Rebecca

Rebecca1940

Un oarecare amărât necunoscut, Alfred Hitchcock, se muta la Hollywood și regiza primul său film pe tărâm american. Acesta s-a numit Rebecca și a luat statueta aurie pentru cel mai bun film. Plus una pentru imagine.

🎬 Rebecca – Premisă

O fată fără nume (Joan Fontaine), parcă special lăsată fără buletin de identitate pentru a rezona cu obârșia ei sărăcăcioasă, devine escorta unei dudui aristocrate. Când zic escortă, nu mă refer la sensul peiorativ, ci pur și simplu la o însoțitoare cu care burgheza să își omoare timpul.

Ajunsă la Monte Carlo, hoașca face cunoștință cu un virus care o lasă la pat, așa că domnița, rămasă temporar fără obiectul muncii, se plimbă teleleu.

Și uite așa dă peste Maxim (Laurence Olivier – Spartacus), baștan englezoi care se laudă cu un conac imens, dar prin care cam bate vântul de când soția lui a plecat să-l caute pe Aquaman, dar a uitat că nu știe să înoate.

Cum era ușor de intuit, imediat apare Cupidon și mi ți-i săgetează pe cei doi care-și înnoadă rapid legămintele veșnice și se mută pe moșia Manderley, spre stupefacția personalului care nu anticipa o țărăncuță drept noua stăpână.

 

💭 Rebecca – Comentariu

Odată cu Rebecca se simte o schimbare în aerul rarefiat al cinematografiei de Oscar, aici avem de-a face cu un thriller psihologic, un film total diferit de piesele de teatru, musicalurile și epopeile războinice de până atunci.

Pornește cam lent și deloc inspirat, aduce mai mult cu o poveste romantică lipsită de originalitate, cum erau pe vremea aceea 10 la un leu și m-am speriat un pic, crezând că voi avea de-a face cu o plictiseală de producție siropoasă.

Dar apoi mi-am reamintit că în dreptul regiei se află numele lui Alfred Hitchcock și odată finalizată luna de miere și instalați în Manderley se pornește cu adevărat filmul.

Încă din primele secunde la conac mi s-a activat alarma de „bitch alert‟ pentru că proaspăta doamnă de Winter este luată cam în bâză de servitori și ocheadele lor nu anunțau nimic bun.

Oarecum pe bună dreptate pentru că tânără n-are deloc stofă de damă de înaltă societate, zici că a fost pescuită din prima gârlă vestimentară. Frumușică, nimic de comentat, onestă din cale afară, dar deloc sofisticată și prea emotivă.

Este genul optimist, care vede un fluture și îi laudă frumusețea, spre deosebire de pesimistul de soțior autoritar care conchide că peste 2 săptămâni fluturele va muri.

Însă punctul forte al filmului Rebecca este atmosfera sinistră, ce aduce aproape a horror, sunt prezente ingredientele specifice acestui gen, deși nu se întâmplă nimic de groază.

Însă aceste elemente îți induc o pregnantă stare de angoasă ce te macină ca un cancer în stadiu avansat pentru că te zgândăre ceva, dar nu știi ce.

Plutește peste tot o aură de mister, amintirea fostei soții, da, ea este Rebecca, nu se dă plecată încât ai impresia că ea este prezentă peste tot în spirit, fără însă a fi o fantomă.

Devine un personaj enigmatic și omniprezent deși, aici intervine măiestria lui Hitchcock, lipsește cu desăvârșire din peisaj.

Numai un geniu poate caracteriza atât de bine un personaj fără ca el să aibă vreo secundă de prezență pe ecran.

Rebecca

 

Și în jurul defunctei Rebecca gravitează întreaga poveste, de la moartea ei tragică, una care l-a distrus psihic pe Maxim, până la permanenta ei prezență în amintirea personalului care nu vrea să o accepte pe noua soție și o tot compară cu fosta care, din spusele lor, părea a fi fost un înger pe pământ.

Filmul este fără cusur din punctul meu de vedere, chit că nu începe extaziant și parcă trage de timp pe la mijloc pentru a cam grăbi finalul, dar astea sunt mici amănunte care nu știrbesc din calitatea intrinsecă a producției, una care a trecut testul timpului și este perfect vizionabilă și la peste 80 de ani de la lansare.

Actoria este grandioasă, protagoniștii sunt la poli opuși, iar interpreții redau cu mult talent aceste diferențe ce par ireconciliabile la prima vedere.

Laurence Olivier joacă un personaj sumbru, întunecat, trist, dar cu alură impozantă care-ți captează atenția, însă și cu fitil scurt și un discurs destul de tiranic.

De cealaltă parte, Joan Fontaine reprezintă gingășia inocentă, ființa pură, cu o inimă mare, mânată de idealuri oneste, dar care suferă tocmai din cauza acestor calități pentru că devine susceptibilă de a fi călcată în picioare de hienele umane.

De asemenea, imaginea alb-negru surprinde la perfecție aceste contraste și contribuie din plin la augmentarea unei senzații apăsătoare care nu-ți dă pace.

Și coloana sonoră este una reușită pentru că are capacitatea de a te băga-n preinfarct prin anumite secvențe sonore intempestive care anunță lucruri nu tocmai bune.

 

🏆 Rebecca – Verdict

Nu mai văzusem filmul și oricât de șmecher mă dau eu că miros răsturnările de situație, Rebecca mi-a dat peste bot de mi-a scufundat instantaneu toate aerele arogante de preamărire pentru că m-a lăsat cu ghicitu-n bobi până în ultimele secunde.

N-am reușit să dezleg de unul singur misterul pentru că de la jumătate încolo filmul devine un carusel de informații criptice și confuze care pavează mai multe cărări înșelătoare, fiecare părând că te pune pe drumul cel bun către adevăr.

Iată cum Rebecca mă determină să-i compun 10 scrisori de felicitare, fiind primul film din această serie care mă determină să-i ofer maximul posibil.

Inițial, am fost supărat pe Academie că nu i-a dat Oscarul pentru regie lui Alfred Hitchcock, dar apoi am văzut ce filme a produs 1940, printre altele The grapes of wrath (AFI 23 – regie John Ford), The great dictator (regie Charlie Chaplin) sau The Philadelphia story (AFI 44 – regie George Cukor).

Există și câteva remake-uri, cel mai recent din 2020, dar nu m-aș atinge nici mort de ele când acesta de față este nemaipomenit.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Decision to leave

Decision to leave

PRI 042 Decision to leave este un thriller neo-noir, romantic, de mister. Vine din Coreea …

3 comments

  1. Inspirat ai fost ca nu te-ai uitat la versiunea cu Armie Hammer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.