Revenge of the nerds

Revenge of the nerds (le fac pe toate patru pachet) s-a vrut a fi un fel de competitor pentru trilogia Porky`s deoarece ambele au cam același subiect principal, viața grea a unor inadaptați la facultate.

🎬 Premisă

În Revenge of the nerds mai mulți tocilari, îi știți voi, clișeul cu tineri cu coșuri zemoase, ochelari fund de damigeană, fețe tâmpe, râs de măgar în extaz și vorbă împleticită, încep facultatea la Colegiul Addams unde-s luați în bâză de atleții bine crescuți, faima colegiului, dar cu boabe de fasole în creier în loc de neuroni.

Revenge of the nerds II: Nerds in paradise reia cam aceeași premisă, doar că de data asta trupa de tocilari este batjocorită în cadrul unei conferințe naționale a fraternităților unde toată lumea face mișto de ciudații noștri.

Revenge of the nerds III: The next generation are un titlu care spune totul, anii au trecut, tocilarii au rămas la fel, iar caterinca făcută pe seama lor nu a evoluat deloc. De data asta, noii batjocoriți au la cine apela pentru a contraataca.

În fine, Revenge of the nerds IV: Nerds in love se vrea a fi cel mai matur dintre toate, tocilarii originali au devenit adulți, iar unul dintre ei se însoară, dar nici acum nu scapă de acest stigmat și este bruscat de cei care se uită la tocilari ca la niște paria ai societății, în ciuda succesului financiar și familial al acestora.

Pe scurt, 1 este cu umilirea tocilarilor la facultate, 2 este cu conferința fraternităților, în 3 avem un proces intens și 4 finalizează cu nunta lui Booger.

💭 Comentariu

Diferența față de Porky`s este că în Revenge of the nerds adolescenții (și ulterior adulții) vor recunoaștere, nu umilință, iar cei din Porky`s voiau tăvăleală, nu lăbăreală.

Le-am îngurgitat pe toate patru într-o zi călduroasă și nu-i mare surpriză, oricum părerea este unanimă, merită doar primul film, celelalte sunt măgării de tristă aducere aminte.

Franciza Revenge of the nerds are un singur mare test pe care îl trece cu brio, a fost un fel de Mama Omida, anticipând oarecum ridicarea la putere a tocilarilor care conduc lumea ca urmare a inteligenței lor. A se observa că acum nimeni nu îi mai ia la mișto pe cei care au trăit toată copilăria/adolescența cu nasu-n benzi desenate, ba din contră, sunt mari vedete și foarte căutați datorită contextului actual din entertainment în care la modă sunt supereroii.

Filmele nu au în ele nimic revoltător, oripilant, blasfemator sau porcos din punct de vedere al nudității, nu pe asta se bazează premisa producțiilor.

În afara de câțiva sâni rătăciți pe ici, pe colo (mai ales în primul film, celelalte sunt mult mai cuminți), Revenge of the nerds n-o să fie deloc raiul onaniștilor cinefili.

Se concentrează mai mult pe nedreptățile suferite de cei considerați ciumați și ciudați doar pentru că nu respectă un anumit standard de frumusețe impus de o societate superficială.

Ce să zic?

Nici măcar primul film, care este de departe cel mai bun, de fapt cel mai puțin slab, nu m-a impresionat prin comedia sa, râsetele măgărești și farsele infantile devin la un moment dat enervante și obositoare.

Apoi cu fiecare film din franciză elementul comic devine tot mai fad și lasă loc unui scenariu tot mai imbecil, inconsistent și plin de găuri narative.

Spre exemplu, 2-ul ia de la cap aceleași necazuri ale tocilarilor, deși finalul primului film aduce cu sine recunoașterea și respectul pe care le merită tocilarii, dar 2-ul uită complet de asta.

Despre 3 și 4 nici nu mai are rost să mai comentez, sunt niște mizerii absolute, de la editarea groaznică, parcă făcută de un chior (vezi scena coșurilor din 3), până la niște erori logice gigantice (vezi scena camerei de filmat din 4 în care camera este fixă, dar imaginea este redată din multiple unghiuri).

 

Cât despre umor? Ei bine, apogeul amuzamentului este considerat a fi o bătaie cu mâncare pe muzica din 2001: A space odyssey. Deci unul de mult desuet.

Apropo de muzică, revin cu laudele la primul film, bugetul de 8 milioane dolari cred că a fost consumat majoritar pentru a obține drepturile de a folosi unele melodii pentru că muzica din film este divină, de la Michael Jackson – Thriller la Queen – We are the champions.

Revăzute acum, filmele din Revenge of the nerds, chiar dacă nu abundă în scene cu tentă amoroasă, deranjează prin modul în care sunt portretizate anumite relații.

Ba chiar are o scenă a la Wonder Woman 1984 în care asistăm la un fel de viol, iar momentul este tratat cu ușurință, aici persoana de sex feminin fiind total de acord cu abuzul la care a fost supusă, ba chiar dorind mai mult. Indiferent de perioada în care vezi filmul, acea secvență n-are cum să nu deranjeze și chiar a fost una controversată încă de atunci.

Culmea, primul film a apărut în 1984, iar Wonder Woman 1984 are acțiunea plasată în același an. Diferența este că Revenge of the nerds aparținea unor alte vremuri, iar Wonder Woman 1984 a fost lansat în 2020, când, chipurile, societatea s-a mai deșteptat, dar din ce observăm în cele 2 filme, nu prea se simte asta, deducem doar ipocrizie maximă, aceeași scenă, reacții diferite, când bărbatul a prestat violul,  a sărit lumea de cur în sus, când femeia a prestat același lucru, ura, power to the women.

O altă mare diferență față de Porky`s este că actorii sunt mai cunoscuți, nu s-au lăsat de meserie după aceste filme, am regăsit figuri cunoscute precum Curtis Armstrong (Flypaper), Ted McGinley (A.X.L. sau Familia Bundy) și, poate cel mai cunoscut dintre ei, eternul James Cromwell (The green mile). O veți recunoaște și pe o foarte tânără Courtney Thorne-Smith.

🏆 Verdict

Franciza Revenge of the nerds nu a știut ce a vrut să fie, amestecă genurile într-un ghiveci ce la final n-are vreun gust anume, doar o amestecătură de comedie adolescentină, parodie insipidă după filme celebre (Star Wars este cel mai folosit), dramă ușurică avocățească și film romantic pe stil tocilăresc.

Adunate la un loc, cele vreo 6 ore de Revenge of the nerds nu cred că mi-au generat mai mult de 3-4 zâmbete forțate și un singur râs în gura mare, fiind în mare parte lipsite de haz.

Potențialul era imens, dar este risipit de un scenariu neinspirat care nu profită la maximum de situațiile ridicole în care ajung personajele, iar farsele nu-s deloc unele inventive, umorul bazându-se mai mult pe aspectul fizic exagerat al speciei noi de om denumită peiorativ tocilar.

Se nimerește oarecum la fix faptul că sunt 4 filme în această serie pentru că atât dau și eu francizei Revenge of the nerds în ansamblu.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Revenge of the nerds

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

 

Revenge of the nerds II: Nerds in paradise

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

 

Revenge of the nerds III: The next generation

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

 

Revenge of the nerds IV: Nerds in love

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Naked

Și eu când mi-o caut, apoi mi-o fac cu mâna mea. Parcă dinadins le găsesc. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.