Spotlight

Spotlight2015

Iată că am ajuns la Spotlight, un câștigător de mare premiu ciudat deoarece mai are în afară de Oscarul pentru cel bun film o singură altă statuetă, pentru scenariu original.

De regulă, asta nu sună prea bine.

 

🎬  Spotlight – Premisă 🕮

Suntem într-o cămăruță întunecată din incinta sediului ziarului Boston Globe, la renumita secție Spotlight, cea care se ocupă de rubrica de investigații.

Editorul Robby (Michael Keaton – Birdman) tocmai se pregătește să vâneze un subiect mustos când este deturnat de pe traiectoria sa de apariția unui nou șef, Marty (Liev Schreiber – Spider-Man: Into the Spider-Verse).

Acesta a pus ochii pe o altă chestiune care nu era în atenția trupei și vrea neapărat ca aceasta să înceapă să facă niște săpături despre un popă pedofil.

Cum subiectul este sensibil și deloc ofertant, fiind unul la scară redusă, Robby nu prea ar vrea, dar n-are ce face, când șeful zice, te execuți.

Doar că pe măsură ce se afundă în această tematică anvergura cazului începe să devină tot mai extinsă.

 

💭 Spotlight – Comentariu 🍿

Când văd un film care ia trofeul suprem și mai nimic altceva, mereu suspectez un joc murdar din partea Academiei, că nu ai cum să fii premiant dacă nu ai excelat la nimic.

Ei bine, Spotlight, regizat de Tom McCarthy (Stillwater), este excepția deoarece a meritat cu vârf și îndesat Oscarul pentru cel mai bun film.

Și nu pentru că este cel mai bun film și pentru că este, și am îndrăzneala să o zic, unul dintre cele mai importante filme făcute vreodată.

Și asta datorită, deși este mai degrabă din cauza, subiectului abordat, unul absolut terifiant care mi-a transformat inima într-un arici care și-a burzuluit spinii și a trimis fiori reci și înțepători prin toate cotloanele sufletului meu.

Pornește cu un preot, dar odată inițiată rostogolirea, amploarea mușamalizării a avut menirea de a mă scârbi complet și a mă face să-mi fie rușine că sunt om.

Eu oricum am ceva de împărțit cu biserica și religia în general, atenție, nu cu credința, ci cu instituția ei infectă, mercenară, mercantilă și care nu mai are nicio legătură cu divinitatea.

Iar filmul nu a făcut altceva decât să-mi consolideze aceste sentimente pe care le nutresc celor care stau cu mâna întinsă și nu-ți îngroapă părinții decât dacă le dai mita solicitată.

Și cu riscul de a-mi atrage oprobiul public, rog pupătorii de moaște (este treaba lor ce fac) să nu încerce să ia apărarea cămătarilor în sutană.

Oricine a pierdut pe cineva drag 100% a fost nevoit să plătească fel și fel de taxe închipuite, evident fără factură/chitanță, altfel ar fi rămas cu mortu-n capelă.

Dar măcar să fi fost asta cea mai mică bubă a acestei instituții corupte pentru că Spotlight dezvăluie una și mai mizerabilă, aceea a abuzului sexual băgat sub preș pentru că biserica are putere infinită și poate să facă asta.

Spotlight

Filmul nu este extraordinar de alert sau interesant din punct de vedere al acțiunii, de fapt nici nu are acțiune, dar dă niște palme umanității de simțeam cum îmi ia obrazul foc.

Nu doar biserica se ocupă de mușamalizarea maltratării și mutilării mintale ale unor copii nevinovați, ci și alte instituții se dedau la asemenea activități abjecte, încercând să acopere nelegiuirile și să profite la maximum de dramele și tragediile altora.

Iar asta nu face altceva decât să crească gradul de enervare al privitorului deoarece nu ai cum să stai nepăsător când vezi ce fărădelegi se întâmplă în jurul tău, unele despre care nu ai habar.

Ăsta este jurnalism adevărat, unul în care pierzi ore, zile și luni, sacrificându-ți uneori și familia, pentru a scoate la iveală putreziciunea care a acaparat entitățile care ar TREBUI SĂ PROTEJEZE populația, nu să o exploateze.

Urmărind Spotlight mi-am dat seama în ce eră informațională superficială trăim deoarece am făcut automat comparație cu gazetăria majoritară de la noi.

