Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
100 Top AFI
Locul 089 – The sixth sense
În demersul meu temerar de a vedea Top 100 AFI am ajuns la primul film din listă, The sixth sense, pe care încă mi-l amintesc clar de la prima vizionare.
Așa că pentru cele două persoane din lume care nu au văzut filmul sau nu au auzit de ce este atât de vestit voi încerca să dansez, sper că nu cu două picioare stângi, pe lângă surprizele pregătite de M. Night Shyamalan.
Bruce Willis este un psiholog de copii care, după un eveniment nefericit cu unul din foștii săi pacienți, primește un nou caz, cel al băiețelului Cole Sear (Haley Joel Osment).
Infantilul are grave probleme de adaptare socială, pare că este ceva în neregulă cu el, nu se integrează la școală, se comportă extrem de ciudat, nici măcar mama lui nu reușește să se înțeleagă cu el, astfel încât Malcolm Crowe, psihologul, intră pe fir încercând să descopere ce probleme are Cole, dacă sunt de natură psihică sau este vorba de cu totul altceva, parcă vrând să se revanșeze în fața divinității pentru eșecul cu fostul pacient.
Astfel, pe parcursul filmului, între cei doi se creează o relație specială și deși la început Cole îl tratează cu răceală pe Malcolm, pe măsură ce povestea înaintează, cel mic capătă tot mai multă încredere în Malcolm și i se destăinuie, scoțând la iveală niște amănunte care vor cutremura spectatorii.
S-a terminat nisipul din clepsidră, așa că până aici am găsit de cuviință să dau cu țârâita câte ceva din poveste, restul cade în sarcina voastră să aflați ce se ascunde în spatele acestei premise.
Deși mulți ar spune că finalul face filmul, ei bine, în The sixth sense, trecând peste celebrul twist, povestea este una excelentă, iar finalul nu umbrește restul producției.
Chiar dacă știam ce urmează să ni se dezvăluie, filmul rămâne în continuare eficient pentru că are calitatea de revizionare, a doua oară îl vezi dintr-o cu totul altă perspectivă, observi elemente pe care le-ai ratat inițial și nu pentru că nu ai fost atent sau povestea nu a fost captivantă, ci pentru că nu știai că trebuie să le cauți.
Dincolo de elementele ce sunt caracteristice unui film de groază, The sixth sense se ia la trântă cu subiecte grele, inabordabile de majoritatea filmelor, și ajută spectatorul să perceapă viața dintr-un unghi diferit și va rămâne în cap cu niște întrebări eterne ce nu-și vor găsi prea curând răspunsul.
Nu ai cum să rămâi neatins de film care pune pe tapet subiecte sensibile precum moartea, iubirea, relația părinte-copil, legătură soț-soție și, mai ales, comunicarea, cea atât de importantă, fără de care orice relație alunecă pe o pantă primejdioasă, se năruie și naște monștri interiori ce iau diverse forme la nivel mintal precum teama unei căsnicii șubrede, închiderea în sine, imposibilitatea exteriorizării sentimentelor, toate cu efecte dramatice, și uneori ireversibile, asupra psihicului uman, mult mai dificil de reparat decât daunele trupești.
Filmul nu este unul alert, merge în ritmul său de metronom, construiește cu migală două personaje atât de diferite, dar atât de asemănătoare prin suferințele prin care trec.
Sunt câteva jumpscares, pe unele le știam, dar tot m-au luat prin surprindere, pentru că nu sunt deloc telefonate și sunt eficiente, perfect plasate răzleț pe parcursul filmului.
Nici nu știu unde să încadrez The sixth sense, este de toate, dramă, thriller, horror, dar nu i se poate atribui în mod definitiv un anumit gen.
Privind în retrospectivă, filmul este senzațional filmat și editat, chiar dacă sunt mici scăpări, dar inerente, nu există frânturi de logică, totul este cursiv, fără scărpinături în scăfârlie legate de incoerența unor scene, este un scenariu extrem de bine închegat și gândit care te ține în permanență în tensiune.
Și da, dacă ești extrem de atent la prima vizionare, îți dai seama repede de șmecherie, dar chiar dacă nu îți dai seama, nu înseamnă că este vina ta, ci a filmului foarte bine regizat.
Actoria este la cote înalte, capul de afiș fiind reprezentat de copilul, pe atunci, Haley Joel Osment, care face rolul vieții sale și care transmite o teroare de îți îngheață vodca-n sânge.
Bruce Willis nu stă nici el degeaba, fiind pe vremea în care era interesat să-și presteze cu dedicație meseria. O altă reprezentație de excepție este cea oferită de tânăra Toni Collette prin interpretarea mamei băiețelului chinuit de anumite probleme ce nu-i dau pace. Se pare că Toni Collette tot are parte de copii problemă prin filme, de la The sixth sense, după aproape 20 de ani, a ajuns la Hereditary, alt film psihologic de dat coșmaruri.
M-am scremut să găsesc ceva în neregulă cu filmul, mai ales acum, când l-am urmărit a doua oară, știind la ce să mă aștept, dar nu am reușit. Când M. Night Shyamalan strălucește, apoi o face precum o supernovă, și acesta este, în opinia mea, cel mai bun film al său, unii ar spune că Unbreakable este, dar impactul avut de acest film a fost cutremurător pentru mine, așa că îi dau nota 10.
(5 / 5)
Trailer:
