Old Henry

admin 18/11/2021 Acțiune Leave a comment 813 Views

Am vrut să scap de gustul amar lăsat de The harder they fall și am consumat un alt western, Old Henry.

Producția nu este deloc una de anvergură, povestea este la un nivel redus ca amploare și ne duce la începutul secolului 20 la ferma unui țăran trecut binișor de prima tinerețe, evident bătrânul Henry (Tim Blake Nelson – The ballad of Buster Scruggs). Mai rânește la porci, mai jupoaie un animal, mai dă o sapă în pământul arid, ce să mai, ca la țară, nimic incitant nu prea se petrece pentru el și al său fiu, Wyatt.

Asta până când în prispa lor se pripășește un nene necunoscut, Curry (Scott Haze – Antlers), cu ceva orificii extra produse de niște oameni ai legii care erau pe urmele lui.

Mărinimos din fire, Henry îl ia sub aripa lui protectoare pentru a-i obloji rănile, deși simte că acest Curry poate aduce cu el belele pistolare.

Apăi evident că nu trece mult timp și la portița lui Henry se înființează potera șerifului Ketchum (Stephen Dorff – Leatherface – băiatul ăla care a micționat de curând pe filmele cu supereroi, uitând tăntălăul că el însuși a jucat într-un asemenea film) întrebând dacă nu cumva a pus piciorul pe acolo un oarece fugar căutat de lege.

Și cam asta este premisa din Old Henry, după cum scriam, una deloc complicată, dar care mustește a mister pentru că nu știi în cine să ai încredere deplină, personajele spun ceva, dar radarul tău de detectare al bullshitului este activat și emite semnale puternice.

Ca aspect vizual, Old Henry emană o senzație de realism, de la înfățișarea personajelor deloc scoborâte din țipla revistelor de fotomodele la limbajul lor arhaic, de la locația pustnică, în vârf de deal, până la manierismele etalate de actori, parcă imaginile de pe ecran te fac să crezi că asiști la o poveste ce are efectiv loc în acea perioadă, nu ca The harder they fall unde personajele vorbeau în neologisme și la tot pasul observai anacronisme enervante și era clar că urmărești ceva fals.

Old Henry nu-i un film de acțiune per se, tipic producțiilor western, întreaga desfășurare a acțiunii are loc în sau pe lângă căsuța sărăcăcioasă a lui Henry, deci nu facem prea multă mișcare prin împrejurimi.

Accentul cade pe dialogurile tensionate dintre personaje, aici avem diverse dispute verbale, pline de tâlc și de înțepături subtile, care ajută la conturarea caracterului protagoniștilor, și am fost mereu cu urechile ciulite să surprind anumite nuanțe ale replicilor, să prind din zbor ceva informații care să-mi elucideze nelămuririle pentru că filmul este enigmatic.

Nu-i vreo surpriză că personajele nu sunt ceea ce par la prima vedere, că fiecare joacă un rol pentru a-i băga în ceață pe ceilalți și nu lipsesc nici dezvăluirile incendiare, unele venite cu poșta (încă din trailer îți dai seama cine-i Henry), altele sosite din neant (m-au prins cu izmana-n vine).

Poate că pare plictisitor ce se petrece în Old Henry, bârfă masculină multă și acțiune ioc, dar totul contribuie la un crescendo al tensiunii, la o amplificare a anticipației pentru confruntarea finală care nu dezamăgește deloc.

Practic, avem o singură scenă de acțiune a la cowboy pistolari, dar a fost suficientă pentru a aduce satisfacție poftei mele de violență nefiltrată și dueluri mortale.

Tim Blake Nelson este de nerecunoscut aici, sub mustața aia stufoasă și hainele ponosite, interpretează excelent rolul fermierului firav, gârbovit de greutățile vieții, dar care ascunde în priviri un foc mistuitor generat de alegerile tinereții, foc ce abia așteaptă să iasă la suprafață să ardă câțiva neghiobi care îl calcă pe pingele.

Nu-i un film foarte spectaculos, nici nu a tins spre această caracteristică, Old Henry este o producție mai intimă, axată în special pe dialoguri intense și personaje misterioase cu un trecut punctat de alegeri neinspirate și decizii proaste care și-au pus amprenta asupra restului vieții.

Deși nu a fost deloc ceea ce mă așteptam, că eram în limbă după ceva scandaluri epice în Vestul Sălbatic, Old Henry mi-a dat repede cu jordeaua peste degete și m-a pus pe calea cea corectă, a unui film molcom care nu se grăbește deloc spre deznodământul brutal pe care îl servește ca desert.

Cam dă cu oiștea de gard la anumite decizii destul de stupide alese în mijlocul luptei, care nu au sens, bașca m-a belit la nervi și puradelul lui Henry care se comportă ca un mucos emo pămpălău gen Z, nu ca un băiețandru de acum peste 100 de ani crescut într-un mediu dur ce n-avea timp de fonfleuri sensibile, și tocmai de asta mă poziționez cu verdictul final la 7 porci grași numai buni de tăiat.