Una în care suntem interesați ce chiloți și-a cumpărat nu știu ce fufă umflată cu pompa sau câte pătrățele are abdomenul vreunui bombardier cocalar devenit popular prin cumpărare de publicitate.

Desigur, să zic că și la noi există un Recorder, o Investigatoria, un Rise Project, dar este prea puțin, iar investigațiile lor nu au răsunet într-o țară atât de coruptă și plină de analfabeți funcțional care sunt mai degrabă atrași de manele decât de jurnalist adevărat.

Hai că am luat-o pe arătură, dar despre film nu prea am ce să comentez suplimentar.

Structura este una clasică, se aseamănă cu orice alt film care se bazează pe un ziar care încearcă să scoată la lumină încălcări grave ale legii, unele ascunse publicului larg pentru că ÎNTOTDEAUNA CEI PUTERNICI au nu dreptate, ci câștig de cauză.

Spotlight

 

Este aproape identic ca mod de desfășurare cu Dark waters, alt film de acest gen. Ambele au drept punct comun prezența lui Mark Ruffalo (Poor things) în distribuție.

Dacă în Dark waters efectele catastrofale ale temei atacate se resimt după zeci de ani, în Spotlight ele sunt imediate și distructive spiritual dincolo de orice graniță de recuperare.

La nivel tehnic nu impresionează că nu are cu ce, este bazat doar pe îndelungi interviuri și scormoniri după documente arhivate și secrete, așadar se adresează creierului, nu neapărat ochiului.

Chiar dacă doi dintre actori au primit nominalizări (pentru roluri secundare), Rachel McAdams (The story of Fire Saga) și Mark Ruffalo, nu am sesizat ceva memorabil în interpretările lor pentru că aici contează echipa, nu individul.

Poate un monolog al celui din urmă în care-și varsă toate frustrările acumulate și care mi-a plantat niște lacrimi nărăvașe la baza pleoapelor.

 

🏆 Spotlight – Verdict 👍 sau 👎

Pentru mine s-a dovedit a fi un film care a trezit o furie ancestrală latentă în ADN-ul meu și mi-a arătat, din nou, că nu trăim în cea mai evoluată era a societății de până acum, ci în era lașității.

Una în care toți vor dreptate, dar să o facă alții, una în care toți vrem schimbare în bine, dar nu dorim să fim implicați, una în care toți suntem martorii unor nenorociri, dar preferăm să întoarcem privirea, că atât timp cât ne este nouă bine, ceilalți ducă-se naibii.

Hai să nu generalizez, că nu este vorba de toți, dar de majoritatea, că de asta suntem în halul în care suntem ca țară, societate și umanitate.

După ce că oricum m-a terminat filmul prin ceea ce are de spus, genericul de final pur și simplu m-a orbit de durere, fiind unul de-a dreptul devastator.

O să vedeți la ce mă refer când ajungeți, sleiți de puteri și de orice chef de viață, la sfârșitul celor două ore cât durează pelicula.

Spotlight demonstrează că umanitatea nu are ce căuta pe acest pământ. Și nu glumesc deloc.

Atât specia umană, cât și biserica, sunt la fel de puternice precum cea mai slabă verigă.

Și când cea mai slabă verigă sunt niște preoți abuzatori de copii care violează și trăiesc cu credința că au o justificare divină pentru așa ceva atunci este clar că undeva mama natură a dat un mare chix și extincția speciei umane ar fi un beneficiu enorm adus planetei.

Cum Dark waters a primit calificativul maxim de la mine, tot pentru însemnătatea filmului, nu neapărat pentru execuția lui, am să-i cumpăr și lui Spotlight tot 10 ediții princeps pentru că merită cu prisosință.

De final un sfat adresat preoților care chiar au har real.

Nu mai căutați dracii în sfinte scripturi, liturghii și evanghelii, ei se află în tagma voastră, acolo îi veți găsi.

Și dacă aveți cunoștință despre asemenea monștri cu patrafir și alegeți să tăceți mâlc pentru a vă păstra locul călduț, atunci sunteți complicii unor satane cu chip uman.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

4  luni, 3 săptămâni și 2 zile

Cel mai bun film românesc – Gopo – Ediția 2008 După aproape 17 ani am …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *