Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The Croods este o animație Dreamworks ce ne duce mult înapoi în timp, la începutul Jurassicului (circa 200 de milioane de ani în urmă), fix în momentul în care super continentul Pangaea începe să se spargă în bucăți și să se împrăștie prin super oceanul Panthalassa.
Și în această epocă de mult apusă schimbăm cărți de vizită cu familia Croods, una mai săracă după standardele de atunci, cu o peșteră micuță, fără prea mult confort.
Capul familiei, Grug (Nicolas Cage – Spider-Man: Into the Spider-verse, Con Air, Face/Off) este un om simplu, chiar și pentru epoca de piatră, crede că menirea lui este să asigure supraviețuirea familiei, chiar dacă asta înseamnă o viață monotonă, dusă mai mult în peșteră. Dacă puradeii mai mici nu îi dau bătăi de cap, în schimb Eep (Emma Stone – Zombieland: Double tap, The favourite, La La Land), fata cea mare, vrea altceva, vrea să trăiască, nu doar să se târască prin viață. Avem eterna luptă dintre rămasul în zona de confort dar fără a evolua sau asumatul de riscuri pentru a progresa ca individ (și, inevitabil, ca specie).
Lucrurile o iau razna în momentul în care mai multe evenimente zdruncină liniștea familiei Croods. În primul rând, în peisaj își face apariția un tinerel pe nume Guy (Ryan Reynolds – Deadpool, Life, The hitman`s bodyguard) care are o altă perspectivă asupra vieții și, în al doilea rând, pare că vine sfârșitul lumii, totul se dărâmă în jurul lor.
Așa că personajele animate trebuie să găsească o nouă locație, una sigură, și uite așa The Croods ne poartă într-o aventură preistorică de toată frumusețea.
Știu că este doar o animație destinată mai ales pentru cei mici, dar The Croods mi s-a părut un film cu adevărat fermecător și amuzant din cale afară.
Practic, de la început la final, am râs într-un fel sau altul, când mai tare și necontenit, când doar zâmbind pe sub mustăți, dar nu au fost momente prea multe în care să nu se întâmple ceva amuzant pe ecran.
Personajele au fost de așa natură imaginate încât fiecare este complet diferit de celelalte și fiecare are particularitățile sale prin intermediul cărora generează haz. Și culmea, foarte bine conturate, astfel încât faci imediat click cu personalitățile lor și le îndrăgești rapid, lucru care nu se întâmplă în multe producții live action făcute în dorul lelii.
Umorul este de toate felurile, de la cel verbal, ciondăneli între mentalități diferite, până la cel fizic, personajele trec prin multe aventuri care se lasă cu vătămări corporale de tot felul, dar în stil animat, nimic realist, că altfel s-ar termina filmul după 5 minute.
Gagurile sunt felurite, de la o glumă repetitivă, dar care nu devine deloc obositoare, cu privire la relația dintre ginere și soacră (aici am râs cel mai mult), până la modul în care acțiuni normale din epoca modernă sunt cumva încorporate în lumea de acum sute de milioane de ani într-un stil imaginativ și mucalit. De la selfie-uri la probleme cu animale de companie, veți regăsi multe lucruri cunoscute în film.
The Croods arată senzațional din punct de vedere vizual, o invazie de culori așa cum nu prea am văzut în animații, nu degeaba consultant le-a fost Roger Deakins. Mediul înconjurător se schimbă în permanență, de la munți sterpi până la câmpii multicolore, de la jungle luxuriante până la păduri pline de creaturi care de care mai ciudate.
Deși eram conștient că toate aceste culori erau menite să mențină la cote înalte atenția celor mici, nu neg că îmi tot căutam un punct de sprijin pentru falcă să nu-mi cadă atât de des. Și când a mai băgat și secvențe demne de un disaster-movie adevărat, deja extazul vizual a fost complet.
Un aspect pe care îl apreciez la animații este acela că adultul nu este lăsat de izbeliște și The Croods are o poveste de dragoste mai bine închegată decât multe filme romantice, precum și câteva momente emoționante care dau târcoale amenințător inimii.
Plus că prezintă și o dinamică a familiei, una perenă, ce se petrecea acum 200 de milioane de ani se întâmplă și acum, nimic nu s-a schimbat la bază, doar lumea în care trăim este alta, dar instinctele familiale au rămas aceleași, se manifestă la fel. Și asta te face să îți îmbrățișezi familia mai abitir ca după un monolog marca Vin Diesel în rolul lui Dom Toretto.
Vocile sunt absolut senzaționale, pe lângă cele amintite se mai regăsesc și Catherine Keener (Get out, Sicario: Day of the soldado, The incredibles 2) în rolul mamei Ugga sau Cloris Leachman (The last picture show) în rolul bunicii Gran.
Eram curios cu ce impresii mă va lăsa The Croods la revizionare, după 7 ani de la prima proiecție, aceeași părere o am și acum ca în 2013, filmul este, pentru mine, excepțional, pentru că nu am reușit să-i găsesc defecte (sau poate n-am vrut).
Așadar, mă pregătesc să intru în formație, să număr până la 10 și să sper că The Croods 2: A new age nu mă va dezamăgi pentru că are mult de muncă pentru a atinge calitatea primului The Croods.
(5 / 5)
