Infinitum: Subject unknown

Infinitum: Subject unknown este un film ce a avut la dispoziție un microbuget, să fiu băiat fain, să nu scriu că n-a avut deloc buget, filmat cu un iPhone și folosind o janghină de trepied (așa zice regizorul) și realizat pe timpul pandemiei și care are un număr de actori impresionant: 1, pe nevastă-sa. Bine, mai are 2 cameo-uri, dar sunt acolo mai mult pentru a impresiona cu numele.

Nici n-am apucat să citesc până la capăt premisa care începe ceva gen: „Captive in a time loo…‟ că am și țipat entuziasmat: „Adjudecat‟.

Jane (Tori Butler-Hart) se trezește captivă într-o cameră dezorganizată, dezordonată și haotică, neamintindu-și cum a ajuns acolo, cine a șutit-o din viața ei obișnuită și cu ce scop. Ca orice victimă a unei răpiri, Jane începe să caute modalități de a evada, mai ales că prăpădiții care au adus-o acolo contra voinței sale nu au făcut o treabă prea bună în a o izola așa cum trebuie. Și Jane încearcă să scape. Să scape încearcă. Încearcă să scape. Să scape încearcă. Încearcă să scape.

Dar în curând Jane va afla că lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere pentru că indiferent ce acțiuni întreprinde ajunge indubitabil și iremediabil în aceeași încăpere și în aceeași poziție în care s-a trezit prima oară.

Ei bine dragii mei, Infinitum: Subject unknown este un mindfuck movie, și nu unul obișnuit, până și mindfuck-ul este fuck-uit de către acest film care te simte arogant și îți spune pe șleau: „Te crezi deștept? Ia d-aci și descurcă-te‟.

Practic, că trebuie să scot iepurele din joben să nu se sufoce, Infinitum: Subject unknown este un vis în vis în coșmar în realitate în visul coșmarului din paraversul realității pe care o visezi. Ați priceput zero barat? Bun, asta este și ideea.

A naibii familie Butler-Hart, ce scenariu îmbârligat și vag a putut concepe, plin de nebuloase și găuri negre universale care îți generează un infinit de posibilități în interpretarea filmului de am ajuns la final mai prost decât la pornirea lui.

Amestecă elemente din Los cronocrimenes, Predestination, Primer (le-am mirosit rapid p-astea, că-s vulpoi bătrân), chiar și din 28 days later (că nu-i nici Pulea Spătaru` în film în afară de Jane) într-o poveste atât de densă încât eu unul nu am priceput mai nimic la prima vizionare pentru că abordează concepte atât de avansate încât creierul uman la momentul actual nu este atât de dezvoltat pentru a le cuprinde pe de-a-ntregul și a le desluși cu adevărat.

Să nu credeți că-s vreun prostălău care-și halește mucii ca pe floricele, dar ăsta mi-a pus capac prin complexitatea abordării și ambiguitatea prezentării informațiilor. Sunt crâmpeie împrăștiate peste tot, avem parte de easter-egg-uri utile, nu aruncate acolo doar să iasă la socoteală, simțeam că sunt aproape să împrăștii ceața care acoperă rezolvarea, dar filmul mă trăgea înapoi în furtuna ideilor grandioase și trebuia să o iau de la capăt. Oho, trebuie să fiți atenți la fundal, nimic nu este lăsat la întâmplare, până și titlurile cărților au o însemnătate în contextul filmului. Doar că eu nu mi-am dat seama de acest lucru decât la sfârșit.

Filmul are vreo 80 de minute dar am avut nevoie de 2 ore să îl văd pentru că la fiecare 5 minute tot derulam pentru că am avut un creier leneș căruia îi pica mai greu fisa și se întreba: „Mă, mi s-a năzărit mie sau ce naiba am văzut într-un colț de ecran acum 2 scene? Aloo, domnu` cu moaca bovină, pune mâna pe telecomandă și dă înapoi‟.

La fel ca personajul Jane, și eu am slobozit destul de des clasica expresie: „What the fuck‟???

Am avut momente în care am rămas mască, unele mi-au dat frisoane pe șira spinării, altele m-au pălit contondent în moalele capului, cert este că Infinitum: Subject unknown nu îți dă voie să îți îndrepți privirea spre alte activități, trebuie să fii geană pe ceea ce se petrece pe ecran. Este greu de priceput dacă ești concentrat la maximum pe film, darămite dacă îți mai fug ochii prin alte părți.

Nu-mi vine să cred că pe sărăcie lucie oamenii ăștia au fost capabili să creeze un film atât de intrigant, dovadă că n-ai nevoie de sute de milioane de dolari să impresionezi prin vizual, ci de o idee deșteaptă și captivantă. Se simte că realizarea tehnică nu-i deloc una profesionistă, se folosesc de imagini și sunete de arhivă, pe mocangeală, anumite secvențe caleidoscopice elementare sunt folosite pentru a transmite gravitatea unor evenimente, dar toate astea nici nu contează din moment ce firul narativ sau narativul fir îți dă bobârnace cu barosul la fiecare ușă deschisă în spatele căreia nu știi ce vei găsi și la fiecare sunet ascuțit care prevestește lucruri nasoale. De asemenea, din lipsă de alte mijloace tehnice, când era nevoie să schimbe atmosfera, regizorul desatura imaginea, luându-i din culori și asta îmi spunea că schimbăm decorul.

Desigur, mare scofală nu se petrece în film în ceea ce privește acțiunea, totu-i la nivel de creier, o urmărim pe Jane prin fel și fel de încercări de a-și da seama ce mama dracului se petrece (că și ea, la fel ca mine, este bulversată de situația incongruentă în care se află), nici măcar pe dialog nu se bazează Infinitum: Subject unknown, pentru că se vorbește destul de puțin, ci pe futerea de minte (scuzați traducerea, dar mai trebuie s-o dăm și pe română) pe care ți-o provoacă prin diverse ipostaze, pe unele le pricepi și le anticipezi, la altele rămâi tablou lipit de perete pentru că nu știi cum să le interpretezi.

Infinitum: Subject unknown are o idee extrem de ambițioasă, care îți uzează la maximum rotițele cerebrale și, cel puțin în cazul meu, necesită în mod clar o revizionare pentru că, și sunt sincer, n-am pătruns prea adânc în misterul poveștii ce mi se desfășura în fața ochilor. Sau poate am priceput-o în subconștient, dar creierul refuză să-mi aducă rezultatul în conștient de frică să nu explodeze.

Și eu care credeam că scenariul din Predestination este complicat.

Recomand acest film pentru iubitorii de îmbârligăciuni neortodoxe, chiar dacă Infinitum: Subject unknown este foarte anemic pe partea tehnică din motive plauzibile și te face să crezi că Ian McKellen (The good liar, trilogia The lord of the rings) joacă un rol mai important. Probabil cei doi Butler-Hart l-au abordat ceva pe genul: ‟Sir Ian, nu mai aștepta lângă telefon, că ăia cu X-Men nu te vor mai suna, s-au dus la șoarecele familist, nu mai bine vrei să reciți 2-3 replici pe datorie că n-avem gologani nici să bem un Earl Grey?‟. Și omul, generos din fire, a zis da.

Eu unul am rămas impresionat și, deși pare haotic și neconcludent, Infinitum: Subject unknown este un film foarte cerebral, de la titlu până la ideea complexă, așa că eu mă dau bătut și îmi imaginez de 9 ori că l-am priceput în totalitate.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Seobok

Eram de ceva vreme cu ochii pe Seobok, un film sud-coreean cu o premisă intrigantă, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *