Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Bridesmaids este o comedie din 2011 regizată de Paul Feig care a primit multe laude la vremea respectivă, fiind considerat un film revoluționar prin ideea transpusă pe ecran.
Este vorba despre evenimentele care se petrec înaintea unei nunți, cea a personajului Lillian (Maya Rudolph – The Mitchells vs. the machines). Alături de ea se află câteva prietene apropiate printre care Annie (Kristen Wiig – Mother!), prietena ei din copilărie unsă drept domnișoară de onoare, Helen (Rose Byrne – Jexi), nevasta șefului soțului, Megan (Melissa McCarthy – Spy), viitoarea cumnată, precum și Becca sau Rita, alte prietene ale miresei.
Ele se înhamă la greaua misiune de a pune la cale o petrecere de pomină a burlăcițelor pe care Lillian să n-o uite în veci. Dar în scurt timp izbucnește o competiție mamelară (că nu pot spune cu cojones) între Annie și Helen în ceea ce privește cele mai bune idei de petrecere. Annie este singură cuc, ruptă-n fund de săracă, iar Helen este definiția eleganței, bogăției dar și aroganței care vine la pachet cu acest statut, al omului avut care se simte superior plebei amărăștene.
Nu lipsesc nici obișnuitele coliziuni amoroase pentru că prin peisaj avem și ceva masculi care atentează la tanganezii domnițelor, în special ai lui Annie pentru care se luptă bunăciunea de Ted (Jon Hamm – Richard Jewell) și copoiul Rhodes (Chris O`Dowd – Molly`s game).
Mai pe românește, este un fel de The hangover varianta cromozomului X.
Parcă rețineam Bridesmaids ca fiind mai amuzant, dar revăzându-l acum nu mi s-a părut cine știe ce, nu am râs mai deloc.
Este de apreciat intenția filmului, de a pune o distribuție principală exclusiv feminină, lucru lăudabil, dar și trist în același timp, dacă abia în Anno Domini 2011 Hollywood a considerat că este un risc ce merită luat, dar comedia nu-i deloc inteligentă, fiind și destul de leneșă.
Scenaristele au considerat că dacă apelează la cele mai grosolane glume abjecte și weceiste ele vor fi automat amuzante pentru că sunt puse pe cârca unor femei și nu a bărbaților. Ei bine, nu mi s-a părut deloc ilar să văd personaje râgâind, vomând, flatulând și defecând, asta este cea mai de jos formă de comedie posibilă, pe care orice macac aruncător cu rahat în perete ar fi în stare să o gândească. Și nu este deloc generatoare de râs indiferent cine este în prim-plan, masculi, femele, androgini sau non-binari/e.
Aș fi putut fi mai elegant în exprimare, să scriu că avem parte de bogății naturale gazifere exploatate din centrul primordial al vieții, dar am ales să fiu grosolan la fel ca filmul și să scriu în loc de asta că se bășesc personajele.
Poate dacă ar fi avut curajul să treacă de o anumită extremă, să exagereze dincolo de limita absurdului, poate ar fi fost de efect, dar așa mi se pare destul de cuminte comedia, în ciuda glumelor scârboase la care apelează, nu se sare de o anumită limită, n-are curajul să meargă ori la bal, ori la spital.
Și unele poante se lungesc excesiv de mult, transformându-se în ceva stânjenitor și deloc amuzant.
Tocmai de asta mi s-a părut fadă partea de comedie, doar în câteva momente am hlizit destul de forțat. Și deja sunt sătul până peste cap de același rol de grasă needucată și grosolană pe care Melissa McCarthy îl joacă în fiecare comedie, de la Bridesmaids până la jegul de Thunder force.
Dacă în The hangover am avut parte de aceleași dume, dar duse la nivelul următor, aici nu prea am avut de ce să râd.
– Așa, și, ați vomat, acum ce? Că asta nu este suficient să mă amuz.
– Păi atât, trebuie să râzi că s-a căcat aia în chiuvetă și ailaltă în stradă.
– Aha, am înțeles, nu mersi, îmi trebuie mai mult de atât să mă amuz, îmi trebuie și inteligență în glume, că dume din astea îmi face și amicul sămânțar cu 3 clase în 5 ani, nu este nevoie de efortul unor scenariste pentru așa ceva.
– Da` misoginule ce ești, la The hangover te-ai stricat de râs, aici de ce nu?
– Tocmai ăsta-i șpilul, că nici la The hangover, care are un scenariu mai șocant ca al tău, nu am râs cine știe ce.
– Dar trebuie să râzi pentru că altfel… altfel… altfel… the user has blocked you.
Cam acesta este dialogul fictiv pe care mi l-am imaginat că l-am avut cu filmul în timp ce îl urmăream.
Dar dincolo de umorul deloc impresionant, Bridesmaids este un film plin de emoție și suflet despre prietenia adevărată, dar și destul de trist care ne arată cât de influențați suntem de părerile celorlalți, cât de mult tânjim după acceptarea societății, chiar în detrimentul propriei noastre fericiri. Mai mult m-a făcut să lăcrimez decât să râd Bridesmaids, ceea ce nu ar fi trebuit, filmul este promovat ca o comedie crudă, dar în multe momente se transformă într-un clișeic chick-flick romantic.
Habar nu am de ce Melissa McCarthy a fost nominalizată la Oscar pentru rol secundar pentru că n-a făcut decât să se scălâmbăie, să se bășească și să împroaște pereții cu diaree. Ah, și să aibă o scenă sexuală scabroasă cu bărba-su care după aia s-a apucat de regizat filme, unele extrem de proaste cu soața lui în rol principal.
Nu mai rețineam mare lucru din Bridesmaids, doar scenele amuzante care se și regăsesc în trailer, așa că mare mi-a fost dezamăgirea acum, când l-am revăzut, să aflu că de fapt nu-i cine știe ce comic.
Să nu uit de o laudă sinceră adresată coloanei sonore dominată de Hold on al formației Wilson Phillips.
Rămâne de apreciat curajul, deși sună ciudat să scriu asta acum, după 10 ani, de a pune în rol principal numai actrițe și de a încerca să arate că și sexul frumos poate fi grosolan, scârbos și grețos, dar nu a reușit să mă facă să mă amuz decât în câteva momente, de aceea nu pot să-i coc decât 6 brioșe.
(3 / 5)
