Those who wish me dead, sau pe traducere manelistică „Dujmanii fără număr kre mă vrea mort‟, este un film marca WB lansat simultan în cinema-uri și pe HBO Max.
Este al doilea efort regizoral al lui Taylor Sheridan după excelentul Wind river (plasat în mijlocul iernii). Aici schimbăm peisajul și ne mutăm în păduri înflăcărate pentru a o depista pe Hannah (Angelina Jolie – Maleficent: Mistress of evil, The one and only Ivan), pompier montan cu ceva traume expuse încă din primele minute pentru ca spectatorii să afle că au de-a face cu un personaj cu multe frământări interioare.
Dar nu despre ea este vorba în propoziție, că sărim cu parașuta scenaristică într-o altă locație unde dăm peste un tată și fiul său fugăriți de doi asasini nemiloși interpretați de Nicholas Hoult (The banker, Mad Mad: Fury road) și Aidan Gillen (Bohemian rhapsody, King Arthur: Legend of the sword), asasini tocmiți de o figură misterioasă pentru a recupera ceva foarte important de la tată. Ce? Nu contează, că n-aflăm până la final.
Ăsta neștiind pe unde să scoată cămașa, se aburcă în mașină și o ia spre direcția pădurii fermecate în care domnește frumoasa Hannah.
Normal că asasinii, inteligenți din cale afară, își dau imediat seama unde trebuie să ajungă, așa că se așterne scena unei confruntări pe viață și pe carbonizare între mercenarii ăștia doi, pe de o parte, și Hannah și puradelul, de pe altă parte. De parcă asta nu era de ajuns, un imens foc învăluie pădurea, transformând locația într-un furnal venit din iad.
Those who wish me dead combină două dintre subiectele mele favorite în materie de filme, Angelina Jolie și focul. Și cum scenariul este semnat, printre alții, și de Taylor Sheridan, anticipam un film de-a dreptul exploziv din punct de vedere calitativ.
Din nefericire, am rămas cu anticipația-n bernă pentru că premisa este destul de fumată, este un film banal, practic este vorba de-o supraviețuire în mijlocul naturii și de o bătălie contra unor elemente perturbatoare care vor cu tot dinadinsul să-și ducă la bun sfârșit misiunea.
Prima jumătate de oră este destinată caracterizării personajelor, aflăm destul de repede că Hannah este jelită, dar nebelită, iar cei doi asasini sunt de-a dreptul malefici, nu au pic de milă, nu-i interesează cine le iese în cale, ucid fără remușcare și cu maximă eficiență orice obstacol care se interpune între ei și prada lor.
Acțiunea vine un pic mai târziu, după ce sunt făcute introducerile de rigoare și ne zbârlim un pic la văzul nemerniciei de care dau dovadă hitleriștii ăia doi care seceră vieți nevinovate fără să clipească.
Apoi vine și focul și deja atmosfera devine una încinsă, iar tensiunea acumulată stă să bubuie pentru că eroii sunt prinși la mijloc, fugi de dracul, dai de mă-sa, fugi de mă-sa, dai de un scenariu prost.
Pentru că, dragii mei, oricât de greu îmi este să scriu asta, scenariul dă cu mucii în fasolea verde în a doua parte a filmului când îi transformă pe cei doi asasini cu multă experiență în spate și cu o mare pricepere în cântărit suflete în doi papagali jumuliți de-o anorexică plânsă și o negresă gravidă.
N-am nimic cu o asemenea poveste, dar băi nene, scrieți niște personaje feminine credibile. Pe o una o zboară vântul dacă-și scoate tamponul și alteia îi stă apa să-i iasă din robinetul vaginal (scuzați vă rog debitul verbal vulgar, dar nu mai pot), dar ele mândrele țin piept cu succes unor mercenari fioroși care până atunci au măcelărit oameni pe bandă rulantă? Oricât aș vrea, așa ceva nu am cum să cred, este mai SF decât Star Wars.
Limbajul folosit mi s-a părut exagerat de vulgar, fără sens, doar de dragul de a înjura, de aceea filmul are rating R, mai mult ca urmare a invectivelor slobozite de Hannah decât din cauza abuzurilor la care sunt supuse trupurile umane.
Plus că scenariul are și multe cadre inutile, care nu aduc nimic nou în peisaj, nici nu contribuie la construcția personajelor, nici nu îi dă poveștii în șut în fund să facă un pas în față.
Astea fiind zise, dacă trec peste toate aceste metehne, Those who wish me dead este destul de distractiv pentru că odată pornită acțiunea nu se mai oprește și vine sub diverse forme, ba confruntări prin pădure în care oamenii încearcă să se mierlească reciproc, ba zburătăciri care încotro din cauza focului galopant care înghite totul în calea lui.
Apropo de foc, și aici am avut parte de sentimente contrastante.
Uneori focul este atât de bine redat încât simțeam cum se topește termometrul mai ceva ca după rapelul cu Astra Zeneca, efectele speciale fiind impecabile, redând la perfecție teroarea infernală pe care o nasc flăcările barbare ce nu iartă nimic în calea lor.
Alteori arată ridicol de fals, încât devine chiar jenant de privit scenele respective, de parcă pe artiștii VFX i-a grăbit cineva să încheie randarea și au rămas secvențele nefinisate.
Of, și cât de dragă mi-e Angelina Jolie, dar nu pot să-mi pătez integritatea artistică, ei aș, hai că am zis-o, și să laud filmul doar pentru că joacă ea în el. Ea este credibilă în rol, de fapt distribuția bogată în nume cunoscute își face treaba, mai apar prin peisaj și un Jon Bernthal (Ford v Ferrari, Baby driver) sau un Tyler Perry (Vice, Gone girl), nu că ar fi necesitat cine știe ce efort artistic, dar aici filmul este decent.
Those who wish me dead este departe de Only the brave, cu care se aseamănă, scenariul este infectat de curentul ăsta grotesc care acaparează cinematografia, se pare că mulți au intenții lăudabile, dar iadul este pavat cu intenții bune.
Și Angelico, fata mamii, mai pune gura pe-o halcă de carne, nu de alta, dar dacă stăteai locului te confundam cu o sfoară de alpinism, ce dracu, până și scenariul face mișto meta de cât de sfrijită ești.
Sunt profund dezamăgit de Taylor Sheridan, este a doua oară consecutiv când dă chix, după ce a semnat scenariul a 3 filme excelente și unul bun, au urmat două rateuri, Without remorse și Those who wish me dead căruia îi împlânt 6 pioleturi, când eu așteptam să îi dau măcar un 9.
(3 / 5)
Nu am cum sa nu fiu de acord cu analiza spumoasa si creatoare de buna dispozitie. Merci