The conjuring: The devil made me do it

The conjuring: The devil made me do it sau M-o pus dracu! reprezintă o nouă adiție în universul demonic patronat cu o mână de fier de neamul Warren.

Ne revedem cu mare drag cu Lorraine (Vera Farmiga – Godzilla: King of the monsters, The commuter) și Ed (Patrick Wilson – Midway, In the tall grass) care au pus labele pe un nou caz de posesiune demonică și după un start destul de palpitant în care cei doi sunt vârâți într-o exorcizare complicată cu un puștan în prim plan filmul se decide să ne prezinte și premisa care stă la baza lui.

Un tinerel, Arne, confundă un om cu o pulpă de porc și îl feliază cu talent în salam și parizer, astfel încât este trimis la judecată (nu cea de apoi) unde i se propune drept cadou pedeapsa cu moartea.

Doar că Arne pledează nevinovat pe principiul folosit de titlul filmului: Dracu` m-o pus.

Cum familia Warren are ceva legături de amiciție cu Arne, cunoscându-se cu el în timpul exorcizării primordială, se bagă pe fir cu promisiunea că se vor da de ceasul morții să demonstreze că Arne a fost împins de la spate să-l transforme pe mort în mezel fraged.

Doar că misiunea lor nu este tocmai ușoară, că nici Scaraoțchi nu-i vreun prost care să se lase dovedit cu una, cu două, are și el ceva surprize pentru vânătorii de fantome.

Prima belea cu acest film este că James Wan s-a dat la apă (la propriu, că este băgat în Aquaman) și a lăsat cale liberă la regie lui Michael Chaves, al cărui debut (și singur film de până acum) a fost diareea numită The curse of La Llorona.

Deja la aflarea numelui regizorului, de parcă nu ar fi fost suficient titlul cam tâmp, tot entuziasmul s-a evaporat mai ceva ca Șoșoacă stropită cu apă vaccinată, dar neavând ce face, mi-am făcut rugăciunile sperând ca The conjuring: The devil made me do it să nu pută prea mult.

Direcția în care o ia filmul este diferită față de toate celelalte filme incluse în acest univers, nu prea mai este de groază, se duce spre un thriller misterios în care de bază este munca de detectiv. Credeam că se va concentra mai mult pe sala de judecată, că ar fi fost interesant de văzut cum era pledat acest caz neortodox.

Practic, pentru mine, scena de început este de groază în cel mai pur stil The conjuring, că după aceea parcă am asistat la un film în care Sherlock Holmes trebuia să rezolve un caz enigmatic ce ar putea să aibă legătură (sau nu) cu supranaturalul.

Scenariul nu-i rău, ba chiar este surprinzător pe alocuri, nu când vine vorba de sperieturi, dar nu este deloc de groază. Imaginați-vă un film polițist în care detectivul în loc să caute o valiză cu droguri trebuie să identifice ceva ce are legătură cu Sarsailă. Deși apreciez briza de aer proaspăt scenaristic, din păcate filmul ar fi trebuit să fie horror, ca atare îl taxez pentru această abatere de la medie în încercarea lui de a fi original pentru că îi dispare elementul de bază din această franciză, sperietura zdravănă, fie ea și cauzată de jumpscare-uri clasice.

Este un film parcă prea domolit, prea domesticit, în ciuda ratingului R n-are deloc acel puseu de groază care să te facă să tresalți în izmene, ceea ce sunt considerate sperieturi sunt niște simple apariții pe sincronizarea cărora îți poți fierbe la secundă un ou, zgomotele puternice făcându-și din nou datoria. Oare o exista vreun demon care este capabil să-și facă subit apariția fără să care după el ditamai poluarea fonică?

Observ că odată cu înaintarea în acest univers, metodele prin care Michiduță vrea să-și împrăștie subalternii prin lume devin tot mai alambicate și greu de pus în practică, a devenit o bătaie prea mare de cap pentru demon să înhațe un suflet. Eu unul m-aș fi lăsat păgubaș și mă duceam să rad o bere.

Însă The conjuring: The devil made me do it nu este un film rău, cu siguranță este peste The nun, The curse of La Llorona sau câteva din filmele cu Annabelle, dar nu depășește în calitate primele 2 The conjuring regizate de James Wan.

Măcar pot spune că nu calcă strâmb de să-și rupă picioarele la vreun capitol, ba chiar este competent în anumite momente în care avem parte de-o tranziție lină între scene din diferite linii temporale, atmosfera este una lugubră, plină de misticism, arată bine și actorii sunt la înălțime, aici pot comenta că Ed este cam tras pe line moartă și Lorraine strălucește, având un rol mai important în toată schema.

Una peste alta, The conjuring: The devil made me do it este o poveste mai personală care afectează direct și brutal familia Warren, dar partea de groază cam scârțâie, pantalonii maro răsuflă ușurați, nu este nevoie de ei la vizionarea acestui film care pentru mine a fost undeva la jumătate, decent dacă-l analizez la general, dar cam meh ca producție de groază, așa că nu mai stau cu misterul în taste și îi dau 6 ani cu executare.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Army of the dead

Army of the dead, identificabil pe Netflix, este un fel de sequel spiritual al lui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *