Faci sau taci

Faci sau taci

Faci sau taci este o comedie românească din 2019 care, după atrocitatea cosmică numită Oh, Ramona!, m-a surprins destul de plăcut.

Povestea din Faci sau taci se prezintă la tablă cu lecția învățată astfel: Spania și România își unesc limbile într-o acțiune sub acoperire pentru destrămarea unei puternice rețele de traficanți de carne vie condusă de invizibilul Briceag.

Astfel, două căpetenii de prin procuratură interpretate de Gică Craioveanu (da, acel Gică, el fiind spaniolul) și Monica Bârlădeanu (am crezut că s-a evaporat de pe fața pământului), omologul din România, pun la cale o misiune specială pentru scoaterea la lumină a infractorilor.

Din păcate, pentru punerea pe roate a acestui plan, trebuie să apeleze la vestiții funcționari români a căror experiență cu limba spaniolă se rezumă la telenovele și Shakira și această barieră de comunicare complică niscai lucruri.

Dar misiunea pornește la drum, astfel se formează o trupă de comando din 6 fete bine antrenate și, nu se știe din ce motiv, îmbrăcate în niște haine de camuflaj deosebit de sexi (eh, se știe motivul, voiam să fiu retoric), fete care trebuie să se infiltreze în rețeaua de traficanți ca marfă de scos la produs.

Odată instalată tabăra în vârf de munte, se pornește tăvălugul de nebunii, pentru că fetele se descurcă foarte bine atât cu mitraliera, dar și cu fardurile, lascivitatea și goliciunea, fapt ce îi face pe cei doi funcționari incompetenți să li se aprindă călcâiele după fete, ceea ce îi aruncă într-o serie de peripeții amuzante.

Să ne înțelegem ca de la om la om, filmul Faci sau taci nu este comedie 100%, are 2 părți distincte.

Prima jumătate este o comedie pură, simplă, cu glume directe, fără substrat și fără profunzime, dar care mi s-au părut eficiente.

Avem parte de niște tăntălăi și gogomani neaoși, proști de dau în gropi, și la figurat, dar și la propriu, incapabili să realizeze un lucru bun, dar care, într-un final, sunt simpatici, prinzi drag de ei, chit că li se scurge prostia prin toți porii.

Intră în tot felul de belele cauzate de minciunile turnate cu cisterna referitoare la abilitățile și cunoștințele lor, creând confuzie maximă în rândul oficialităților spaniole, rămase perplexe la incompetența românească.

Și când ajung în pădurea fermecată, în mijlocul celor 6 fete frumoase, se dezlănțuie haosul.

A doua jumătate a filmului capătă accente dramatice pentru că aprofundează subiectul traficului de carne vie și se transformă într-un semi-thriller, lasă deoparte glumele și ne prezintă, chiar dacă succint, urmările acestui flagel care distruge viețile multor tinere nevinovate.

A încercat Faci sau taci să surprindă și prin ceva răsturnări de situație, dar eforturile sunt cel mult mediocre din acest punct de vedere.

Nu vă așteptați să găsiți izbăvirea eului intrinsec de la tortura eternă a flăcărilor demonice, nu este chiar atât de bun filmul, dar pot să zic că am râs suficient de bine încât să nu regret jumătatea de euro dată pe bilet.

Filmul nu excelează pe partea de scenariu, după cum spuneam, glumele sunt tare simpluțe, nu au nimic special, denotă o tentă cocalară dar, din nu știu ce motiv, m-au amuzat, deși nu ar fi trebuit.

Cât despre partea de acțiune, să îmi fie cu iertare, a fost doar mult zgomot pentru nimic, aici mai este cale lungă până când cineaștii autohtoni vor învăța cum stă treaba cu acțiunea modernă.

Nu stau acum să fac mișto de unii dintre așa-zișii actori precum Gică Craioveanu (serios!!!), Sandra Izbașa sau Codin Maticiuc, trec peste această parte a comentariului, nu vreau să fiu prea rău.

Dar, deja știți ce vine, fir-ar mama lui a dracului de sunet, cât de imbecili au fost cei care s-au ocupat de acest aspect de nu și-au dat seama că muzica bubuia peste replicile în limba română, de nu am înțeles o bună bucată din dialoguri, dar peste replicile în limba spaniolă, subtitrate, decibelii erau la o valoare mai redusă?

Mi-au mai sărit în ochi și vreo câteva secvențe cu cameramanul reflectat în ochelarii de soare ai personajelor, dar nici nu m-am mai sinchisit să îmi dau ochii peste cap, eram deja supărat pe partea auditivă. După ce că nu se aude bine, au mai dat și muzica la maxim peste vorbe.

Nu mă așteptam deloc ca Faci sau taci să treacă de partea pozitivă a baricadei ridicată de notele pe care le atașez filmelor, dar m-a făcut să râd de 2 ori până la lacrimi încât să îi dau un 7, deși filmul are multe hibe, dar dacă mă face să râd, atunci și-a atins scopul.

Interesant acest Iura Luncașu care a mai regizat o comedie destul de drăguță și ea, Ghinionistul.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link CineMagia

About admin

Check Also

Nasty

Nasty

Este nebunie anul ăsta cu documentarele autohtone având drept subiect sportul. După Hai, România! și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *