The five

The five sau Deo pa-i-beu este un thriller sud-coreean din anul 2013, unul nu prea cunoscut publicului larg, am aflat și eu de el pe un canal obscur de YouTube.

Cum într-unul din roluri este Ma Dong-seok (cred că este cel mai prolific actor pe micuțul meu site) și premisa de-a dreptul senzațională, n-am putut rezista tentației.

The five aduce oarecum cu drama Seven pounds cu Will Smith, dar ideea este dusă într-o cu totul altă direcție.

Așa, am auzit pistolul de start, deci să încep cu premisa. Eun-ah este o simplă doamnă, cu un soț iubitor și o fetiță drăgălașă ce tocmai împlinește 14 ani. Întregul ei univers este zguduit din temelii când un atac violent pe-nserat se lasă cu mortăciuni traumatizante, doar ea scapă cu viață în urma invaziei bestiale săvârșite de un scelerat.

Dar este cam mult spus scapă cu viață, după o comă profundă, ajunge într-un scaun cu rotile, fiind la nivelul cel mai de jos al vieții sale. Simte că nu mai are pentru ce trăi așa că îi încolțește o idee.

Adună 4 oameni necunoscuți, fiecare cu diverse aptitudini, din dorința de a lua urma criminalului și a-și face singură dreptate. Cum îi ademenește pe cei 4? N-ați vrea să știți, cert este că îi convinge să i se alăture acestui demers.

Urmează un thriller alert și plin de suspans, cu trupa The five (îmi tot vine să cânt I got 5 on it) căutând fel și fel de indicii pentru găsirea culpabilului acelei fapte abominabile, un descreierat cu care noi facem cunoștință încă din primele minute, deci aici nu este vreun mister pentru spectator.

Dramatismul și tensiunea sunt la cele mai înalte cote himalayene posibile pentru că nu știi cum va decurge vânătoarea, dar nici cum va evolua relația dintre Eun-ah și cei patru acoliți.

Surprizele apar la tot pasul, în primul rând pentru că trupa de șoc nu are experiență în așa ceva, și în al doilea rând pentru că personajul negativ este unul dintre cei demenți antagoniști cu care am avut (dez)onoarea să fac virtual cunoștință.

Aproape că este inefabil, greu de exprimat în cuvinte ce minte bolnavă are, dar și al naibii de inteligentă, ce pasiuni morbide posedă, dar cu oarece tentă boemă. Este atât un psihopat cu patalamă magna cum laudae, dar are și sinapsele zburând la viteză maximă, dând dovadă de multă meticulozitate în întreprinderile lui (măcel)artistice.

Indiferent de cât de puternică este iubirea unei mame, cred că și himenu` mă-sii s-ar reface singur la starea incipientă neprihănită, să nu mai pară că nebunul a ieșit la lumină din panseluța mamei lui.

Filmul nu are nevoie de acțiune furibundă, de scene explozive și grandioase, de CGI scump ca PS5-ul pe timp de pandemie, nu, nicidecum, îți captează atenția printr-o poveste atent ticluită, originală și, de ce nu, chiar delicios de monstruoasă prin unele secvențe pline de tortură greu de îndurat.

Personajele sunt unele foarte bine construite, în principal Eun-ah (Seon-a Kim), o ființă umană pur și simplu distrusă, răvășită, lipsită de orice voință de a trăi, iar durerea greu de cuantificat se citește pe deplin pe figura actriței care interpretează rolul senzațional.

Iar despre Ma Dong-seok (UnstoppableAshfall, Veteran, Train to BusanAlong with the gods: The two worldsAlong with the gods 2: The last 49 days, The gangster, the cop, the devil, Bad guys: Reign of chaos, Chronicles of evil, The flu) ce să mai zic? Cu fiecare film în care joacă îmi place tot mai mult. Are combinația perfectă de fizic impresionant și sincronizare comică ieșită din comun, practic aici zici că este un Piccaso cu pumnul ca o bilă de demolat care face artă abstractă printre clădiri dărâmându-le cu trupurile inamicilor săi, deci un dur dintre cei mai duri, dar acasă se transformă subit într-un mielușel când este luat la rost de nevastă-sa și pumnul fioros i se transformă într-un glas mieros: Da iubita mea soție, acușica iubita mea consoartă, imediat iubitul meu suflet pereche. Joacă atât de bine acest contrast între duritate și drăgălășenie încât n-ai cum să nu-l îndrăgești.

Ca puncte negative aș putea spune că sunt câteva momente în care coincidența rezolvă problema, dar cam atât, în rest nu am ce-i reproșa.

Combinația de thriller perfid, în care un ucigaș în serie malefic își face de cap, și dramă profundă, în care un personaj făcut țăndări de viață este pe punctul de a lua niște decizii ireversibile, a generat un film excelent, pe alocuri imprevizibil, chiar nu am știut către ce se îndreaptă.

Și cred că este singurul film care m-a făcut să plâng după ce s-a terminat, când am percutat cu întârziere la mesajul general pe care The five îl transmite.

În continuare sunt uimit de capacitatea sud-coreenilor de a realiza thrillere excelente în care accentul cade pe poveste și personaje și nu pe acțiune tâmpă (care este și ea bună în doze moderate, dar nu mereu).

Pentru The five mă duc la un magazin de copii să-i iau cadou 9 păpuși.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Les chambres rouges

Les chambres rouges

Într-o sală de aproape 500 de locuri am urmărit Les chambres rouges. Eu și încă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *