Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu vă speriați, Mickey 17 nu face parte dintr-o franciză din care ați ratat primele 16 episoade.
Este un film regizat de sud-coreeanul Bong Joon Ho care tot cară după el 4 premii Oscar.
Da, 4, pentru că și cel pentru cel mai bun film străin obținut pentru Parasite practic este tot al lui, chit că teoretic este al țării.
🎬 Mickey 17 – Premisă 📖
Ne întâmpină un viitor sumbru în care nu mai este de stat pe Terra, așa că o expediție se duce tocmai la mama dracului în univers, pe planeta, era să scriu Nidavellir din Infinity war, Niflheim care are condiții propice speciei umane, dar nu lipsite de pericole.
Pentru a face diverse teste, specialiștii au nevoie de un dispensabil, adică Mickey (Robert Pattinson – The Batman), care este supus multor încercări care se termină cu moartea lui.
Dar nu-i problemă, experții au o imprimantă avansată cu care îl reproduc pe Mickey ajuns la exemplarul cu numărul 17. Nu, dragi politicieni dornici de doctorate copiate, nu există încă în realitate această tehnologie.
Însă, fix ca la albumele Panini, când îi e lumea mai dragă se trezește pe cap cu o dublură enervantă.
💭 Mickey 17 – Comentariu 🍿
Așteptam cu nerăbdare acest film care a fost amânat de câteva ori parcă pentru a-mi face în ciudă.
Sunt și fan Bong Joon Ho, văzându-i aproape toate producțiile regizate, mai puțin Barking dogs never bite.
Premisa era interesantă, bazată pe romanul intitulat Mickey 7 scris de Edward Ashton, numai bună de construit o poveste captivantă și plină de apropouri acide către societatea de acum.
Doar că nu-i ceea ce trebuie, parcă filmele americane ale regizorului au pierdut ceva pe drum comparativ cu cele realizate în țara natală, nu au același farmec.
Aici partea introductivă este incredibil de lungită din cauza unei narațiuni care ne explică fix ca la proști anumite aspecte narative, scenariul neavând deloc încredere în inteligența și imaginația spectatorilor.
Până a apărut genericul cu titlul filmului deja eram enervat din cauza interminabilei diatribe inutile care m-a hrănit forțat cu fel și fel de amănunte pe care eram capabil să le deduc și singur.
De asemenea, povestea nu este deloc subtilă, este evident că-i o satiră veninoasă care condamnă mentalitatea colectivă care s-a degradat odată cu trecerea timpului.
Din păcate, această fabulă ne este servită direct, fără vreun sos special care să acopere aroma aparte a mesajului transmis, astfel încât nu am avut onoarea să fiu lăsat să-mi dau singur seama la ce se referă, am simțit din prima gustul macru al povețelor predate.
Unii spun că personajul negativ jucat de Mark Ruffalo (Dark waters) ar fi o caricatură a lui Donald Trump, dar eu aș zice că-i mai degrabă una a lui Hitler.
O populație superioară albă? Gazarea celor pe care îi consideră inferiori? Alo, nu sună cunoscut?
Bine, dacă este să fiu franc, nu elvețian, Kenneth Marshall este o combinație a celor doi din mai multe considerente, dar nu mă apuc acum să le dezvălui pentru că altfel nu mai are rost să vedeți filmul.
Se vrea un studiu tranșant al halului în care am ajuns ca societate, dar abordarea mi se pare destul de superficială, nu are curajul să taie suficient de adânc pentru a scoate la iveală toată mizeria.
Zici că este un chirurg care se rezumă la operații de scoatere a apendicelui, neavând tupeu să se ia la trântă cu intervenții complexe.
Sau poate există o simbolistică profundă, atât de adânc îngropată în scenariu încât nu am reușit să o scot la suprafață.
Este o comedie neagră plasată într-un context SF, cu interpretări dinadins exagerate, ca de desene animate, dar umorul nu m-a prins, a fost mult mai reușit cel din Gwoemul.
Spre final chiar devine absurd dincolo de limita confortabilului, am râs stingher pentru că mă simțeam prost din cauza stânjenelii transmise de anumite scene.
Au o semnificație vădită, ușor de sesizat, dar asta nu înseamnă că mi-au și fost pe plac.
Observ o afinitate a regizorului pentru creaturi uriașe și stranii, fiind deja la al treilea film în care apar astfel de vietăți, Gwoemul și Okja fiind anterioarele două.
Nu este, însă, totul pierdut în acest film, de departe lumina călăuzitoare din Mickey 17 care duce povestea la liman este interpretarea foarte bună a lui Robert Pattinson.
Acesta continuă seria rolurilor dificile care-i pun la încercare talentul uriaș care zace în el.
Gata, nu mai este cazul să-l ridiculizăm ca fiind vampirul strălucitor din seria Twilight, s-a perimat miștocăreala asta ieftină.
Omul a demonstrat de-a lungul anilor că rupe pe actorie și Mickey 17 este o altă dovadă a acestui fapt incontestabil.
Aici nu joacă un singur rol, ci două, fiind față-n față cu el însuși, cei doi Mickey au personalități opuse și asta înseamnă două partituri total diferite.
Unul, 17, este un pămpălău lipsit de ambiție care se supune fără să crâcnească tuturor ordinelor primite și nu prea-i pasă ce se întâmplă cu el, știind că imediat după moarte va căpăta un nou trup.
Celălalt, 18, este un scandalagiu mereu pus pe harță căruia i se rupe de tot ce înseamnă autoritate și legi și care vrea cu tot dinadinsul să i se facă pofta ce-o poftește, indiferent de consecințe
De ce această schimbare dramatică de comportament de la 17 la 18?
Nu știu, pentru că din ce ne-a prezentat filmul, de la 1 până la 17, Mickey era cam la fel ca mentalitate, desigur, cu mici adăugiri ca urmare a creșterii bazei de amintiri.
Mai sunt astfel de aspecte inexplicabile care mi-au ridicat semne de întrebare, cum ar fi translatorul create instantaneu și din nimic.
Oricât de avansată este tehnologia în viitor, este imposibil să fie creat ceva atât de complicat într-un timp atât de scurt.
Și prin film mai apare și Toni Collette (Hereditary) într-un rol la fel de exagerat și sărit de pe fix precum cel al lui Rufallo.
Tehnic se prezintă decent, deși se bazează prea mult pe efecte speciale, ceea ce imprimă o senzație de falsitate decorurilor și creaturilor native acelei planete care nu m-au făcut să cred că-s reale.
Coloana sonoră nu mi-a rămas în cap, dacă stau acum să mă gândesc, n-aș ști să vă spun ce gen de muzică a fost folosit pentru a acompania scenele din film.
🏆 Mickey 17 – Verdict 👍 sau 👎
Filmul este ridicat cu capul la suprafață de prestația actoricească excelentă a lui Robert Pattinson pentru că restul nu este atât de interesant.
Hai să mai laud și modul impecabil în care sunt realizate scenele ce au necesitat prezența simultană a celor doi Mickey, nu m-am prins cum au reușit să le îmbine atât de bine de zici că Robert Pattinson este clonat și joacă la dublu.
Din aceste puncte de vedere filmul este nemaipomenit.
Scârțâie la povestea care nu este atât de inteligentă pe cât mă așteptam, fiind o reciclare a unor mesaje folosite prea mult în istoria recentă, de aceea efectul a început să se estompeze.
Da, știu, este nasol cu inechitatea socială, cu invadarea altor țări considerate inferioare pentru a fi epuizate de resursele naturale și este de porc cu lideri demenți care devin din ce în ce mai descreierați cu fiecare tur de scrutin în plus.
Ce este acum în realitate bate la fund ce ni se prezintă în film, avem conducători mai țăcăniți decât dereglatul de Kenneth Marshall.
Așa că nu-i nimic nou sub soare, am mai văzut astfel de abordări, iar elementul distopic nu aduce vreo prospețime unei povești lipsite de acel ceva care să o facă specială.
Măcar să fie mulțumiți oamenii din film că nu-s hrăniți cu „soylent green‟.
Nici finalul nu vine în ajutor, fiind la fel de lungit ca startul, durata de 2 ore și un sfert fiind nejustificată, în acest caz era bine să fi fost aplicat proverbul „mai răruț, că-i mai drăguț‟.
Astea fiind zise, mă văd nevoit să pregătesc 6 tipuri diferite de sos, poate unul va fi excelent.
(3 / 5)
