Acest Luca non Mălăele, că mai există un Luca recent, românesc, chiar bun, este o animația marca Pixar care a venit val vârtej pe Disney+ și nu în cinema. Având în vedere recordul de filme bune deținut de Pixar, mi s-a părut un pic suspectă treaba asta, mai ales ținând cont că nu mai sunt atât de multe restricții precum în cazul lui Soul.
Plasată într-un sătuc italian plin de farmec, la malul mării, animația Luca navighează în jurul a doi prieteni, Luca (Jacob Tremblay – Doctor Sleep, Wonder) și Alberto (Jack Dylan Grazer – Shazam, It), care încearcă să-și găsească tot felul de distracții pentru a-și ocupa timpul cu activități recreaționale.
Colac peste pupăză, atenția le este atrasă de Giulia, una bucată pubertană zvăpăiată care îi implică într-o peripeție plină de aventuri și obstacole, o cursă de tip triatlon pentru mucoși cu un premiu o Vespa paradită.
Ăștia doi, oricum tare plictisiți, se înhamă la această provocare, dar au un adversar de temut în Ercole, campionul imbatabil.
Ah, hai că mă luasem cu vorba și am uitat un aspect esențial al filmului, Luca și Alberto nu-s oameni, ci creaturi marine care se transformă în oameni odată zvântați, un fel de sirene masculine.
N-am înțeles neam alegerea cu peisajul italian din moment ce toate personajele o rup pe engleză și doar în rare momente mai auzi slobozită câteo vorbă în dulcele grai al lui Machiavelli. Ori o dai non stop pe italiană, ori doar pe engleză, n-are nicio logică dialogul bilingv cu aplecare majoritară spre engleză.
După ce am văzut Luca am înțeles de ce capetele pătrate din conducerea Șoarecului Multiglobal nu s-au sinchisit să lanseze la apă, pardon, la cinema acest film. Pentru că este slab, probabil cel mai slab din panoplia Pixar, poate vreun sequel la Cars să fie mai sărăntoc.
Filmul este pentru copii, ceea ce pentru Pixar asta este o raritate, de regulă acest studio naște producții care au puncte atractive și pentru adulți, cu teme profunde, uneori chiar destul de serioase și care nu de puține ori te fac să dai la apă din greu, precum Up sau Coco. În schimb, Luca pare un verișor mai handi…., cu probleme speciale, care se află la un nivel mai scufundat și nu vede soarele precum filmele mai sus pomenite.
Vă enervează jocurile de cuvinte cu iz maritim? Ei bine, așa este tot filmul, cu glumițe insipide, inodore și incolore care fac trimiteri la mediul acvatic, dar care-s lipsite de orice amuzament.
Posibil să fiu eu un pic cam prea rău, că m-am împuțit la maturitate, pentru că tratez animația prin ochiul unui adult, nu al unui copil, de aceea nu m-a impresionat deloc.
Dar Luca este colorat, agitat, se aleargă de colo până colo, fără multă noimă inteligentă, dar suficient cât să joace tontoroiul cu atenția celor mici.
Desigur, filmul este o alegorie care abordează teme obligatorii în ultima vreme, cum că a fi diferit nu-i o mare tragedie, că dacă ești într-un fel, minoritar, nu este un impediment, sau nu ar trebui să fie, în a duce o viață normală, că stereotipurile dăunează (deși chiar filmul le folosește la greu, făcându-i macaronari pe toți italienii) și alte asemenea descătușări gazoase dorsale care nu transmit nimic nou, doar mi-au supus ochii la tumbe periculoase prin cap.
Imprevizibilitatea lipsește cu desăvârșire, de la primul val care se sparge de țărm știi cu exactitate cum se va desfășura filmul și nu te vei înșela deloc.
Și n-are niciun strop de emoție, băi frate, dar nimic, este apă peste tot, mai puțin în glandele lacrimale. De ce? Pentru că povestea este prea copilăroasă și nu se sinchisește să ofere tărâțe cerebrale de mestecat și pentru adulți. Aici dau vina pe scenariul care naufragiază în dese rânduri când se ciocnește de logică și o evită de nu-i adevărat.
Filmul setează de la început niște reguli simple și clare: ești în apă, monstru marin scrie pe tine, un fel de amfibian marca The shape of water, ai ieșit din apă și te-ai zvântat, poc, te transformi imediat în om. Dar aceste reguli sunt încălcate în multe rânduri de către film, de aici și impresia că nu s-au sinchisit prea mult să fie pe gustul adulților, lucru impardonabil pentru un film Pixar. Și eram și eu tare curios să aflu cum solzul meu strălucitor au învățat brotăceii ăia sub apă să vorbească atât de bine limba oamenilor, ba chiar să devină poligloți.
Dar cred că vreau prea multe de la Luca, un film fad, care are doar premisa interesantă pentru că în rest nu se petrece nimic incitant, doar niște giumbușlucuri tipice pentru puradei și care, în afară de cele câteva mesaje despre prietenie și motto-ul: diferit nu înseamnă anormal, nu are absolut nimic captivant pentru un adult.
De aceea, cu părere pentru Luca, mă văd nevoit să bag doar 5 râme-n ac.
