În 1989 apărea The abyss, al doilea film al lui James Cameron în care se afunda în apă după îngrozitorul Piranha 2: The spawning.
Chitit parcă să ne arate că știe să se joace mai bine cu apa, Cameron ne duce într-o călătorie subacvatică de aproape 3 ore. Am pus mâna pe varianta Extended, nu cea lansată original în cinematografe, și pot spune că a meritat.
The abyss ne bagă direct în măruntaiele unui submarin american care are niscai probleme pe la mare adâncime, cineva sau ceva îi tot dă târcoale, obosește repede și decide că mai bine pune burta pe fundul oceanului să se odihnească pe vecie.
Însă submarinul ducea cu sine o încărcătură prețioasă, așa că este antamată o echipă de petroliști scormonitori pe fundul apelor pentru a recupera ce se mai poate recupera din submarinul ce stă să ruginească la mare adâncime.
Se pare că petroliștii sunt buni la toate, de la forat pe fundul mării după submarine în The abyss până la găurit asteroizi în Armageddon, cine n-are petroliști, să-și cumpere.
Așa că echipa condusă de Bud (Ed Harris – Resistance, Geostorm, Mother!) își face bagajele și bâldâbâc după submarin. Spre nesatisfacția tuturor, dau nas în nas cu scorpia filmului, Lindsey (Mary Elizabeth Mastrantonio), soția lui Bud, pe care nimeni n-o suferă. Colac peste pupăză, se mai înființează la datorie și o trupă de soldați cu ceva ordine secrete de dus la bun sfârșit.
Toate bune și frumoase, însă oare sunt ei singuri pe acolo? Sau activitatea le este urmărită de forțe străine? Ostile sau pașnice? Cu accent sau fără cuvinte?
The abyss este o demonstrație de forță din partea lui James Cameron pentru că și azi filmul este o realizare tehnică monumentală, nici nu îți dai seama că ar avea peste 30 de ani vechime, atât de bine arată și acum. Poate exagerez un pic, că spre final o ia cam razna cu niște efecte speciale cam nătânge, dar în cea mai mare parte, acolo unde au fost folosite la greu efecte practice, filmul arată superb. Și folosește efecte speciale revoluționare de modelare a apei care vor fi ulterior perfecționate în Terminator 2: Judgment day.
Abisul ascunde aventura acvatică absolut aiuritoare astfel încât nu ai cum să nu fii fermecat de splendoarea din adâncul oceanului. Filmul nu este doldora de acțiune efervescentă, The abyss impresionează în special la nivel tehnic, povestea nefiind ieșită din comun, dar modul în care James Cameron pune pe roate această producție aduce cu sine o senzație de grandoare. O fi fost un calvar inimaginabil pentru actori să joace în acest film, dar este o desfătare nemaipomenită pentru ochi.
Chiar dacă regizorul își ia cam multe libertăți artistice sub apă, nefiind filmul prea realist în multe aspecte, am trecut repede cu vederea peste ele pentru că evenimentele din adâncul apelor sunt tensionate și, pe lângă că te bagă-n claustrofobie acută, te împroașcă și cu un permanent sentiment de pericol iminent.
Se pornește mai greu, asta este adevărat, spre deosebire de precedentele lui filme, The terminator și Aliens, aici James Cameron se concentrează mult în prima parte pe personaje, filmul de față este mai uman, mai contemplativ, mai axat pe caracterul oamenilor, încât ajungem să fim intimi cu cei aflați la mare adâncime și acest fapt va avea repercusiuni emoționante spre final.
The abyss îmi pare cel mai artistic film al său, poate tocmai de asta este și cel mai puțin de succes, fiind un pic mai greu de digerat decât celelalte producții.
Și versiunea lui inițială, de aproape 3 ore, este una care te pune pe gânduri, pentru că finalul conține elemente suplimentare, nu prea pe placul audienței generale, și mă felicit pentru decizia de a urmări această versiune. Nu-i el foarte surprinzător prin ceea ce se petrece pe ecran, dar filmul este bine construit și asta a fost suficient. Știi ce urmează să se întâmple, dar tot rămâi cu un nod în gât și te trec (să fiu în ton) toate apele.
De fiecare dată James Cameron surprinde într-un fel sau altul, The abyss, prin mesajul său pacifist, este total diferit față de The terminator și Aliens, și mă rezum la atât, nu că nu s-ar ști despre ce este vorba în film, dar poate mai sunt tineri care vor să-l vadă.
Pe lângă actorii principali pe care deja i-am pomenit, James Cameron revine la unul din credincioșii săi, dăm și peste Michael Biehn (The terminator și Aliens) în poate cel mai bun rol al său.
La minusuri ar fi cele deja pomenite, ceva efecte speciale mai șubrede spre final și destulele momente în care creierul nu pune botul la ciudatele legi ale fizicii și anatomiei pe care filmul le inventează pentru a-și atinge scopul, de multe ori gura formând singură cuvintele: „Să mori tu”? sau „Da, cum să nu!”
Dar amestecul de acțiune și fantezie, suspans și complexitate, suflet și creier, nu îmi dă voie să cobor la mai mult de 9 metri adâncime.
(4,5 / 5)