House of Gucci

Prolificul Ridley Scott nu se lasă și după The last duel ne-a mai fericit cu un film lung, House of Gucci.

Se pare că în 2021 i-a plăcut în străinătate, dacă The last duel era plasat în Franța medievală, House of Gucci este setat în Italia celei de-a doua jumătăți a secolului XX.

Nu trebuie să fii puradelul adoptat al Babei Vanga și Mamei Omida să îți dai seama despre ce este filmul, că titlul este edificator, spune povestea faimosului brand excentric de scump Gucci.

Frații Rodolfo (Jeremy Irons – Red sparrow) și Aldo (Al Pacino – The Godfather) sunt deținătorii 50-50 ai acestui brand, dar bătrânețile le dau târcoale și au nevoie de succesori. Dar ce te faci că Maurizio (Adam Driver – Marriage story), odrasla lui Rodolfo, vrea să se facă avocat și este cu ochii după gagici, în speță Patrizia (Stefani Joanne Angelina Germanotta, pardon, Lady Gaga – A star is born), are bibilică-n cap, dar nu este interesat de modă, iar Paolo (Jared Leto – The little things), băiatul lui Aldo, vrea să prea frâiele afacerii, dar se pricepe la modă cum se pricepe orbul la pictat.

Și de aici izbucnește un război pentru obținerea controlului Casei Gucci în care se implică efectiv și Patrizia.

Filmul se concentrează pe relația dintre Patrizia și Maurizio, că ei sunt baza și acidul în House of Gucci.

Nu eram pus la punct cu dramele din spatele acestui brand, evident că nu m-a interesat așa ceva, că nu-s superficial să am impresia că dacă arunc pe mine o haină care costă cât salariul unui român pe 20 de ani devin subit mai bun, mai sofisticat, mai elevat, mai pe dracu să mă ia.

Însă House of Gucci nu are nimic special, nu știu de ce i s-a părut lui Ridley Scott povestea atât de bună încât să realizeze un film lung, al naibii de lung, de 2 ore jumătate, despre drama oricărui asemenea brand, putea fi în locul lui Gucci orice alt nume sonor sau mai puțin cunoscut, că problemele erau aceleași.

Nu zic că m-a plictisit să urmăresc pe ditamai ecranul veșnicele lupte pentru putere, certurile familiale, amenințările din sânul neamului, dar nici nu am fost cine știe implicat în toate aceste relații complicate pentru că n-au nimic nou, totu-i pe sistem: „Ne-am văzut, ne-am plăcut, bă, îți vrea averea, te dezmoștenesc, hai înapoi că sunt pe ducă, etc‟.

Cum era de anticipat, tehnic, House of Gucci este somptuos, redă (nu că aș ști eu) minunat atmosfera unei Italii din anii 80-90, de costumație ce să mai zic, era culmea să fie acolo rateul colosal, sunt piese vestimentare purtate de Patrizia care îți fură ochii.

Muzica, oho, muzica este punctul forte al filmului, ceea ce nu este neapărat o laudă la adresa lui House of Gucci, că nu muzica ar trebui să iasă în evidență, dovadă că restul nu încântă cine știe ce, dar coloana sonoră bazată de melodii celebre ale acelei perioade amestecate cu ceva operă (de mi-a adus aminte de scena din V for vendetta, știți voi care scenă) mi-a hrănit sufletul.

Nu mi-a plăcut ritmul curgerii poveștii, se insistă prea mult pe aspecte triviale, banale, obișnuite, ale unei relații ca oricare alta, cu certuri și împăcări clasice, doar că-s la nivel de Gucci, și când a venit momentul pentru evenimente interesante, captivatoare de atenție, filmul o dă pe viteză maximă și trece peste ele cu mare rapiditate.

De asemenea, nu prea aveam cum să rezonez cu dramele personajelor pentru că nah, ăștia aveau „first world problems‟, nu știau cu ce avion privat să se ducă spre una din multiplele case de vacanță. Și cum să ai simpatie pentru unii care-și cumpără ceasuri de milioane de dolari bucata, le decontează pe firmă drept cheltuieli în interes de serviciu și apoi nu mai au bani să-și plătească salariații?

Mă uitam la film, dar mai mult în lehamite, parcă ar fi fost mai captivantă povestea dacă era a unei familii crăpătoare de foame cu care puteam să rezonez.

În fine, trec peste asta, la actorie excelează Lady Gaga, nimic de comentat. De asemenea, și granzii joacă bine, dar iese în mod clar în evidență, în mod negativ, Super Mario, pardon, Jared Leto, de nerecunoscut cu atâta machiaj, care exagerează cu accentul italian încât o dă aproape în jignire rasială. Oricum, este groasă treaba cu accentul în film, unii îl au, alții nu se sinchisesc să sune a italieni, iar alții când îl au, când nu îl au.

Ah, în film apare și Mădălina Ghenea în rolul Sophiei Loren. Pentru 3 secunde.

O altă chestie deranjantă, la fel ca în The last duel, este inconsistența lingvistică a dialogurilor. Ba o ard în engleză pocită mânjită cu accent italian, deși acțiunea este plasată în Italia, ba o dau direct pe italiană. Hotărâți-vă, ori una, ori alta, că altfel se duce naibii toată credibilitatea filmului. Abia ce m-am scremut să-mi conving creierul că da, în Italia toți vorbesc engleza, că hop, se găsesc personajele să o rupă în dulcele grai mieros din Cizmă.

House of Gucci este, în final, un film destul de banal, povestea nu mustește a interes și nici a pasiune emoționantă pentru spectator că nu-i chiar înălțător la cer din punct de vedere spiritual să vezi niște bogați care se ceartă pe sute de milioane de dolari. Tehnic rupe pe felie, dar povestea-i una cam fadă.

Nu prea le-a nimerit Ridley Scott anul ăsta, nu m-au lăsat mască filmele sale, nu vreau să se supere pe mine că fac departajare între copiii lui, așa că și House of Gucci primește 6 genți fițoase, la fel ca The last duel.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Madres paralelas

Pedro Almodóvar a scris și regizat Madres paralelas, film nominalizat la 2 premii Oscar (actriță …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.