Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 016 – Sunset Blvd.
Billy Wilder se bagă iar în seamă cu un film în acest top după Double indemnity, Some like it hot și The apartment cu acest Sunset Blvd., o dramă alb-negru din 1950 plasată în fascinantă lume a cinematografiei.
Ne proptim rapid în ușa lui Joe Gillis (William Holden), scenarist ale cărui mațe se ocupă cu ghiorțăitul mai zgomotos decât poate bate el la mașina de scris, adică mai pe limba noastră neaoșă, scrie mult, dar mănâncă puțin pentru că nu-l bagă nimeni-n seamă. Mint un pic, este căutat cu înflăcărare de cineva, dar de niște recuperatori de datorii care vor să-i ridice mașina pentru că a întârziat cu ratele, meteahnă care a rezistat testul timpului și ne bântuie și azi, rata cea diabolică, fără ea nu poți avea nimic, cu ea nu poți avea nimic altceva.
Situația se agravează până într-acolo încât începe să fie urmărit non-stop și, pentru a scăpa de coada nedorită, trage brusc de volan și se trezește pe o alee cam ierboasă și se ascunde într-o imensă casă părăsită, sau cel puțin așa credea el.
Doar că descoperă, cu stupefacție, că imensa construcție aflată în paragină (cu profunde semnificații simbolice) este locuită de Norma Desmond, o fostă mare vedetă a filmului mut, căzută în dizgrația Hollywood-ului odată cu apariția filmului sonor. Astfel, de la adulația a milioane și milioane de fani, Norma s-a prăbușit într-o depresie infinită, trăind într-o casă decrepită, dar încă fastuoasă, servită doar de către loialul Max.
Joe și Norma se întâlnesc și restul este poveste, pardon, film, recte Sunset Blvd.
Filmul este o dramă cutremurătoare ce prezintă și partea lipsită de strălucire de la Hollywood, o situație ce nu este foarte diferită de cea de azi, adică a vedetelor odată imense, care atrăgeau succesul filmelor doar prin simpla lor prezență și care, odată cu înaintarea în vârstă, sunt aruncate într-un colț, ca o piesă de recuzită plină de praf și inutilă.
Povestea aduce oarecum cu All about Eve (culmea, film apărut cu nicio lună mai târziu), are aceeași fundație dar parcă aici scenariul este și mai trist, iar rolul interpretat de Gloria Swanson eram convins că i-a adus Oscarul și nu doar o nominalizare.
Este un film deloc pe placul Hollywood-ului pentru că este cinic și rece, nu prezintă deloc fastul și efervescența cu care erau obișnuiți spectatorii de atunci care aveau impresia că dacă ai ajuns acolo ai și devenit o stea. Este un film despre vise, despre renunțarea la ele, despre agățatul prea mult de ele, despre iluzii, despre deziluzii, despre superficialitate, despre minciună, despre trădare. Dar este și despre loialitate eternă și iubire adevărată.
Billy Wilder regizează excepțional, sunt scene cutremurătoare prin contrastul prezentat subtil, precum discuții despre sinucidere pe fundal îndepărtat de muzică de An Nou, ăsta fiind un mic exemplu al măiestriei cu care regizorul transmite anumite mesaje care te lovesc cu sensibilitatea unui MIG înfipt în ogoarele patriei.
Sunt câteva scene absurde și bizare care contribuie la atmosfera sinistră care înconjoară fabulația în care trăiește Norma care crede cu tărie că reflectorul se va îndrepta din nou asupra ei și chiar dacă Sunset Blvd. nu mi-a plăcut foarte mult, nefiind deloc parcat pe bulevardul gusturilor mele, nu am putut să rămân indiferent la elementele emoționante și psihologice care pictau un personaj tragic-desuet al cărui destin este prezent și în societatea contemporană.
Nu aș fi crezut vreodată că o să aduc vorba de asemenea personaje prin comentariile mele, dar am echivalat-o pe Norma cu Gigi Becali, ambii reprezentând creaturi cu impresii de grandomanie, care trăiesc în palate ca regii, deși mintea le-a luat-o razna și ambii sunt înconjurați de pupincuriști (Norma de Max și Joe, Becali de restul) care adaugă combustibil la fantezia măreției lor în loc să le spună adevărul verde-n față.
Sunset Blvd. este sau, mai degrabă, a fost un film curajos pentru perioada sa, toată lumea de la Hollywood s-a opus realizării lui tocmai pentru că dădea prea mult afară din casă și arăta lumii că pe platouri nu aleargă toate domnițele în haine de nurcă și nici masculii nu-s toți Feți-Frumoși răpitori, ci că industria este una meschină, hulpavă și dornică să-ți împlânte un pumnal în spate când nu mai are nevoie de tine.
Nu știu cât de bine a jucat Judy Holliday în Born yesterday de i-a luat fața Gloriei Swanson în cursa pentru Oscar, dar rar mi-a fost dat să văd o interpretare atât de dramatică și expresivă, de parcă nu avea nevoie de dialog, totul era transmis prin priviri, postură și gesturi, exact ca într-un film mut.
Nu mică mi-a fost mirarea când am regăsit în roluri secundare alte legende ale erei mute care s-au autointerpretat precum Buster Keaton (The general) sau marele Cecil B. DeMille.
Amu` nu mi-a plăcut mie prea mult Sunset Blvd. dar am tăria să recunosc că este un film tare bun prin curajul avut atunci, prin mesajele transmise, unele subtile prin alăturarea unor elemente contrastante, altele fără perdea, cu o actorie de excepție, pentru că nici William Holden nu stă de pomană prin peisaj (ce actor a fost și el – The bridge on the river Kwai, The wild bunch, Network), și cu o regie stelară.
Știu că la All about Eve nu am fost deloc darnic, scriind că povestea este deja perimată, dar la Sunset Blvd. parcă am simțit altceva, m-a atins altfel și, deși filmul nu mi-a plăcut în mod special, îi recunosc meritele și îi ofer 9 scenarii.
(4,5 / 5)
Trailer:
