Harry Potter and the prisoner of Azkaban

Fuge timpul la fel de repede ca refugiații pe timp de război (prea devreme?) și am ajuns la Harry Potter and the prisoner of Azkaban, al treilea din longeviva serie vrăjitorească și primul neregizat de Chris Columbus, ci de Alfonso Cuaron (Roma).

🎬 Premisă

Pornim, cum altfel, cu Harry (Daniel Radcliffe – Guns akimbo) în continuare bătaia de joc a familiei adoptive, doar că acum nu mai înghite rahaturile lor, începe să riposteze cu magie, fapt ce îi atrage o chelfăneală zdravănă din partea Ministerului că-și vâră bagheta pe unde nu trebuie, contrar legilor.

Dar se face vremea să se întoarcă la școală și al treilea film din serie ne duce în al treilea an de studiu la Hogwarts, unde profesorii se schimbă pe bandă rulantă, după cum se modifică materiile sau expiră contractele.

Apar profesoara Sybil Trelawney (Emma Thompson – Cruella), ce dă în bobi, și profu` Lupin (David Thewlis – Wonder Woman) care era cu contraofensiva magiei întunecate.

Atmosfera nu-i deloc una jovială pentru că știrile sunt neguroase, din Alcatrazul acelei lumi, pârnaia magică Azkaban, a evadat un pușcăriaș extrem de periculos, Sirius Black (Gary Oldman – Mank), un acolit al Căpățânii-De-Decedat, evadat despre care se presupune că are ceva de împărțit cu nimeni altul decât Harry Potter. Și despre care se presupune că are ca destinație finală Hogwarts, să-i zică vreo două lui Harry de să-l trimită pe lumea cealaltă. Nu, nu acasă la neamurile abuzive, ci la lumea cu aripi de îngeraș și aură sclipitoare în jurul capului.

Școala este practic încercuită de gardienii de la Azkaban în așteptarea lui Sirius Black, iar Harry și gașca sa se pun pe tocit materie și stat cu ochii în toate direcțiile pentru a depista eventualul pericol.

💭 Comentariu

În Harry Potter and the prisoner of Azkaban continuă creionarea conflictului dintre Harry și Voldemort și mai pune o cărămidă la temelia anticipației confruntării finale. Aflăm amănunte suplimentare de ce Voldemort îl vrea pe Harry mort. Și deja se conturează o luptă de ținut minte.

Se simte că personajele încep să se maturizeze, pentru că și povestea devine mai sumbră, subiectele abordate sunt și ele mai mature, cu miez dramatic, per ansamblu Harry Potter and the prisoner of Azkaban fiind un film foarte bun din acest punct de vedere.

Excelează în continuare la îmbogățirea folclorului magic prin introducerea de noi vietăți, care mai drăgălașe întru distrarea copiilor, care mai terifiante (vezi Dementorul înfiorător) pentru a aduce aminte adulților ce contează cu adevărat în viață.

Până și desfășurarea meciurilor de Quidditch, tot mai brutale, tot mai intense, ne arată că această lume începe să fie tot mai dură și că lucrurile escaladează, nu mai suntem copii de țâță să ne amuzăm la tot felul de prostioare, începem să conștientizăm ce înseamnă greutățile vieții.

Ca atare, povestea este mai nuanțată, are firișoare mai groase de maturitate întrețesute prin ghemul narativ încâlcit și jovial, dar delicios pentru spectatori, fiind, până acum, cel mai bun văzut dintre cele trei.

De ce?

Pentru că scenariul este unul îmbârligat, plin de momente de stupefacție, în ciuda ușurinței românului de a-și da seama de câteva surprize ca urmare a numelor unor personaje care au o anumită însemnătate în dulcele nostru grai, și oferă o doză consistentă de mister și chiar detectiveală pe alocuri.

Începe să devină mai lugubru acest tărâm de basm magic, feeria lasă loc și gerului crunt al răutății diabolice, și nu doar prezența tot mai pregnantă a numelui Voldemort contribuie la acest sentiment, ci și o serie de acțiuni nocturne teribile care ne arată că nu-i doar lapte de pasăre și miere de albine în Hogwarts, alte creaturi ale întunericului hălăduiesc periculos prin preajma tinerilor vrăjitori, aducând cu ele și pericole mortale.

Recunosc faptul că Harry Potter and the prisoner of Azkaban m-a gâdilat sub gușă mai mult pentru că mi-a făcut plecăciune cu unul din subiectele mele favorite în filme și deși știam ce urmează să se întâmple tot m-a lovit luminos în temelia cerebralului. Deși acel ceva generează câteva paradoxuri obișnuite, tot mi-a plăcut mult de tot.

Totul mustește a gotic zgrunțuros, atmosfera devine mai sinistră, temele sunt și ele adulte, personajele nou introduse excelente, mai ales Dementorul care, în afară de Voldemort, este cel mai terifiant dintre toate creaturile din acest univers.

Alfonso Cuaron face o treabă excelentă prin transformarea acestui film, deși plasat în mijlocul unui univers vast, într-unul de sine stătător, fiind diferit și cu o voce proprie. A avut o groapă mare de nisip în care să se joace și să nu dea pe dinafară, dar a reușit să ridice un castel falnic de unul singur, care iese în evidență.

Desigur, nu-i totul ciur și dârmon în Harry Potter and the prisoner of Azkaban, avem inerentele momente comice generate de Ron (Rupert Grint – Harry Potter and the sorcerer`s stone), dar și o mijire de poveste de dragoste adolescentină în care se vâră, nah, era de așteptat, Hermione (Emma Watson – Little women).

Nu trebuie să uităm că puștanii au ajuns în film la vârsta de 14 ani, nu doar baghetele lor știu să facă magie, ci și hormonii care își mijesc efectele libidinoase.

Știu, sună cam pervers ce scriu, că este vorba despre niște cărți pentru copii, dar ce simt, aia scriu.

Odată cu maturizarea personajelor se poate observa și evoluția tehnologică în aceste filme pentru că fiecare producție în plus aduce un CGI tot mai bun și aici se vede din plin acest aspect, monștrii sunt excelent animați și revin la același Dementor care fură fața celorlalte creaturi în ceea ce privește apariția lui diabolică.

Multă magie neagră aruncată în direcția lui Harry Potter and the prisoner of Azkaban n-ar prea fi, dar tot am găsit ceva de comentat.

Deși durata nu este la fel de extinsă ca precedentele două filme, tot pare un pic umflată ca un balon și trasă de păr, cu câteva scene care, per ansamblu, nu aduc nimic poveștii.

Am observat și o mare eroare de continuitate cu o ușă care se deschide într-un sens dar la schimbarea unghiului de filmare se deschis în sens opus. Înțeleg că-i pe bază de magie și că orice eroare poate fi explicată simplu și leneș: „Este magie‟, dar nu prea ține la infinit șmecheria. Și mai sunt o grămadă de asemenea inconsistențe care puteau fi eliminate cu o mai mare atenție la editare, dar nu știu de ce asta mi-a cântat cu glas tare în timpane.

Ar mai fi de pomenit schimbarea actorului din rolul profesorului Dumbledore, jucat acum de Michael Gambon (Victoria & Abdul) ca urmare a trecerii în neființă a lui Richard Harris.

🏆 Verdict

Ce să mai tura-vura, al treilea film este printre cele mai bune ale francizei (scriu asta pentru că deja am gătat de văzut toate filmele).

Hai că încep și eu să lungesc impresiile mele despre film, așa că timpu-i prețios, nu-i de pierdut, îi acord lui Harry Potter and the prisoner of Azkaban dreptul la 9 ore de zbor și-am fluturat din aripi și m-am dus în treaba mea.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Doctor Strange in the multiverse of madness

Cu un titlu lung cât o zi de post, Doctor Strange in the multiverse of …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.