Infinite

admin 10/06/2021 Acțiune Leave a comment 975 Views

Infinite s-a pripășit pe Paramount+, alt serviciu de streaming, se pare că-s o mie și apar de la zi la zi altele. De ce nu la cinema și direct acasă?

Păi hai să descoperim motivele.

În acest film regizat de Antoine Fuqua (The magnificent seven, The equalizer) îl avem cap de afiș pe Mark Wahlberg (Spenser confidential, Mile 22) ce joacă rolul unui schizofrenic pe nume Evan care tot visează la nivel de realism viețile altor oameni. Omu-i pe felia lui țăcănită, bagă pastile cu pumnu`, are coșmaruri în miezu` zilei, dă cu brandu` dacă-l enervezi, se trezește că se pricepe la meserii doar din basme știute, ce să mai, bucuria psihiatrilor și alta nu.

Ei bine, Evan nu-i vreun nebun de legat, ci face parte din categoria infiniților, oameni reîncarnați care-și reamintesc viețile trecute. Doar că la Evan memoriile vin mai greu, el având și ceva sechele prin cap ca urmare a unei tinereți cam zbuciumate.

Viața lui anterioară vine să-l muște de dorsal pentru că Bathurst (Chiwetel Ejiofor – Locked down, The lion king) vrea să afle de la Evan locația (c)o(i)ului apocaliptic, un dispozitiv care face ce nici Thanos nu fu capabil, să belească ÎNTREAGA suflare de pe Terra, de la plantă la pește, de la pasăre la animal. Dar ce l-o găsit pe ăsta de i s-a pus pata pe viață? Aflați în Infinite.

Din prima clipă mi-a plăcut premisa, una de altfel interesantă, chiar dacă deloc originală, are miasmă de Highlander, aromă de The old guard și miros de Assassin`s creed, dar narațiunea de început creează premisa unui film ce ar fi trebuit să fie legendar. Și cu un regizor ca Antoine Fuqua așteptările erau destul de elevate.

Dar, și vine darul, nu cadoul, Infinite dă de pământ cu premisa pentru că scenariul este franjuri. Autorul scenariului nu a fost capabil să dezvolte deloc ideea și, ca atare, povestea este fracturată de perioade lungi în care personajele sau un voice over enervant ne repetă același lucru de 2-3 ori, fie să existe siguranța că pricepem (că nah, suntem imbecili), fie să lungească durata filmului.

Serios? După ce filmul începe fix cu explicațiile acestor infiniți, că-s 2 tabere, unii buni, unii răi, și cum funcționează toată șmecheria, peste vreo 20-30 de minute sunt reluate aceleași explicații cuvânt cu cuvânt. Și cred că peste altă jumătate de oră am auzit din nou lecția, dar deja creierul își dăduse shutdown și nu prea mai era interesant de ceea ce se petrecea pe ecran.

Și este tare păcat pentru că din punct de vedere estetic Infinite arată foarte bine, acțiunea este o combinație de Fast and furious și The mummy, se inspiră (să-i zicem așa) la greu din aceste filme.

De la urmăriri spectaculoase și nerealiste cu autoturisme care se lasă cu distrugeri la scară mare până la o scenă de gravitație spre 0 într-un avion, Infinite nu se sfiește să șutească de la alții, dar modul de filmare și bling-bling-ul ireal al imaginii generează o senzație suprarealistă care satisface într-o oarecare măsură ochiul ce aplaudă fericit din gene urmărind niște secvențe filmate parcă de amanta lui Michael Bay pentru că predomină sclipiciul și scânteile.

Avem însă și o doză consistentă de magie, pentru că doar așa pot cataloga tehnologia prezentată în Infinite. O fi având loc filmul în viitor dar haida-de că nu pun botul la vrăjelile logistice din film.

Ce să mai zic de logica intrată la apă? Degeaba mă aburește scenariul că dacă îți amintești viețile anterioare le știi pe toate, asta nu înseamnă că te transformă și într-un supererou capabil să taie-n două cu sabia gloanțele aflate la velocitate maximă.

Infinite se dovedește a fi un film bun doar ca și concept, ideea intrigantă fiind răsuflată de un scenariu incapabil să o coacă așa cum trebuie, transformând-o într-o îngrămădeală de secvențe de acțiune palpitante, dar goale de conținut în care CGI-ul pare dat cu ceară de mașină și extrem de evident, de aceea te scoate cumva din atmosferă. Nu la fel de mult ca prelungitele seminarii letargice despre mitologia infiniților care m-au iritat la culme, și eu, ca și infiniții, îmi aminteam lecțiile predate înainte, nu aveam memorie de pește, să uit peste 5 minute ce mi s-a explicat.

Plus că o dă într-un fel de liturghie budistă de m-am crezut la un curs de meditație spirituală menit să mă facă să-mi redescopăr chi-ul interior, bla, bla, bla.

Nu mi-a plăcut cine știe ce Infinite, pornește de undeva de sus, dar parașuta i se dezumflă repede și se lovește de idei preluate din alte filme, iar perioada temporală prea mare dintre secvențele de acțiune este umplută până la refuz cu platitudini siropoase și plictisitoare pseudo-filozofice cu intenție de profunzime mesianică dar care mai rău fac filmului.

Îi forjez doar 5 săbii, mai ales că nici actoria nu-i cine știe ce, Mark Wahlberg își flexează mai mult mușchii și mai puțin talentul actoricesc, iar motivația personajului negativ este una de tot râsul. Nu neapărat motivația, ci modul în care alege să-și îndeplinească planul.

Mai bifăm unul pe răbojul de Așa nu. Se adună cam multe în 2021.