a plasării de produse, dar aici este realizată în scopuri umoristice și îi iese scenariului poanta fără cusur.

Dacă v-ați amuzat copios la Babysitting, Épouse-moi mon pote, 30 jours max  sau Nicky Larson et le parfum de Cupidon, după ce vedeți Badman aceste filme or să vi se pară că-s triste.

Bine, trebuie să fii și versat în filmele cu supereroi pentru a pricepe poantele, asta ar fi mica și unica belea pe care o proptesc filmului.

Eu nu țin minte să mai fi râs cu lacrimi atât de mult la un film. Au mai fost pelicule care m-au adus în stadiul ăsta de 1-2 ori, dar Badman o făcea la fiecare 10-15 minute cu niște situații șugubețe de toată frumusețea.

Culmea, nu apelează la umorul ăla infect, vomitiv și scatofil, multe dintre glume sunt inteligente, construite cu migală, cărămizile sunt așezate într-un anume moment, dar finisajul vine mai târziu, când nu te aștepți.

Ce să mai, sala duduia de râsete, iar experiența a fost una sublimă.

Vai de mine, și coloana sonoră este de excepție, se potrivește nemaipomenit cu scenele pe care le acompaniază, și aici sunt preluate melodii și teme muzicale din filmele cu supereroi, plus că avem și piese clasice de Bonnie Tyler, Celine Dion sau Destiny`s Child care sunt alese cum nu se putea mai potrivit.

Piesele nu fac altceva decât să augmenteze amuzamentul poantelor fenomenale. Or fi unele clasice, care-ți implantează-n cap un sentiment de deja vu, dar are și unele al dracului de originale, la care nu te-ai fi gândit în veci.

Foarte rar mi s-a întâmplat după vizionarea unui film să am mâncărimi în izmene să dau fuga să-l văd din nou, dar iată că Badman este una din acele excepții.

Să nu mai zic că filmul nu este doar o simplă comedie, livrează și momente competente de acțiune, chiar lupte intense, meseriaș coregrafiate, că doar nu-i degeaba Badman un supererou, chit că unul fictiv.

Și am plâns nu doar de la râsul isteric generat de film, ci și pentru că are scene emoționante, bașca și ……., mno, hai că trag frâna de mână, că deja simt că am scris mai mult decât trebuia.

🏆 Verdict

Badman este comedia perfectă, nu am ce reproșuri să-i aduc. Scenariul este foarte bine gândit, poantele variază de la cele mai inteligente până la cele mai caterincoase.

Uneori stăteam și mă întrebam cum naiba a făcut de a anticipat un anume serial pentru că trailerele pentru ambele au ieșit aproape simultan și Badman face referire la el, deși nu avea cum să știe de acel element pe care îl ia în bâză.

Are o singură glumă care nu mai pare atât de amuzantă, iar asta i se trage din cauza unui eveniment care s-a petrecut după ce Badman a fost filmat, iarăși fiind premonitor.

Ce pot să mai scriu despre o comedie care își îndeplinește obiectivul 99,5% din timp? Probabil cam atât am râs, în diferite grade de hlizire, la Badman, atât de mult mi-am antrenat mușchii abdomenului și mi-a crescut exponențial nivelul endorfinei.

Filmul m-a făcut să mă simt ca și când eram gâdilat cu o pană în timp ce tocam ceapă.

Odată cu acest film, Philippe Lacheau și-a cimentat titulatura de geniu comic, i-am văzut toate cele 5 filme regizate, iar Badman este cel mai bun dintre ele, deși Nicky Larson et le parfum de Cupidon a primit nota maximă de la mine.

Ca atare, nu dau înapoi de la ce am scris la început, m-am tot gândit la alte filme care să mă fi făcut să râd atât de mult și nu am reușit să găsesc vreunul prin sertarul amintirilor, așa că de la Badman aștept 10 sequeluri.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

About admin

Check Also

L`innocent

L`innocent

L`innocent este o combinație de dramă și comedie, combinație presărată și cu o boabă de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *