A complete unknown

A complete unknownUn alt an, o nouă biografie a unui artist al cărui prenume este Bob. În 2024 a fost Bob Marley, iată că în 2025 A complete unknown se axează pe Bob Dylan.

Bine, ambele sunt lansate în 2024, dar la noi a ajuns mai greu al doilea film.

 

🎬 A complete unknown – Premisă 📖

Anul este 1961 și un tinerel cu o bască și o chitară se perindă pe străzile New York-ului.

Complet necunoscutul pe atunci Bob Dylan (Timothée Chalamet – Dune: Part 2) vrea să-și viziteze unul dintre idoli, Woody Guthrie, care acum este în spital, dar să-și și facă un nume în lumea folkului.

Norocul lui se numește Pete Seeger (Edward Norton – The incredible Hulk), un alt cantautor, care miroase că puștanul are talent și îl ia sub aripa lui protectoare.

Și uite așa o legendă a muzicii de pretutindeni se pregătește să iasă din găoace și să-i surprindă pe toți cu vocea lui inconfundabilă și versurile profunde, dar și cu firea lui răzvrătită.

 

 💭 A complete unknown – Comentariu 🍿

După ce cu o lună în urmă am primit excentricul Better Man, cu o maimuță în locul lui Robbie Williams, filmul de față urmează ruta clasică a unei biografii muzicale, neîncercând să inventeze apa caldă.

Pe de o parte, este reconfortant să urmărești povestea câtorva ani din viața unui colos muzical. Poți să nu fii fanul lui Dylan, dar nu ai cum să nu-i recunoști talentul imens.

Pe de altă parte, viața lui nu a fost atât de zbuciumată încât să facă filmul suficient de interesant, cel puțin nu pentru mine, pentru a ajunge pe niște culmi divine.

Aproape că m-am supărat că omul nu s-a drogat, nu și-a băut mințile, nu a suferit de vreo boală gravă, nu a provocat revoluții în țara sa sau nu a iscat scandaluri uriașe care să țină prima pagină a ziarelor tabloid.

Cea mai gravă ofensă în perioada de 4 ani acoperită de film este că a cântat altceva în afară de folk la un festival de folk.

Bineînțeles, nu este portretizat ca pe un sfânt pentru că este departe de această caracteristică, multiplele prietene din tinerețe pe care le schimba ca pe izmene la Polul Nord ar declara că este dracul gol.

Am stabilit că filmul nu este deloc dramatic, este departe de jelania unui Bohemian rhapsody care, pentru mine, rămâne vârful de lance al biografiilor muzicale.

În schimb, este un studiu complex al unei firi umane complicate pentru că Bob Dylan a fost un artist atipic de-a lungul carierei sale. Și încă este, să-i dea divinitatea sănătate la cei 83 de ani ai săi.

Despre câți exponenți ai muzicii se poate spune că au trăit până la adânci bătrâneți? Iată că el a depășit deja de trei ori acel fatidic Club 27 tocmai pentru că a fost cuminte. Sau, mă rog, nu s-a lăsat pradă exceselor dăunătoare.

Dacă ar fi să-l caracterizez instantaneu pe Bob Dylan după urmărirea filmului, aș putea spune că-i un răzvrătit muzical, dar timid social.

Am avut de-a face cu el și în excepționalul documentar The greatest night in pop și felul în care este pictat în film redă cu succes stângăcia lui socială din mijlocul oamenilor.

Chiar și când este divinizat de fanii săi, el se simte stingher, parcă deranjat de atâta faimă, tocmai de aceea, presupun, se ascunde în spatele unei perechi de ochelari, un fel de barieră între el și lumea înconjurătoare.

Mă întreb dacă nu de aceea pare cam nesimțit, folosindu-se de o atitudine nesuferită pe post de mecanism de apărare contra unei societăți hrăpărețe care l-ar mânca de viu dacă iese din cutumele învechite.

Evoluția lui în cei patru ani acoperiți de film este monumentală, de la un neica nimeni, ca atâția alții care vor să reușească pe scena muzicală, ajunge un colos care atrăgea zeci de mii de oameni doar cu o chitară și o muzicuță.

Deși nu sunt un mare fan al muzicii folk, și aici vine blasfemia, pentru că mi se pare că mai toate melodiile seamănă între ele ca orchestrație, trebuie să menționez că versurile lui Bob Dylan sunt dumnezeiești.

Trubadurul talentat compune niște melodii senzaționale din punct de vedere al profunzimii versurilor.

Alde Dani Mocanu și ce alți analfabeți grohăitori sunt acum la mare căutare ar intra în comă leguminoasă dacă ar încerca să le cânte pentru că nu au creier suficient de dezvoltat pentru a le pricepe.

Ce să mai, erau niște poezii melancolice și triste despre dragoste, suferință, de cele mai multe suferință din dragoste, și alte subiecte care nu prea provoacă bucurie în suflet, ci mai mult îl răscolește prin tematicile abordate.

Ascultând acordurile tânguitoare de chitară, îmi dădeam seama că ele sunt o manifestare sonoră a sentimentelor care se manifestau în interiorul artistului, practic acesta este aspectul esențial al genului folk.

Nu să cânți despre bani fără număr, femei cu nemiluita și dușmani infiniți, ci despre ce simte inima și nimic mai mult.

Din acest punct de vedere, al melodiilor din repertoriul lui Bob Dylan, filmul este o desfătare melodioasă, dar și intelectuală, de toată frumusețea.

A complete unknown

 

Problema este că nu doar Dylan cântă în acest film ce pare mai degrabă un concert întrerupt, când și când, de un fir narativ plăpând, nu am înțeles nominalizarea la Oscar pentru scenariu adaptat pentru că mai mult se cântă decât se vorbește.

Am numărat, în afară de el, cel puțin alte 7 acte artistice care s-au înființat pe o scenă sau alta pentru a cânta.

Joan Baez (Monica Barbaro – Top Gun: Maverick), Johnny Cash, Pete Seeger, Jesse Moffette (artist fictiv), Bobby Neuwirth, Texas Work Song Group (care au cântat la ciocane) și încă un grup rămas nenumit au avut unul sau mai multe momente muzicale.

Totuși, este exagerat, voiam ca scenariul să se concentreze și mai mult pe Bob Dylan și mai puțin pe niște personaje adiacente, unele dintre ele neavând vreo mare importanță în imaginea de ansamblu.

Într-adevăr, regizorul James Mangold (Logan) vrea să creeze un contrast între folkiștii clasici și Bob Dylan care vrea să se rupă de lanțurile unei industrii care-i cere să cânte până la moarte în același registru, dar ce-i prea mult strică.

Timothée Chalamet face un rol excepțional într-un film care nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul așteptărilor, credeam că mă va distruge emoțional și mă va inunda într-un ocean de sentimente, dar n-a fost să fie.

Însă interpretarea tânărului Chalamet merită toate laudele primite până acum. Nu sunt prea familiarizat cu Bob Dylan, dar mi s-a părut că Timothée s-a transformat complet în artist, a intrat la perfecție în pielea lui.

Nu doar prin manierisme, sensibilități, mojicie și timiditate, ci și vocal pentru că el cântă toate piesele lui Dylan și o face excelent, nu ar avea probleme în a-și făuri o carieră muzicală de succes dacă s-ar lăsa de actorie.

Pe lângă el, și Edward Norton joacă foarte bine, cu greu l-am recunoscut inițial, mi se pare mult transformat fizic pentru acest rol, dar are o partitură ofertantă de care s- achitat cu brio. Este, totuși, Edward Norton.

Nu trebuie s-o sar cu vederea pe Monica Barbaro, o altă interpretare excelentă a unui artist de renume mondial care a impresionat pentru mulți ani prin melodiile sale.

Apropo, toți trei au primit nominalizări la actorie, filmul având în total 8 nominalizări și cred că o să câștige câteva statuete, deși n-am priceput de ce ar merita atâtea.

 

🏆 A complete unknown – Verdict 👍 sau 👎

Per ansamblu, am găsit filmul a fi meritoriu, dar nu neapărat excelent, nu a reușit să mă impresioneze la toate capitolele pentru că, oricât de magistral ar fi Bob Dylan, nu a avut o viață atât de turbulentă încât să merite neapărat o biografie.

Și este de bine, mă bucur că mai sunt artiști care n-au căzut în patima a fel și fel de adicții care să le fi scurtat brusc cariera și a ajuns, astfel, să bucure generații întregi, din anii `60 ai secolului trecut până în anii `20 ai acestui secol, cu muzica lui sensibilă și cu versurile ce-s capodopere literare.

Personal, aș fi vrut ca filmul să atace și alte perioade din viața lui care au fost mai interesante.

Am înțeles semnificația acelor patru ani în care a cutremurat scena muzicală din mai multe puncte de vedere, de la explozia fulminantă cu talentul său uimitor până la trădarea impardonabilă de a trece la electric și alte genuri.

Dar merita și premiul său Nobel pentru literatură un segment în acest film. Este primul muzician și unicul de până acum care a reușit această performanță remarcabilă.

În esență, filmul-concert este despre libertatea de a crea muzică așa cum vrei, nu cum doresc alții, și, extinzând conceptul, este despre libertatea de a trăi pentru tine, nu pentru niște necunoscuți.

Nu o să-i cer autografe, că nu-i frumos să te bagi în sufletul omului, mai ales că el este speriat de faimă mai ceva decât americanii de pe atunci de potențialele nucleare cubaneze, dar am să-i ofer cadou 7 chitare să aibă la ce să cânte și cu ce să ne încânte.

Apropo, primul lucru pe care l-am făcut după ce am ieșit de la film a fost să caut informații despre Woody Guthrie, un folkist american despre care eu abia acum am auzit și a cărui soartă m-a demolat, asta deși joacă un rol nici măcar secundar, mai degrabă terțiar.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

A complete unknown

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Elton John: Never too late

Elton John: Never too late

Am urmărit documentarul Elton John: Never too late doar pentru că piesa Never too late …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *