The King`s Man

La cinema, doar la cinema, că a devenit lauda anului 2021, a apărut The King`s Man, un prequel al seriei cu Taron Egerton în rol principal.

Filmul este despre faza incipientă a acestei agenții secrete și discrete.

Povestea stă cam așa: La început de secol XX, ducele de Oxford (Ralph Fiennes – No time to die) își prăfuiește pantofii prin deșertul african cu scopul de a împrăștia provizii sub formă de alimente și medicamente celor nevoiași. Dar un eveniment tragic îi perturbă existența familială și își jură că nu se mai bagă în lupte și o dă pe pacifism că are un puradel de crescut. Sărim ani buni în viitor și ne pripășim în apropierea izbucnirii WWI.

Anglia, Germania și Rusia încep să tragă linii în nisip cu pipi nediplomatic, dar ducele tot nu vrea să se implice în conflict. Asta până când copchilul său vrea la război.

Cum la mijloc sunt ceva trădări de țară, neam și patrie și o organizație malefică acționează din umbră pentru alimentarea războiului, Oxford trebuie să iasă la atac să își protejeze odrasla dornică de bătătorit tranșeele.

Filmul se bazează pe evenimente reale, dar ficționalizate la greu, pentru că avem personaje istorice precum Rasputin sau Mata Hari, dar traiectoria lor este complet diferită față de ce cunoaștem din paginile cărților de istorie.

De fapt, naiba mai știe ce e adevărat și ce nu, că istoria este capabilă să transforme radical un trădător viu pe atunci și îți spune cu nonșalantă că mort onest e acum.

Regizat de Matthew Vaughn, The King`s Man încearcă să se desprindă de gustul amar lăsat de Golden circle, o caterincă de film, dar în sens rău.

Se simte în mod clar o schimbare de ton în acest film, spre deosebire de primele 2 filme care erau jucăușe și ne-au împroșcat cu mult umor (macabru, dar umor), aici cea care predomină este seriozitatea extremă, filmul fiind sobru și dramatic.

Nu știu dacă această atmosferă este cea mai potrivită pentru un asemenea film, mai ales că prima oră este destul de aridă din punct de vedere al elementului distractiv. Pare mai mult o lecție de istorie alternativă decât un film de acțiune trăsnită și extravagantă.

Se bazează prea mult pe discuții politice și diplomatice care plictisesc, chiar dacă există un sâmbure de interes ca urmare a ficțiunii care se amestecă printre evenimente reale.

Încearcă să fie misterios, cu antagonistul principal, capul tuturor răutăților, ascuns permanent în umbră, dar nu-i deloc greu de ghicit despre cine este vorba.

Și se ducea așa, ușor, ușor, spre groapa somnolenței până într-un anume punct pivotal în care povestea elimină brutal cerebralitatea filmului și o dă pe acțiunea nebunească pe care o așteptam cu nerăbdare.

Eh, partea secundă schimbă foaia și filmul devine o producție demnă de universul Kingsman, cu lupte brutale și nerealiste, cu inamici formidabili, greu de doborât, plus ceva umor animalier.

Acțiunea este descreierată și răstoarnă butoaie de adrenalină prin sistemul sanguin uman, iar violența este una satisfăcătoare, nu este ea deloc realistă, nerespectând pe de-a-ntregul legile anatomiei umane, dar nu mă plâng de asta.

Dacă am înghițit că Rasputin este un fel de călugăr mistic, atunci cu siguranță pot să halesc și decapitări nejustificate logic. Stilul este cel specific lui Matthew Vaughn, așa, mai cartoonish.

Efectele speciale nu-s dintre cele mai fericite, iese în evidență clasicul verde ascuns în postproducție, dar care nu este eliminat în totalitate.

M-a luat prin surprindere cu adevărat nu prin misterul identității celui rău, ci printr-o decizie radicală pe care scenariul o ia.

Păcat că a lungit partea de start în care timpul nu este folosit pentru caracterizarea așa cum trebuie a personajelor noi, nici nu m-am lipit ca timbrul de plic emoțional de ăla mic, Conrad, pentru că eram sufocat de baliverne pseudo-istorice.

Pe partea interpretativă strălucește Ralph Fiennes, mare actor, încă neoscarizat din motive greu de înțeles.

Mai apar și Gemma Arterton (Murder mystery) sau Djimon Hounsou (A quiet place II), sunt OK ca personaje ajutătoare, dar fără să iasă în evidență. În schimb, nu mi-a plăcut actorul în rolul lui Conrad. Prea lemnos.

Și n-am înțeles de ce au distribuit în roluri prea mici actori de renume precum Daniel Brühl (Captain America: Civil war) sau Charles Dance (Mank), doar să îi irosească nemeritat cu câteva scene rapide și replici scurte.

Dacă ieșeam după primă oră, aș fi dat cu The King`s Man de pământ pentru că era de-o banalitate cruntă și, ce este mai rău, unii ar fi pus botul (sau chiar îl pun) că văd ceva real, ceva ce s-a petrecut cu adevărat.

Însă l-am văzut pe tot și parcă balanța s-a mai echilibrat, acțiunea stupidă și bombastică m-a trezit din sforăiala ce îmi amorțise creierul.

Nu mi s-a părut un film bun, dar nici unul rău, am oscilat un pic cu notația finală, dar mid-credit scene-ul (că există unul) m-a făcut să scot de la centură 6 grenade.

Și pentru că-s perfid, v-am dezvăluit în această recenzie cine este cel rău, dar vă veți da seama după ce vedeți filmul și recitiți rândurile multe de mai sus.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Kung fu hustle

După Shaolin soccer, Stephen Chow a trecut la lucruri mai serioase cu Kung fu hustle …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.