Clerks

ClerksUn oarecare Kevin Smith spărgea pușculița pentru a face primul său film de lungmetraj intitulat Clerks lansat în 1994. Deși a ajuns la statutul de film cult, acum îl văd pentru prima oară.

 

🎬 Clerks – Premisă

Întreaga acțiune a filmului gravitează în jurul unei consignații americane tipice, cu un funcționar în spatele tejghelei plictisit din cale afară, Dante (Brian O`Halloran – Jay and Silent Bob reboot), care trebuie să suporte ifosele debile și comportamentele dubioase ale unei clientele destul de neortodoxe.

Și fix în ziua lui liberă Dante este nevoit să meargă la muncă, o zi care se dovedește a fi una plină de evenimente nedorite care îi perturbă existența monotonă.

Mai o discuție cu angajatul unui magazin de închirieri casete video, mai un scandal cu prietena lui care vrea să-l vadă evoluând dincolo de vânzător plin de lehamite, mai cu ochii pe ceas pentru că-și ratează ziua în care trebuia să fie doar despre el, uite așa Dante își omoară timpul.

Printre personajele pestrițe care tot răsar prin cadru se numără deja celebrii Jay (Jason Mewes – Yoga hosers) și Silent Bob (Kevin Smith – The disaster artist), doi cioflingari negustori de droguri care sprijină peretele consignației așteptându-și clienții.

 

💭 Clerks – Comentariu

Scris, regizat, produs și editat de Kevin Smith, Clerks este un film realizat pe bani foarte puțini, tras alb-negru și cu un decor limitat, de câțiva metri pătrați în care personajele se dau în stambă.

De fapt, cu greu pot spune că acest Clerks este un film în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult o antologie de snoave și scurte povestiri fără mare legătură între ele și doar întâmplarea face să apară aceleași personaje.

Cum pe partea de acțiune cinetică nu se petrece mai nimic, Clerks se bazează pe un scenariu extrem de fâșneț, jovial și mucalit cu care menține în poziție verticală interesul spectatorului.

Discuțiile dintre personaje sunt dintre cele mai diverse și abordează o gamă largă de subiecte, iar replicile vin la pachet cu niște secături de idei și opinii atât de absurde încât te umflă râsul.

La această tentă de suprarealism tâmp contribuie și grimasele ridicole schițate de personaje care se uită spre cameră, în sufletul tău, cu niște priviri de bovină nevinovată dusă la abator de n-ai cum să nu zâmbești.

Dar sunt și momente de maximă seriozitate în care topicul discutat debordează de reflecții intrinsece profunde și vezi personajele într-o cu totul altul lumină, devin subit mai intelectuale și mai cerebrale.

Aici Clerks chiar dă dovadă de un portofoliu academic extins când vine vorba de exprimarea unor viziuni asupra vieții și chiar nu anticipam gânduri atât de pline de semnificații simbolice.

Clerks

 

Am rămas plăcut surprins de intensitatea dezbaterii pe seama filmelor Star Wars și m-a luat pe nepregătite limbajul extrem de vulgar care însoțea discuțiile referitoare la cine pe cine a însămânțat cu bulbi vitali și, mai ales, de câte ori.

Unele glumițe acum par destul de simpliste și lipsite de imaginație, poanta fiind previzibilă, tocmai de asta nu mi s-a lipit de suflet atât de bine ca guma de păr acest film.

Cu toate astea, se simte că este un film făcut din pasiune, având o grămadă de trimiteri spre producții mult mai celebre lansate anterior, fiind pe alocuri doar o declarație de dragoste pentru cinematografie din partea lui Kevin Smith.

Atenție la limbajul extrem de pornografic și foarte explicit, nu se ascunde după nicio perdea, te împroașcă direct în timpane fără să aibă milă de tine.

Cât despre omniprezentul nostru contemporan PC (și nu mă refer la Personal Computer) nici nu poate fi vorba. Nu cred că azi Clerks ar putea fi făcut fără să atragă criticile diverselor categorii umane ce împart la comun ADN-ul cu fluturii sensibili și panseluțele ușor ofensabile din orice.

La partea cu actoria este greu de comentat ceva, Kevin Smith și-a adunat amicii pe care i-a cinstit cu o cinzeacă pentru fiecare rol interpretat (unii au 3-4 roluri în film), așa că nu căutați interpretări de Oscar.

 

🏆 Clerks – Verdict

Clerks seamănă, cumva, cu serialul Seinfeld, fiind un film despre nimic, în care nu se întâmplă nimic, nu are o finalitate anume și nici vreun mesaj cathartic care să ți se întipărească în minte.

Rămâne, însă, o reușită de apreciat în ceea ce privește filmele independente, Kevin Smith riscându-și bruma de confort monetar pentru a-și finanța acest film care l-a costat circa 27.000 dolari.

Clerks

 

Nu pot spune că m-au luat de cap fumurile emanate de Clerks, mi-a plăcut filmul, dar nu am rămas extaziat de Clerks, nu prea înțeleg emulația orgasmică născută în jurul acestui film.

Dar pentru că este o producție independentă în cel mai pur sens al cuvântului și pentru că are niște dialoguri zvăpăiate îmi calc pe inimă și-i cumpăr 8 pachete de țigări.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Drive-away dolls

Drive-away dolls

Drive-away dolls este un film regizat de jumătate din cuplul Coen, în speță de fratele …

4 comments

  1. Asta inseamna ca ai vazut deja Clerks 3?

    Pentru fright fest-ul din octombrie las si eu aici 6 propuneri de filme la care nu ai recenzie pe site. Filme la care nivelul de horror variaza de la strong la very light:

    Trick ‘r Treat (2007)
    Eden Lake (2008)
    Killing Ground (2016)
    Wolf (1994)
    Sleepy Hollow (1999)
    Shadow of the Vampire (2000)

    • Nu l-am văzut, dar o să iasă digital pe 14.10.
      Mersi de recomandări, însă sunt bifate toate.

      • Sunt bifate, dar speram la niste recenzii pe site. Ti-a placut Shadow of the Vampire?

        • Sunt vazute acum hăt timp, ar trebui să le revăd pentru a mă pune să scriu ceva despre ele, așa din aduceri aminte nu ar ieși cine știe ce. Shadow of the vampire, da, la asta urmează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *