Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Gluma este la îndemână, dar nu voi pica în capcană, Sisu nu este despre al nostru, este despre al lor, al finlandezilor.
🎬 Sisu – Premisă
Al Doilea Război Mondial, asta este perioada în care-i plasată acțiunea filmului.
Zona geografică? Laponia, da` nu-i cu Moș Crăciun.
Personajul? Aatami, un căutător de aur în mijlocul pustietății care are alături doar un bulgăre de câine drăgălaș.
Pare-se că omul nostru a călcat bine cu bocancii prin toate nămolurile de pe acolo pentru că lovește jackpotul, găsește o grămadă de aur.
Dar până la cea mai apropiată bancă este cale lungă de tot. Și nu este liberă.
Adversarii? Mulți naziști aflați în retragere.
Cum se plictisesc între partidele de viol, găsesc de cuviință să se distreze luându-se de săracul om care nu a deranjat pe nimeni.
Ce nu știu ei, spre nefericirea lor mortală, este că înainte de a da cu târnăcopu-n glie, Aatami a dat cu de toate în ruși de i s-a dus buhul și a primit o poreclă înfricoșătoare.
💭 Sisu – Comentariu 🍿
Dacă în 2022 pofta de carnagiu brutal mi-a fost satisfăcută de Violent night, se pare că în 2023 această misiune îi revine lui Sisu.
Ni se spune la început de film ce înseamnă acest cuvânt care este mai mult o stare, neputând fi tradus cum se cuvine.
Este ca bateriile Duracell puse unui vibrator care nu se mai oprește deloc și te umple de senzații tari de simți că nimic nu te poate doborî.
Și când se pune Aatami pe măcelărit, toți vegetarienii se vor înverzi instantaneu la față pentru că le va veni rău la câtă carne crudă și sângerie vor vedea în acest film.
Plus că nici iubitorii de animale nu se vor simți prea bine, am o bănuială că sunt șanse bune să le explodeze stomacul la vizionarea unei anumite scene din Sisu.
N-am ce alege din poveste, că nu-i mare scofală, este o confruntare el vs restul în care el pleacă în luptă cu un mare avantaj, i se rupe dacă moare sau nu.
Și asta îl face extrem de periculos pentru că nu renunță, indiferent de situație.
Atmosfera filmului aduce aminte de producțiile lui Tarantino în care a fost lăsat liber un Rambo la puterea a patra.
Dacă până acum ați trăit/am trăit cu impresia că personajele masculine eroice văzute prin filme au o rezistență fizică imposibil de crezut, ei bine, Aatami îi face să pară copilași de țâță.
Este incredibil de exagerat din acest punct de vedere deoarece niciun trup uman nu poate îndura atâtea vătămări grave și apoi să funcționeze la capacitate aproape maximă.
Vă spun doar atât, Aatami nu-i doctor, dar se coase fără probleme direct cu sârmă, și nu din aia subțire, ci numai bună de făcut gard din ea.
Când vine vorba de acțiune, Sisu nu dezamăgește, extrem de violent este puțin spus, înveți anatomie de aici cât n-ai prins în atâția ani de școală.
Trupurile nătărăilor care au ghinionul de a ieși în calea personajului principal devin destul de rapid niște kebab-uri uriașe pentru că explodează în toată splendoarea lor intestinală și prin film plouă cu măruntaie și diverse ciozvârte retezate.
Iar efectele practice sunt dezgustătoare în sensul bun, imaginația scenaristului debordând de moduri sadice de mătrășire a naziștilor.
Și oricât de bolnave și brutale sunt, achiesezi în totalitate la ele și chiar îți dorești ca zvasticienii să și-o fure în cele mai crunte modalități.
Aatami nu este un om al cuvintelor multe, l-ar face gelos pe Arnold Schwarzenegger cu al său rol din The Terminator, deoarece aici eroul rostește primele sale replici la finalul filmului.
Nici nu are nevoie să deschidă gura, el vorbește prin fapte, iar legenda atașată lui, povestită de alte personaje, îl transformă într-o ființă mitologică, aproape de basm, pentru că nu-ți vine a crede că poate exista cu adevărat.
Are și ceva umor subtil, cam negru de felul lui, că este în ton cu abatorul care macină non stop trupuri, dar m-a făcut să chicotesc un pic.
Ba chiar am râs la o scenă în care puhoaiele de naziști, cu tancuri, camioane, mitraliere, mine, grenade și alte arme, își dau seama cu cine au de-a face și că au băgat-o pe mânecă.
Cred că este și un pic pervers că am sesizat o scenă cu o pronunțată tentă sexuală. Sau, mai știi, poate eu sunt pervers și am dat o interpretare libidinoasă unui moment inocent.
Este un film murdar, toate personajele arată ca tăvălite prin cenușă și nămol, ceea ce imprimă o senzație de sălbăticie naturală.
De asemenea, peisajele sunt sterpe, dar superbe, însă doar să le vezi prin intermediul filmului, că nu cred că m-aș bucura prea mult să fac cunoștință cu ele la fața locului.
Ce m-a deranjant a fost dialogul într-o engleză stricată, înțeleg intenția de a fi pe placul audienței generale, vorbitoare de engleză, care nu prea este capabilă să citească multă subtitrare, dar asta a tăiat din senzația de autenticitate verbală.
🏆 Sisu – Verdict 👍 sau 👎?
Se pare că Scandinavia se cam pricepe în realizarea unor filme deosebit de violente și viscerale care n-au niciun sughiț în a prezenta grozăvenii vizuale fără să se ascundă în spatele vreunui rating infantil.
Este suficient să pomenesc The trip al vecinilor norvegieni pentru a ști la ce să vă așteptați.
Și Sisu este mult mai scabros. Asta nu îl face mai bun pentru că povestea șchioapătă cam rău, aproape că nici nu există.
Chiar și așa, mie mi-a plăcut, că n-am cum să urăsc un film care face harcea parcea o groază de naziști, în ciuda exagerărilor monumentale cu privire la tăria corporală a personajului principal.
Pe Sisu îl pot caracteriza ca fiind un western modern în care cowboys cei răi sunt înlocuiți de nemernicii naziști, iar eroul este versat în toate modalitățile de extirpare a piuitului vital.
Și mie mi s-a făcut teamă de Aatami, așa că n-am de ales, pentru a scăpa de furia lui, mă scotocesc de 8 pepite de aur să-mi răscumpăr viața.
(4 / 5)
