Băieții buni ajung în rai

Băieții buni ajung în raiAvalanșa de filme românești din 2024 continuă cu Băieții buni ajung în rai.

Să fie oare un titlu mincinos?

 

🎬  Băieții buni ajung în rai – Premisă 🕮

Lui Dan (Bogdan Dumitrache) îi pocnește o venă în gât pentru că se tot ceartă cu nevasta la telefon din ce miri ce nimicuri. C-așa-i-n căsnicie.

Și cum creierul nu se poate concentra suficient de bine la două lucruri simultan, Dan nu este atent la drum și este făcut pilaf de un alt șofer care-l lipește de tramvai.

După orânduirea celor veșnice, cu pomenirea morților, pomană și îngropăciune, am amestecat un pic ordinea, Dan este preluat de Sfântul Petru (Sergiu Costache – Boss).

Acesta îi face instructajul ca la armată și îl bagă cu chirie în Purgatoriu să cugete la păcatele vieții înainte ca Dumnezeu (Șerban Pavlu) să-l ia în primire pentru a-i decide soarta.

 

💭 Băieții buni ajung în rai – Comentariu 🍿

Iată un film cu o premisă originală. Cel puțin eu nu țin minte vreunul românesc care să fi abordat o asemenea idee, dar nici nu am urmărit prea multe producții autohtone.

Că nu-i unică la nivel global, este și asta adevărat, îmi vin în minte Nine days și serialul A good place.

Dar pentru o peliculă de-ale noastre aproape că este un miracol că n-are ca temă revoluția sau ceva legat de comunism.

Și modul de abordare este unul aparte, aici m-a făcut să trag o cruce mare pentru că nu-mi imaginam ca Purgatoriul să arate în acel fel, relaxat, cu băutură și haleală la discreție și marea limpede și liniștită lângă tine.

O atmosferă numai bună de meditat la ce a fost și de pus gândurile în ordine până la interviul decisiv.

Eh, și de aici povestea începe să se destrame parțial pentru că ideea de la care pornește este excelentă, dar devine doar un simplu pretext pentru prezentarea unei drame ordinare.

Ce se petrece ulterior sosirii lui Dan în acel aparent paradis putea să aibă loc oriunde pe pământ și în timpul vieții lui, nu are a face că a dat ortu` popii și bănuțul cel cuvenit.

Nu a reușit să mă plictisească pentru că filmul este scurt, dar chiar și așa întinde coarda cu clasicul tras de coadă de se lungise mâța cât prăjina olimpică.

De principiu, mesajul este despre acceptarea deciziilor luate în trecut, despre ce ar fi fost dacă am fi ales ceva total diferit, despre cum viața ni se poate schimba radical într-o fracțiune de secundă și despre ce-i iubirea adevărată.

Vine la pachet cu destule momente emoționante care m-au făcut să-i mai iert din evidentele poticniri scenaristice.

Mai ales finalul mi-a rostogolit câteva crâmpeie incipiente de tornadă lacrimală, ceea ce nu poate fi decât de lăudat.

N-are nicio treabă cu comedia, așa cum zice IMDB, este o dramă get-beget, nu am sesizat decât o singură scenă care m-a făcut să zâmbesc amar, dar atât, restul este cu jelanie și nici nu avea cum să fie altfel având în vedere subiectul abordat.

Te îndeamnă să te gândești la propria-ți viață, ce ai ales, ce n-ai ales, cum ai fi vrut să fie, cum este și, inevitabil, îți bagă-n cap gânduri despre mortalitate și despre cât de scurtă-i viața asta cu care am fost blagosloviți și pe care o irosim în mare parte cu nimicuri inutile.

Am ieșit de la film un pic afectat deoarece este apăsător pentru suflet pentru că-l scutură de multe sentimente și dur cu creierul pentru că naște în el o pleiadă de gânduri triste.

Băieții buni ajung în rai

 

Ce m-a enervat, poate este un cuvânt exagerat, hai să zic deranjat, a fost lipsa de realism a filmului. Și nu mă refer la fantezia cu Purgatoriul, cu Raiul și cu Iadul, le accept ca atare, ca fiind verosimile în contextul dat.

Pe mine m-a sâcâit faptul că Sfântul Petru mai mult șoma. Păi dacă se ocupa de sufletele morților, ar fi trebuit să se învârtă ca ventilatorul pe timp de caniculă și să fie mai aglomerat decât ora de vârf de la metroul din Tokyo.

Dacă se moare în ritmul din film, adică extrem de rar, atunci or să dea faliment Știrile de la ora 17 că nu ar mai avea marfă să ne deprime.

Puteau măcar să facă o învârteală și numărul de înmatriculare al mașinii Sfântului Petru să fie Petru 12, nu doar Petru. Așa mi-aș fi dat seama că nu-i singurul de gardă și munca este împărțită pe sectoare.

Bine, încearcă scenariul să bage o scuză pentru asta, dar n-a prea ținut.

Apropo, mai există monede de 10 bani? Că eu nu am mai văzut una de ani buni. Aici mi s-a părut, din nou, o chestie care nu mai corespunde realității, dar forțată doar de dragul de a transmite o idee anume.

Măcar a nimerit-o cu distanța dintre Găinești și Suceava, că-s atât de fixist încât am verificat informația. Și da, distanța este acoperită într-o oră cu mașina, așa cum este specificat în film.

Șerban Pavlu văd că a devenit un fel de Nicolas Cage al României, nu refuză niciun rol, am ajuns să-l văd mai des ca pe familie, că la orice film românesc este aproape sigur că dau de el într-o partitură mai mare sau mai mică.

Păi doar din 2021 până în prezent m-am împiedicat de el în Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Marocco, Nunți, botezuri, înmormântări, Teambuilding, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, Klaus & Barroso și cel de față.

Nu mai zic de animații, că și pe acolo s-a băgat cu vocea să dubleze.

 

🏆 Băieții buni ajung în rai – Verdict 👍 sau 👎

Este un film care pleacă de la o idee lăudabilă, dar cu o execuție perfectibilă și un act secund destul de static care pe mine nu prea m-a încântat.

Dar se revanșează cu startul și sfârșitul care mi s-au spovedit pe îndelete și m-au determinat, astfel, să absolv filmul de câteva dintre păcate.

Nu toate, că nu-s chiar atât de mărinimos, doar vreo 7, că de restul se ocupă divinități omnipotente, nu un terchea berchea ca mine.

Ah, și trebuie să-i rezerv un loc la cea mai bună masă a Raiului lui Alexandru Dumitru, cel care s-a ocupat de sunet.

Pupa-i-aș microfonul, că tare bună treabă a făcut, am auzit la perfecție toate dialogurile, ceea ce este mai greu de crezut decât prima înviere a lui Hristos.

Putea ieși un film de excepție dacă scenariul era mai cizelat și se folosea de potențialul real al premisei, nu doar să o utilizeze drept chibrit cu care să aprindă flacăra poveștii.

Dacă am lăudat sunetul, trebuie să hulesc persoana care s-a ocupat de trailer, că tare prost s-a descurcat, cum dracului să pui în trailer scena de după genericul de final?

Că tot așteptam să vină și tot așteptam, s-a terminat filmul și încă nu am dat de ea. Și atunci mi-a picat fisa (nu de pe ochi): Băi, boii ăștia au irosit bunătate de glumă în trailer.

Și așa a fost, ce s-o mai ocolesc, aia cu micii este ultima scenă a filmului.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer

IMDB

About admin

Check Also

12.12: The day

12.12: The day

Nu prea mă omor eu cu filme coreene de acest gen, dar a trebuit să …

2 comments

  1. „Hello there” 🙂

    Pare că s-au inspirat un pic din filmul ăsta minunat: https://www.youtube.com/watch?v=x1FhrhoudSE

    • Pff, uitasem de ăsta, mi se părea mie că am un deja vu puternic, dar nu mai rețineam exact. Ăsta e. De aici s-au `inspirat`.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *