Con Air

Con Air este un film de acțiune din anul 1997 regizat de Simon West (Skyfire) ce-l are în rol principal pe Nicolas Cage (Primal, Into the spider-verse, Mandy) în rolul unui ranger care, întors acasă din zona militară unde și-a servit patria, se nimerește în locul potrivit dar la momentul nepotrivit.

Nu apucă să-și smotocească frumoasa soțioară Tricia ce este și însărcinată, că niște țărănoi cu ceafa groasă plină de tărâțe amestecate cu alcool se gândesc că ar fi taman bine să zgândăre un veteran de război, că doar ce whiskey-ul meu contrafăcut se poate întâmpla?

Cameron Poe nu acceptă tâmpenii din partea unor descreierați nespălați și, în deplină legitimă apărare, își protejează soția, însă, din păcate pentru el, ia și mau` unui troglodit.

Astfel, deși tot ce a făcut a fost să-și apere onoarea familiei, este văzut de judecător ca o armă periculoasă ambulantă, așa că este expediat pentru destui ani la pârnaie.

Dar fiți pe pace, Con Air nu este un film de pușcărie, nu stăm deloc la mititica, doar cât să vedem trecerea rapidă a anilor reprezentantă într-un stil emoționant pentru noi și motivant pentru Poe prin scrisorile pe care le schimbă cu fetița lui care tot crește, dar și prin pletele lui Poe care devin tot mai lungi.

Momentul mult așteptat a sosit, eliberarea condiționată este la o pereche de cătușe și un zbor de avion depărtare, însă abia acum Con Air intră în pâine, pentru că avionul plin ochi de condamnați dintre cei mai periculoși este deturnat și Poe se află din nou în locul potrivit, dar momentul cel mai nepotrivit.

Nici nu știu dacă să clasific Con Air ca guilty pleasure sau ca un film bun, dar oricum ar fi, rămâne unul din filmele de acțiune preferate, posibil chiar numărul 1 în listă.

Premisa nu câștigă vreo coroniță pentru inventivitate, este un film plasat în mare parte într-un avion, dar ce îl aduce în banca din față este actoria excelentă pentru un film de acest gen, blockbuster tâmp de vară.

Dincolo de Nicolas Cage și John Cusack (Singularity, 2012) în rolurile principale pozitive, avem o pleiadă de actori grei în roluri negative, John Malkovich (Deepwater Horizon, Mile 22, Bird box, Extremely wicked, shockingly evil and vile, Velvet Buzzsaw) în rolul lui Cyrus the Vyrus, Ving Rhames (Fallout, Rogue nation, Pulp fiction) în rolul lui Diamond Dog sau Steve Buscemi (Armageddon) în rolul lui Garland Greene.

Și toți acești pușcăriași sunt exemplare perfecte ale celor mai infecte scursuri ale societății, produsul cel mai repugnant al umanității, o șleahtă de smintiți infectați de microbul morții, demenți care nu se simt bine dacă nu fac rău cuiva fără motiv.

Conflictul dintre bine și rău este atât de bine construit, personajele sunt la extreme, binele este cu adevărat bine, pur, sfânt chiar, reprezentat de acțiunile lui Poe, un om simplu, mânat de simțul datoriei și plin de eroism, care tot ce vrea este să ajungă acasă la familia lui, iar răul este de-a dreptul diabolic, plin de ură veninoasă împotriva a tot ce este frumos, al cărui unic scop este acela de a crea haos și distrugere.

Chiar dacă din punct de vedere al spectacolului vizual Con Air nu ne oferă prea multe în prima jumătate a lui, această confruntare dintre bine și rău este nemaipomenit de încleștată și asigură o tensiune tangibilă care atinge cote alarmante și te trezești că-ți rozi unghiile din cauza atmosferei exasperant de încinse, anticipând momentul în care presiunea va smulge capacul de pe oala cu acțiune.

Și când în sfârșit este atins punctul de explozie, să te ții nepoate la scandal non-stop în care avem parte de toate, de la confruntări armate între criminali și forțele de ordine, urmăriri cu mașini, explozii la tot pasul care de care mai impresionante, ba chiar și dueluri aeriene de toată frumusețea.

Scenariul aruncă, la propriu, cu tot ce are la îndemână în materie de vehicule, pe lângă avioane și mașini, nu lipsesc motociclete, elicoptere, tractoare, ambulanțe, ba chiar și un plug, toate contribuind din plin la o atmosferă explozivă, și nu este o figură de stil, care menține ecranul înflăcărat. Plus că avem o vizită inopinată în Las Vegas.

Deși nu mi l-aș fi închipuit tocmai pe Nicolas Cage într-un asemenea rol, de erou cu forță brută-n mușchi și sensibilitate în suflet, iată că distribuirea lui neașteptată în film face toți banii, te așteptai de la alde Stallone sau Schwarzenegger să pună mâna pe un asemenea rol, nu de la Cage dar acesta reușește să creioneze un personaj atât periculos, cu care nu ai vrea să ai de-a face, dar și sensibil, fiind în ambele cazuri mânat de cele mai bune intenții.

Replicile lui scurte sunt memorabile și modul suav în care le livrează le imprimă un farmec deosebit. De fapt, sunt multe replici în film care au devenit citate de-a lungul timpului. Și asta nu pentru că ar fi scenariul unul de excepție, ci datorită actorilor care le rostesc și le imprimă greutate și memorabilitate. Actorii din rolurile negative au îmbrățișat partiturile, iar interpretarea lor îți dă fiori reali, mai ales jocul lui Steve Buscemi care dă viață unui personaj ce ar rivaliza cu Hannibal Lecter din The silence of the lambs, pe cât de psihopat, pe atât de inteligent, ce rostește niște replici de-a dreptul delicioase prin elocvența lor, te farmecă din cuvinte, dar te mănâncă de viu din ochi. Din nou, contrastul dintre un criminal monstruos și vorbele elevate, demne de un academician, generează frisoane.

Și nu ședea bine unui asemenea film dacă nu exista și o componentă emoționantă și aici Con Air este răvășitor pentru că anumite momente, în coroborare cu o coloană sonoră impecabilă, m-au făcut pilaf chiar și acum, când deja știam ce urmează, credeam că nu voi mai fi atât de afectat de scenele respective, dar filmul știe să tragă de sforile invizibile care ridică barajul lacrimilor și nu m-am putut abține.

În afară de Hymn to the sea din Titanic, piesă semnată de James Horner, doar melodia How do I live interpretată de LeAnn Rimes și care reprezintă piesa de rezistență în Con Air este de așa natură încât mă face să lăcrimez în afara contextului filmului datorită conexiunii pe care creierul o face automat cu Con Air și ce reprezintă în film.

După cum vedeți, de criticat nu prea am ce critica, deși ar cam fi destule, de la improbabilitatea scenariului la previzibilitatea unor scene, de la siropoșenia unor replici la clișeele pe care le folosește, plus câteva scene de ridicat sprâncenele gen: Ce naiba caută aia acolo?, dar la dracu, sunt subiectiv, nu mă apuc să dau cu pietre în Con Air pentru că filmul este o feerie de sentimente, reușește cu succes să satisfacă și pofta de macho-ism latent, pentru că inundă ecranul cu valuri de testosteron, dar să și gâdile latura sentimentală, pentru că te îneacă în hohote de plâns, așa că scot iepurele din joben (nu din cutie) și prin magie îi dau filmului un 10. Înseamnă că este un film perfect? Nici pe departe, poate nici măcar unul bun, dar emoțiile generate cuplate cu acțiunea furibundă îl fac să aibă un loc special în inima mea.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

From Russia with love

From Russia with love

După succesul avut de Dr. No producătorii au simțit că au dat de o mină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *