Thor: Love and Thunder

Primul supererou MCU care-și primește al patrulea film solo este Thor care se fâțâie în Thor: Love and Thunder.

Producției îi este atașat numărul 29 în acest univers și este regizată de același Taika Waititi, care a semnat și Thor: Ragnarok.

 

🎬 Premisă

S-a așezat praful în univers după gravele evenimente din Endgame, așa că Thor a avut timp la dispoziție să-și revizuiască planurile de viitor și a decis că burta de bere nu șade bine unui zeu.

Revenit la formele geometrice bine cunoscute, Thor cutreieră universul în găsirea unor planete brăzdate de conflicte armate pentru a aduce pacea alături de Guardians of the galaxy.

Dar un strigăt de ajutor îi perturbă starea de zen fumat pe care o are plantată pe moaca prea odihnită.

Undeva, la mare departe, dar tot mai aproape, se află Gorr (Christian Bale – The Dark Knight), mătrășitorul de zei, scărpinătorul de inimi nemuritoare, casapul imortalilor, ce a pus gând rău tuturor celor la care pulimea muritoare se închină pentru diverse lucruri pe care oricum zeii nu se sinchisesc să le ofere.

Așa că Thor (Chris Hemsworth – Extraction) își ia barda fidelă și pornește, alături de câțiva aliați, printre care Valkyrie (Tessa Thompson – Creed II) și Jane (Natalie Portman – Annihilation), pentru a-l învăța minte pe Gorr.

 

💭 Comentariu

Thor: Love and Thunder pornește excelent, într-o notă extrem de serioasă, cu un Gorr distrus sufletește, un personaj negativ ce te bulversează, dar la a cărui misiune achiesezi totalmente.

Și apoi, și apoi ce?

Scenariul se pișă cu boltă pe gravitatea premisei pentru că transformă totul într-o glumă proastă, o dă în mintea copiilor care încă n-au vârsta buletinului.

În mare parte, Thor: Love and Thunder se scaldă într-un ocean de glume retarde, răsuflate și repetate obsesiv, preluate din alte filme din MCU.

Puteți să mă faceți cu ou și cu oțet, dar până când să mai rezist la eterna poantă legată de numele unor personaje?

Am impresia că undeva există o regulă scrijelită pe un perete din camera scenariștilor care spune că fiecare film MCU trebuie să aibă o dumă bășinoasă pe această temă.

Știu că Taika Waititi este axat pe caterincă, și chiar îmi place umorul lui, dar cu măsură, însă aici a scăpat frâiele și a dat drumul vacilor în păpușoi pentru că Thor: Love and Thunder este pârjolit de orice dram de dramatism din cauza infantilizării excesive a scenariului.

Asta nu-i nimic, stupizenia amuzamentului se duce și mai departe, din motive lesne de înțeles, filmul colcăie de glume cu și despre ciocane (cu conotațiile pe care le intuiți), iar ceea ce trebuia să fie un moment înălțător, apariția zeului zeilor, însuși Zeus, devine o cocină infectă de miștocăreală de mahala, Russell Crowe (Gladiator) nu este Zeus, este ObeZeus, și vorbește într-o engleză stâlcită de un puternic accent rusesc sau, să fiu mai generalist, slavic, bătaia de joc fiind completă și în ceea ce privește arma lui.

Practic, pelicula este mai mult o parodie nereușită decât un film matur care ar fi trebuit să trateze un subiect serios.

Ce nu mi-a mai plăcut la Thor: Love and Thunder?

De principiu, structura narativă este haotică, se pierde mult timp cu narațiuni ale trecutului, am înțeles rolul lor, pentru a-i informa pe cei nefamiliarizați cu MCU, dar inutile per ansamblu. Și aceste scene au mâncat mult din durata filmului, astfel încât alte secvențe par grăbite și nu explică deloc pe îndelete anumite evenimente de maximă importanță pentru film și nici nu este caracterizat corespunzător antagonistul Gorr.

N-am ce face, cioplesc mai departe din poleiala lui Thor: Love and Thunder, acțiunea este neinspirată, apelează la veșnicele lupte lipsite de originalitate, cu grămezi neidentificate de CGI exagerat.

Ca de obicei, 3D-ul este de pomană, spune prezent doar pentru a taxa mai mulți bani pe bilet, și nici măcar nu este unul nativ, fiind o simplă conversie din 2D.

Aici și eu fraier, că aveam așteptări nerealiste, dar violență ioc în film, totul se transformă în praf auriu și în fulgi colorați, modalitatea la modă aleasă de MCU pentru a prezenta decesul personajelor într-un stil lejer, pentru a nu oripila audiența scutecară.

Parcă nici efectele speciale nu sunt la cel mai ridicat nivel, mi s-a părut că filmul arată superb, dar fals, m-am minunat la diversitatea coloristică vibrantă a decorurilor, dar nu păreau deloc reale, ochiul se extazia, creierul ofta.

Este clar că nu mi-a plăcut Thor: Love and Thunder, dar are și aspecte laudative.

Și aici de bază este Gorr, un personaj tragic care-ți scindează sentimentele, pe de o parte vrea să-ți despice eroii fără milă, și îl urăști pentru asta, pe de altă parte îi înțelegi motivele, și ești alături de el.

Iar Christian Bale demonstrează de ce este un mare actor, interpretarea lui este complexă și nuanțată, fiind liantul care reușește, cumva, să țină laolaltă bucățile putrede ale scenariului, altfel filmul, personal, mi s-ar fi părut un dezastru total.

Abia așteptam scenele cu el, pentru că-s singurele serioase și care chiar transmit ceva, profund și emoționant, pentru că de restul mi se luase ca de poame acre. Prezența lui Bale, chiar dacă personajul său arată ca un Fester mai tinerel, aduce o doză serioasă de panaș unui film altfel slab.

Apreciez, de fapt laud din toată ființa, coloana sonoră, piesele alese sunt unele monumentale și de câte ori pornea Enya sau ABBA, printre altele, aproape că uitam că urmăresc o panaramă de film juvenil. M-au uns pe suflețel cum nu se poate mai bine, ba chiar mi-au declanșat amintiri plăcute din tinerețe.

Parcă mai este ceva care merită lauri, sunt folosite niște tranziții cromatice spectaculoase care reprezintă o desfătare vizuală care pe mine m-au încântat, având și un sâmbure de simbolistică nu prea greu de descifrat.

 

🏆 Verdict

Thor: Love and Thunder este un film cam 75% uitabil, lipsit de substanță, golit de conținut, plin de umplutură nudă și colcăitor de glumițe infecte.

Filmul este ca promisiunea unei poze nud a unei celebrități de care ești amorezat și apoi extazul se împrăștie cancerigen  când îți dai seama că imaginea mult așteptată este a unei grase septuagenare.

Era să uit de ciuma bubonică și otrava incurabilă a Hollywood-ului, cuplul Falcone-McCarthy, ori de câte ori ăștia apar împreună într-un film, chiar și în roluri minore, rezultatul este unul dezastruos. Și Thor: Love and Thunder nu se abate de la acest truism care devine aproape pleonasm.

Singurul colac de salvare este Gorr, un antagonist amenințător, dar nu doar de dragul de a fi rău, una din rarele ocazii în care MCU o nimerește la acest capitol. Dar și aici Gorr este castrat comparativ cu ceea ce înseamnă cu adevărat acest personaj.

Însă este prea puțin pentru a ține la suprafață această barcă găurită de atâtea probleme narative.

Și fiindcă m-au exasperat caprele vieții cu urletele lor înfiorătoare, mă duc să-mi comand 5 fripturi din carnea lor.

Nu mai are rost să vă atenționez că sunt două scene de final, prima are implicații majore în MCU, a doua este mai mult de corazon.

Continuă decăderea și degenerarea MCU după Endgame în ceea ce mă privește, să fim bine înțeleși, este doar opinie personală, niciunul dintre cele 7 filme apărute până acum nu mi-au plăcut pentru a le cataloga ca fiind bune, au intervenit saturația și epuizarea cauzate de aceeași structură narativă și aceleași dume copilărești.

 

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Doctor Strange in the multiverse of madness

Cu un titlu lung cât o zi de post, Doctor Strange in the multiverse of …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.