Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Star Wars: Episode I – The phantom menace reprezintă primul film din a doua trilogie Star Wars, cea mult hulită de fani.
George Lucas, mintea din spatele acestui fenomen global, după 16 ani de la finalul primei trilogii, s-a gândit că ar trebui să ne ducă înapoi cu câteva decade pentru o nouă poveste ce joacă un rol de prequel pentru filmele din perioada 1977 – 1983.
Având în vedere că a doua eră Star Wars conține multe spoilere cu privire la prima trilogie, o să încerc să fiu cât mai vag în exprimare.
Într-o galaxie foarte îndepărtată, dar plină de umani (cum or fi ajuns ei până colo?), problemele sunt frivole, comune, de care ne lovim și noi pe Terra, se mărește taxa de centură (aici mă refer la comerț, nu la centura aia cu sens trivial), o tabără se supără, bagă grevă imensă și se ivește oportunitatea unei lovituri de stat care să zdruncine integritatea socio-politică, și așa fragilă, a Republicii.
Așa că, pentru a pune capăt tensiunilor la nivel diplomatic, sunt expediați 2 cavaleri Jedi, experimentatul Qui-Gon Jin (Liam Neeson pe vremea când familia lui nu avea probleme cu răpirile permanente, vezi Taken 3) și învățăcelul Obi-Wan Kenobi (un tânăr Ewan McGregor – The impossible, Jane got a gun, Christopher Robin, Doctor Sleep). Doar că tratativele de pace eșuează, scârboșeniile amfibiene care amenință cu invazia încearcă să le facă de petrecanie, întreg planul de dezamorsare a conflictului dă greș și uite așa un război iminent ni se arată la orizont.
Bașca, un personaj sinistru și misterios planează deasupra tuturor, fiind capul răutăților. Cine a văzut filmele în ordinea apariției lor, știe cu exactitate despre cine este vorba, dar pentru cine încă nu le-a văzut și vrea să o facă în ordinea episoadelor îmi păstrez ciocul mic.
Cei doi cavaleri Jedi sunt nevoiți să colinde câteva planete pentru a-și salva viețile, nu doar pe ale lor, și pentru a concepe un plan de a aduce pacea.
The phantom menace, deși face parte din epopeea numită Star Wars, cea mai celebră space-opera, nu se ridică la nivelul renumelui pentru că aici George Lucas (regizor și scenarist) a avut alte ambiții. Filmul nu este spectaculos din punct de vedere al acțiunii, accentul cade mai mult pe aspecte sociale, politice, diplomatice, multe secvențe au loc în săli de consilii ce duc la multe dialoguri plictisitoare, de parcă ne-am afla în Parlament la discuții despre legi și ordonanțe, discuții care nu duc la nicio concluzie definitivă. Adică fix pe niște chestii pe care nu le-am aștepta de la un film ce poartă titlul de Star Wars.
Să nu mai zic de elementul ce produce cea mai mare disturbanță în Forța filmului, anume personajul Jar Jar Binks, cea mai enervantă făptură imaginară din istoria cinematografiei. Știu că s-a vrut a fi elementul comic, dar pentru un film ce se vrea serios, prezența lui a distras foarte mult și a dus The phantom menace într-o zonă de caterincă bășcălioasă de prost gust.
Efectele speciale sunt îmbătrânite, acum arată urât, deși la vremea lor au reprezentat un salt imens în acest domeniu, dar după 20 de ani totul arată fals, artificial, prea sclipitor, prea plastifiat, prea nenatural. Și nu mă refer la numărul imens de creaturi extraterestre, ci la modul straniu de curat, de perfect, în care arată totul, de parcă nu ar exista praf sau mizerie în acel univers.
Deși am scos în evidență numai aspecte negative, cu toate astea, nu înțeleg ura profundă pentru acest film pentru că The phantom menace are și momentele lui în care strălucește. Când acțiunea, aia puțină care este, se proptește în retinele noastre, apoi te va menține în priză la tensiune înaltă.
În primul rând, avem parte de piesa de rezistență a filmului, o cursă excepțional realizată, plină de adrenalină și senzație de viteză amețitoare, care, în umila mea opinie, nu a fost încă depășită.
Nu lipsește eterna luptă cu săbii laser (avem una singură aici), dar bine transpusă pe ecran, cu scheme meseriașe și vărsări de lacrimi că oricum nu e strop de sânge în tot filmul.
Și, în mod absolut evident, trebuia să dea cu prezența și o bătălie furibundă dusă pe multiple planuri, atât în spațiul cosmic, prin utilizarea elementelor marcă înregistrată Star Wars (sau lipsă de imaginație, ar putea spune unii și nu îi pot contrazice), dar și la sol unde sute / mii de creaturi biologice și robotizate o dau parte-n parte.
Dacă The phantom menace, de fapt George Lucas, mai tăia circa o jumătate de oră din poveste și aici mă refer la Jar Jar Binks care, deși a avut un rol crucial în poveste, tot enervant ca dracu a rămas, dar și eliminate câteva discuții somnolente, The phantom menace ar fi fost un film bun.
Pare mai mult un film ce s-a vrut cu un subiect serios, dar făcut pentru copii, pentru că sunt prea multe creaturi, unele băgate pe acolo doar să-și umfle ILM mușchii că s pricepe la efecte speciale, prea multe culori stridente, prea mult din toate, inclusiv trimiteri la E.T. (George Lucas i-a întors favorul lui Steven Spielberg), astfel încât se pierde din magia avută de primele filme Star Wars.
Ce sentiment plăcut mi-a împlântat în suflet când am pornit filmul și am auzit inconfundabila coloană sonoră semnată de legendarul John Williams.
Dar per ansamblu, nu a fost foarte rău The phantom menace, mi s-a părut mediocru și atât, cât pentru un 6 (mii) midiclorieni.
(3 / 5)
Trailer:
