Death on the Nile

Mult întârziatul, dar deja este o cutumă a începutului de deceniu 3 al secolului 21, Death on the Nile a fost lansat la apă în februarie 2022.

Și am fost prezent cu vâsla la datorie să nu care cumva să se dea la fund filmul.

Continuare a lui Murder on the Orient Express, acest film prezintă un al mister pe care detectivul mustăcios Hercule Poirot (Kenneth Branagh – Belfast) trebuie să îl rezolve folosindu-se de inteligența lui incomensurabilă.

Poirot se nimerește prin Cairo taman la țanc pentru o fastuoasă celebrare a unei căsătorii cu panaș în lumea bogătanilor vremii. Linnet (Gal Gadot – Wonder Woman), cea cu biștarii, este amorezată până peste cap de Simon (Armie Hammer – Call me by your name), cei doi își trântesc un „Da‟ sonor de răsună piramidele și hai pe Nil cu vaporul să sărbătorim pirostriile.

La bord se aburcă o pleiadă de personaje, fiecare având o privire pătrunzătoare care anunță orice, numai numerele câștigătoare la loto nu.

Amu` este clar că n-ar fi nevoie de Poirot dacă n-ar fi și o crimă la bordul vaporului de lux, nu?

Ei bine, iacă-tă în miez de noapte o împușcătură strică somnul cel de veci al faraonilor mumificați, ne trezim cu un mort pe cap și o târlă de suspecți.

Așa că Poirot își răsucește mustățile și se pune pe treabă.

Adaptat după un roman marca Agatha Christie, Death on the Nile este fix aceeași mâncare de pește ca Murder on the Orient Express, filmul este construit pe același calapod.

Știu că vă frige buza să aflați dacă filmul copiază cartea sau o ia pe un drum propriu, dar răspunsul la această arzătoare întrebare ar reprezenta cel mai mare spoiler posibil.

Așa că spun doar atât, și da, și nu.

În ce aspecte da și în ce aspecte nu, aveți filmul în cinematografe să aflați.

Death on the Nile se scaldă în ape puțin adânci, fiind mai mereu pe punctul de a se scufunda pentru că nu este atât de interesant ca Murder on the Orient Express care nici ăla nu mi s-a părut vreo perlă a coroanei.

Ba chiar mi se că Death on the Nile este în pas în spate în ceea ce privește calitatea filmului pentru că, doamnelor și domnilor, până și pe Poirot l-au făcut woke.

Cupluri inter-rasiale, iubiri de același sex, lamentări despre asuprirea negrilor, le avem pe toate prezente în acest film. Ca atare, mi s-a fâsâit toată șampania fictivă pe care creierul meu se pregătea să o absoarbă pentru că povestea este diluată din cauza insistenței cu care filmul se concentrează pe aceste aspecte.

Plus că misterul identității criminalului este unul aproape inexistent, din cauza unor amănunte prea evidente, deși nu-s chiar amănunte, ci acțiuni ce nu au logică și sunt suspecte pentru spectator, îți dai seama rapid cine este la cârma evenimentului tragic care azvârle cărbuni în motorul premisei.

Filmul este lipsit și de o coeziune în desfășurarea firului narativ și nu pot decât să speculez că au fost modificări semnificative din cauza scandalului în care a fost implicat Armie Hammer în viața personală, acuzat de canibalism și abuzuri sexuale, pare-mi-se că rolul său a fost mult diminuat, abia dacă-și face apariția prin film, deși este o jumătate a cuplului principal care atrage toate privirile.

L-au băgat în umbră, producătorii sperând că poate nevăzându-l prea des nu ne mai aducem aminte de acuzele reprobabile ce i-au fost aduse.

Filmul este destul de plictisitor, durează foarte mult până pornește efectiv cazul, adică până când cineva este îmbălsămat forțat, și nefiind foarte diferit de predecesorul său, ai o senzație de deja vu, una destul de deranjantă.

Păcat, pentru că pornise incitant, de la primele imagini cu Cairo creierul îmi intrase deja pe modul hiperactiv, analizând fiecare ocheadă aruncată de personaje, fiecare gest aparent nesemnificativ, fiecare indiciu infim ce mă putea pune pe canalul navigabil corect întru descoperirea făptașului. Și toate astea încă înainte de a fi comisă crima.

Apoi scenariul îmi duce la ocnă toate eforturile și îmi servește pe tavă soluția.

N-ajută nici faptul că Gal Gadot nu este în stare să joace decent nici măcar dacă viața ei ar depinde de asta. Noroc cu Kenneth Branagh că salvează corabia de la naufragiu pentru că interpretează de-i sar mustățile, mai ales că accentul cade destul de mult pe trecutul său.

Deși nici aici scenariul nu excelează, motivul existenței mustății lui Poirot este la fel de neverosimil (și uneori lipsit de logică) precum orbirea lui Nick Fury.

Nu pomenesc de alte personaje sau nume de actori tocmai pentru că doresc să păstrez un pic anonimatul, dar pe interpretare nimeni nu m-a dat pe spate, prea multe fețe frumoase, prea puțină actorie cu aplomb.

Am rămas cu un gust amar după Death on the Nile, aveam mari așteptări de la film, chiar am tras speranțe până spre final că mă înșel, că scenariul va veni cu o epifanie miraculoasă care să-mi spună că ne-a păcălit în permanență, dar de unde, nu se screme să-și asume niște riscuri pentru a surprinde cu adevărat.

Măcar de ar fi fost vizual impresionant, dar și aici mi-a invadat ochii cu o grămadă de CGI destul de neconvingător și, în loc de priveliști spectaculoase cu Nilul și piramidele, am fost servit cu mult ecran verde. Nu mai este nici arta filmării ce a fost înainte, acum totul este pe viteză și muncă mai puțină.

Ca idee, Death on the Nile 2022 a fost filmat în studiourile Longcross din Anglia și apoi în Maroc, în timp ce Death on the Nile 1978 a fost filmat în Anglia, dar și în Aswan, Abu Simbel, Cairo, la Templul Karnak, la Piramide, la Sfinx, pe Nil, adică în locațiile reale din film. Aia da dedicație pentru meserie, nu ca acum când totul se face în studio.

Este o diferență imensă între cele două filme, bijuterie rămâne producția clasică din 1978, Death on the Nile cel nou fiind doar o replică de sticlă ieftină ce nu merită mai mult de 5 parale.

 2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Anjaam pathiraa

Anjaam pathiraa (The fifth midnight) este un thriller indian din 2020 venit pe ruta Mollywood …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.