The outlaws

The outlaws (Beomjoidosi) este un film sud-coreean din 2017 cu eternul Ma Dong-seok (UnstoppableAshfall, Veteran, Train to Busan) în rol principal și este bazat pe evenimente reale care au avut loc la începutul mileniului 3 în Seoul, mai exact este vorba despre incidentul Heuksapa din anul 2004.

Ma Dong-seok (Along with the gods: The two worldsAlong with the gods 2: The last 49 days, The gangster, the cop, the devil) este Ma Seok-do, un detectiv care se screme din răsputeri să mențină pacea între organizațiile criminale care se luptă pentru teritorii, bani, putere și respect.

Cu greu reușește Ma Seok-do să împace infractorii ori de câte ori unui i se umflă tărâța și vrea să pornească un război teritorial, dar prin multă muncă de persuasiune iată că o șubredă pace dăinuie între necinstiții care își câștigă existența din tot felul de ilegalități.

Întreaga ierarhie este zguduită din temelii și organigrama este schimbată brusc când în scenă își face apariția din neant o organizație pretendentă la întreg cașcavalul, condusă de un nemilos gangster care n-are niciun pic de respect pentru absolut nimeni, fie că este un conțăran mafiot, fie că este vorba de copoi mânjiți sau cinstiți. Taie pe cine vrea, când vrea și unde vrea, fluturându-i-se chica de consecințe.

Ca atare, Ma Seok-do se vede nevoit să apese accelerația talentelor sale și să pună curul la treabă mai abitir ca de obicei pentru a reinstaura pacea.

Fiind bazat pe fapte reale, chit că mult coafate, The outlaws nu este un film extrem de spectaculos, este în mare parte un film procedural, cu poliția apelând la fel și fel de investigații cu care suntem obișnuiți pentru a afla cine este în spatele acestor turbulențe și de unde vine banda asta emergentă care strică ploile prin Seoul.

Deși nu are foarte multă acțiune The outlaws este alert, m-a ținut în priză pentru că mereu se întâmplă ceva, atât poliția, cât și multiple bande criminale intră în horă în căutarea lui Jang Chen, capul tuturor răutăților. Și când mai mulți boi aleargă după aceeași junincă apar, inevitabil, și ciocniri încornorate care se lasă cu multe ambulanțe puse pe drumuri pentru a căra răniții la spital.

Am observat în filmele sud-coreene o aversiune reală față de armele cu gloanțe, oamenii nu umblă cu batista la piept, ci cu toporișca la curea. Se folosesc cel mai mult de arme albe, fapt ce generează niște conflicte mai personale și interacțiuni intime, fiind nevoie de apropiere fizică pentru rezolvarea problemei.

Nu este nici foarte violent, nici prea arătos când vine vorba de acțiune, cei implicați nu sunt versați în arte marțiale, ci o dau parte-n parte la grămadă, ca ghiolbanii, fiecare cu ce poate și cu ce apucă. Nu-i acțiune de balet, este acțiune de horă la beție.

Modalitatea de abordare a cazului este una neortodoxă, Ma Seok-do nu-i chiar ușă de biserică, se are ca frații cu nemernicii pe care ar trebui să îi aresteze, dar tocmai acest aspect este cel care asigură liniștea localnicilor. Aici Ma Dong-seok (Bad guys: Reign of chaos, Chronicles of evil, The flu, Midnight FM) face un rol extraordinar, personajul său este unul fenomenal, care inspiră teamă tocmai pentru că nu are frică, nu se sinchisește de niciun mafiot, când este cazul dă în ei ca surdu-n tobe, intră prin toate localurile ilegale ca la el acasă, se omenește cot la cot cu cei mai vicioși gangsteri fără să arate vreo urmă de teamă și asta îl face de speriat pentru toți ilegalii cărora le tremură izmana de frică atunci când Ma Seok-do își anunță prezența.

Și nu doar atitudinea lui contribuie la această aură de divinitate, ci și pumnul său care nu are stare și trebuie să pocnească mai mereu ceva moale atunci când răspunsurile date nu sunt pe placul detectivului.

A fost un deliciu sublim să-l văd pe Ma Dong-seok (The five) în acest rol, atât fioros când era cazul, dar și foarte amuzant, tot datorită atitudinii degajate, fără pic de teamă, care duce la apariția unor scene caterincoase.

Chiar dacă per ansamblu The outlaws nu excelează ca un tot unitar, povestea nefiind deloc ieșită din comun, antagoniștii sunt unii banali, răii clasici, fără ambiții ieșite din comun, și îmbârligăturile lipsesc aproape cu desăvârșire, filmul mi-a plăcut tocmai datorită lui Ma Dong-seok, așteptam cu nerăbdare să-și facă apariția și să sorb fiecare scenă în care joacă pentru că aici are o carismă ieșită din comun care ridică mult filmul.

Așadar, am plecat că mi-am pierdut morcovu-n pădure, nu înainte de a-i face lui The outlaws un playlist de karaoke cu 8 piese.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Mothra vs Godzilla

Mothra vs Godzilla

Mothra vs Godzilla a apărut în 1964, un an productiv în universul kaiju deoarece au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *