Spenser confidential, disponibil pe Netflix, este a cincea colaborare între regizorul Peter Berg și actorul Mark Wahlberg. Ăștia sunt mai nedespărțiți ca boala venerică și curvele de pe centură, unde este unul, neapărat trebuie să răsară și celălalt.
În acest film Mark Wahlberg este chiar Spenser, un copoi dezonorat, care, dintr-un acces de furie necontrolată, pățește o nefăcută, ia cu asalt moaca hâdă a unui superior și se vede nevoit să numere zăbrelele unei pușcării pentru câțiva ani.
Nu stăm prea mult la mititica, doar cât să iasă câteva secvențe pentru trailer și iacă-tă Spenser al nostru cel drag revine la lumină, dar își găsește un moment tare prost, pentru că, exact când simte gustul libertății după 5 ani, se întâmplă niște chestii nasoale ce au legătură cu trecutul lui zbuciumat și evident că este luat rapid în colimator de curcanii albaștri care nu cred în coincidențe.
Așa că neavând altă ocupație, Spenser se pune pe detectivit alături de colegul de cameră, malacul Hawk (Winston Duke – Black panther, Us, Infinity war, Endgame) și de mentorul lor, Henry (Alan Arkin – Going in style, Dumbo), încercând, în același timp, să evite pe cât posibil gura turuitoare a fostei sale iubite, Cissy.
Nu mai am stare, așa că vărs direct părerea despre Spenser confidential, mi s-a părut un film cel mult mediocru (să fiu mărinimos), probabil a doua cea mai slabă colaborare dintre cei doi după jenantul Mile 22.
Filmul nu știe ce se vrea a fi, ba o comedie lejeră gen 48 hours / Rush hour / Ride along (ca exemplu mai recent), în care avem o echipă neortodoxă de băgători în seamă ce vor să rezolve un caz, dar nu prea se înghit, fie o poveste serioasă despre criminalitatea tot mai extinsă ale cărei tentacule otrăvite au penetrat mai toate instituțiile.
Ce a rezultat a fost un hamburger expirat, cu carnea stricată și cu salata fleșcăită, dar care, de foame, merge balotat la burdihan.
Are și momente bune, de ce să mint, mai ales pe partea amuzantă, să zic că a funcționat interacțiunea dintre Mark Wahlberg și Winston Duke, unele glume chiar au fost de efect, am râs bine de tot la una legată de tehnologia în permanentă evoluție.
Și ilarul este generat și de alte secvențe, mai ales că în film se pripășesc și doi artiști de stand-up cunoscuți (că am blocat Netflixul la câte stand-up-uri urmăresc), așa că mi-a făcut plăcere să-i regăsesc pe Iliza Shlesinger și Marc Maron în roluri secundare.
În schimb, bucata ce se vrea serioasă dă multe rateuri, totul este ușor de intuit, povestea este banală, nu are nicio fărâmă de prospețime, totul se întâmplă prea convenabil tocmai pentru că scenariul nu este deloc unul bun și a fost nevoie să se facă apel la artificii neverosimile pentru a lega scenele unele de altele și astfel coerența a cedat în fața lenei și simplității create din tastatură, fără vrea mult sinchiseală pentru logică.
Acțiunea este delăsătoare, scriu recenzia la două zile după ce l-am văzut și deja nu mai rețin mare lucru din film în ceea ce privește secvențele de scatolceală, mai rețin doar cele câteva poante reușite, semn că Spenser confidential nu este deloc memorabil și pare că rolul filmului este acela de a îngroșa rândul producțiilor de duzină marca Netflix.
Le-aș recomanda celor doi să ia o pauză pentru că încep să scadă în calitate colaborările lor, oameni buni, este Hollywood, se poartă poligamia cinefilă, mai experimentați și altceva.
După excelentele Lone survivor și Deepwater Horizon, următoarele filme au luat-o în jos din punct de vedere calitativ în opinia mea.
Dacă nu aveți nimic mai bun de făcut și sunteți consemnați la izolare socială forțată, atunci puteți strica 2 ore cu Spenser confidential care de la mine ia fix câți ani de pârnaie a făcut Spenser în film, adică 5.
(2,5 / 5)Trailer: