Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Shang-Chi and the legend of the Ten Rings duce mai departe saga MCU, introducând un nou personaj în panoplia Marvel și extinzând aria de diversitate obligatorie.
Pomenite fugitiv în Iron Man 3, cele 10 inele își fac apariția în acest film care ne duce cu o mie de ani în urmă să aflăm care-i obârșia lor și cine a forjat cele 10 inele fermecate.
Xu Wenwu (Tony Leung), un nene pofticios de putere absolută și dominare globală, prin nu se știe ce tertip, pune ghearele pe bucățile rotunde de material extraterestru și cu ajutorul lor cucerește lumea. Pe toată. Timp de generații întregi. Dar nu e de ajuns. Vrea și mai mult.
Doar că în cale i se interpune una bucată domniță care-i scoate din hibernare sentimentele amoroase. Nu vă plictisesc cu povestea lor de dragoste, așa că sărim în prezent unde dăm peste rodul iubirii lor, eroul nostru de bază, Shaun (Simu Liu), un valet de mașini care încă nu știe ce să facă în viață. Nu-l ajută nici prietena lui platonică, Katy (Apa Fină, pardon, Awkwafina – Raya and the last dragon), care este la fel de delăsătoare și zăpăcită ca el.
Dar fiți pe pace, distracțiile puerile și nopțile de beție vor ajunge la final în momentul în care după Shaun, de fapt Shang Chi, vin niște ninjalăi puși pe făcut probleme în frunte cu muntele nostru neaoș, Razor Fist (Florian Munteanu – Creed 2).
Surprins de acest atac brutal, Shang Chi este nevoit să-și miște fizicul în locul de baștină pentru a afla cine îi provoacă necazuri așa, pe nepusă masă, și ce trebuie să facă pentru a reveni la banala lui viață lipsită de responsabilități.
Shang-Chi and the legend of the Ten Rings este un film fantasy scris și regizat de americani, dar care vrea să redea o frântură din cultura milenară chinezească extrem de bogată în legende și basme.
Povestea nu are ceva special în ea pentru unul ca mine care a văzut nici nu mai știu câte filme chinezești de acest tip, că au și ei miliarde de filme cu acest subiect, cel al tărâmului mitologic, cu creaturi fantasmagorice și personaje pitorești.
Părerea mea este că filmele chinezești o ard mai bine la capitolul poveste ezoterică și farmec autohton, că nah, sunt pe tarlaua lor, dar nu stau atât de bine pe buget și, implicit, pe efecte speciale.
Shang-Chi and the legend of the Ten Rings arată de Doamne ferește, la capitolul vizual este stăpân absolut, reușește să capteze esența imaginației folclorului chinezesc, cu peisaje naturale splendide și un univers fantastic mirific, plin de vietăți imaginative, lucru la care chinezii nu se descurcă prea bine, ei nebăgând sute de milioane în CGI.
Mă oftic că lumea o să dea buluc la acest film și oamenii or să rămână fermecați, în special americanii, deși Shang-Chi and the legend of the Ten Rings nu-i decât o chinezărie (dar nu în sens peiorativ) bogată în buget, dar cu o poveste mai șubredă decât peliculele autentice din China, și evită cu încăpățânare producții de la mama lor de acasă pe motiv că-s chinezești, deci proaste.
Acțiunea este bine închegată și foarte diversă, purtată pe două tărâmuri, când avem babardeli terestre cu arte marțiale drept armă principală, bine coregrafiate și filmate așa cum trebuie, când suntem martorii unor confruntări legendare cu multă fantezie aruncată în rețetă, unde intervenția artiștilor VFX este una foarte pregnantă. Dar atenție, luptele nu sunt atât de brutale precum cele din filme ca The raid, iar cei care flutură artistic din mâini sau picioare n-au nici pe departe eleganța sau priceperea unor Tony Jaa, Iko Uwais sau Donnie Yen.
Daca tot am oprit liftul la etajul acțiunii, ea nu este prea bine dozată și nu-i atât de multă pe cât credeam, ea fiind absentă nemotivat în actul secund. Dar chiar și așa, ce am primit a fost satisfăcător pentru gustul meu ajustat de atrofierea brutalității cauzată de PG13-ul impus de Marvel.
Este posibil ca finalul să cauzeze niște rinoplastii autoprovocate din cauza strâmbăturilor de nas pentru că este prea mult și prea brusc, o amestecătură de oameni și creaturi într-un ghiveci greu de înțeles pe alocuri. Dar eu mi-s obișnuit cu nenumăratele filme Monkey King văzute, așa că nu m-a deranjat foarte mult acest aspect, avem prezent și stilul de luptă wuxia, cel ce pare mai mult un balet aerian decât cafteli get beget, dar nu se exagerează.
Despre firul narativ nu știu ce aș putea spune, este o poveste de origine tipică pentru Marvel, cu un erou ce încă nu știe că este erou și urmează o călătorie pentru descoperirea sinelui, dar care întâmpină multe probleme până la destinația finală.
Și totul este picurat cu înțeleapta filozofie plină de spiritualitate specifică nației chinezești.
Filmul se prezintă la apel cu personaje complexe, ce dețin în portofoliu un amalgam de calități și defecte, fără o distincție clară între bine și rău, fiecare are un strop de bunătate/demonic în el, așa că nu pot spun că avem un antagonist uman clar, pe care să punem tunurile.
Are și momente romantice, emoționante, pasionale chiar, pline de povețe de viață care n-au nimic ieșit din comun, dar își păstrează eficiența, fiind unele cu valabilitate perpetuă.
Până aici toate bune și frumoase, dar nu ar fi film Marvel dacă n-ar avea rahatul ăla infect de umor deloc amuzant, cu așa-zise glume, dar care nu-s decât niște replici juvenile care sunt repetate ostentativ în speranța că vor smulge ceva râsete reflexe la un moment dat.
Dacă în The Suicide squad am avut nesfârșita glumă cu numele lui Milton, MCU nu s-a lăsat mai prejos și a insistat până mi-a dat sângele pe nas cu o poantă legată tot de un nume. Bine, pe mine mă și enervează Awkwafina ca actriță și n-o suport deloc, parcă joacă același rol de habarnistă iritantă cu vocea ei groasă și pițigăiată în același timp ce nu mi se pare deloc amuzantă.
Și vai de mine, filmul a adus personaje din producțiile MCU anterioare pur și simplu de pomană, doar să ne arate că Shang-Chi and the legend of the Ten Rings este în același univers cu Avengers. Și nu pentru o scenă, două, ci insistă foarte mult. Dacă unele secvențe să zic că au avut rost, altele sunt doar de lăbăreală nejustificată.
Și dacă aveți copii și vreți să îi duceți la film, pregătiți portofelul, că veți avea cheltuieli mari de făcut. Nu zic mai multe, dar trebuie să cumpărați niște animale de pluș.
Deși ritmul nu este cel mai simetric, nu m-a deranjat prea mult agitația actului 1, urmată de acalmia actului 2, totul culminând cu frenezia nebună din finalul în care am fost bombardat cu orice, de la feminismul actual (dar nesictiribil, că nu este atât de flagrant ca în alte filme) până la confruntări ireale, de la momente dramatice, care nu-și ating neapărat ținta cu sufletul meu, până la stări conflictuale care prezintă zbaterile interioare ale personajelor cheie.
Actorii sunt belea, mai ales cei străini, Tony Leung și Michelle Yeoh (Gunpowder milkshake), pe când Simu Liu, ce-l joacă pe Shang Chi, nu pare atât de capacitat precum cei doi veterani, pe mine nu m-a impresionat deloc, dar este încă tânăr, are timp să crească în rol, că doar nu credeți că îl vedem doar într-un singur film?
În final, concluzia mea despre Shang-Chi and the legend of the Ten Rings este că-i un film decent care aduce o miasmă proaspătă în stătutul aer MCU post Endgame, introducându-ne într-o lume plină de fantezie miraculoasă și sapiență orientală, care nu dă prea multe rateuri, în afară de cele clasice MCU, umorul răsuflat și obligatoriile conexiuni cu alte filme. Nu sunt de acord cu reverența criticilor americani la adresa filmului, dar o înțeleg dacă n-au mai aruncat ochii pe producții de acest gen, li se pare că acesta este cine știe ce splendoare, așa cum toți vloggerii de haleală din străinătate ridică-n slăvi micul de la Obor pe când noi deja suntem sătui de el.
Ca atare, eu nu am decât 7 inele să-i dau lui Shang-Chi and the legend of the Ten Rings.
Știu că toată lumea care a scris/vorbit despre film vă recomandă să stați pentru cele 2 scene de final, dar văd că nimeni nu o pomenește pe a treia, care apare la finalul finalului și este una de-a dreptul monumentală, în care răsare Blade (Mahershala Ali) și îl ia la rost pe Shang Chi.
Parafrazez dialogurile, pe cât mi le aduc aminte:
Blade: Băi tinere, am venit să-mi iau inelele înapoi.
Shang Chi mirat: Ce inele, boss?
Blade: Inelele mele penile, alea 10. Dar de ce dracului le ții pe braț, că eu le țin pe p…. Ah, diametrul lor ți se potrivește doar pe braț. La mine se potrivesc toate pe p…, ție acolo îți sunt largi. Hai dă-le-ncoa.
Și când să se pună ăștia pe bătaie, se taie lumina.
(3,5 / 5)
