Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The mist este a treia colaborare între Frank Darabont (regizor și scenarist) și Stephen King, precedentele două fiind The Shawshank redemption (locul 1 Top IMDB și locul 72 Top AFI 100) și The green mile (locul 1 în topul meu).
Așadar așteptările erau urcate până în stratosferă pentru acest The mist, un film diferit față de cele două anterioare, acesta fiind unul bazat mai mult pe horror.
Povestea face cercuri în jurul familiei Drayton, tatăl David (Thomas Jane – The predator, Into the grizzly maze) și fiul Billy, cei doi fiind nevoiți să dea o fugă până la magazinul local pentru a achiziționa cele necesare unor reparații destul de importante pentru că tocmai au supraviețuit unei furtuni teribile care s-a lăsat cu pagube dureroase pentru portofel și găuri serioase în locuință și nu numai, și vecinii având de suferit.
Colac peste pupăză, dinspre muntele din apropiere se prelinge o negură densă care se apropie cu pași repezi de mica lor comunitate, dar nimeni nu dă prea mare atenție ceții care capătă viteză, toată lumea fiind concentrată să cumpere cât mai mult și cât mai repede, de parcă ar fi venit sfârșitul lumii, nu doar o furtună care oricum este ceva obișnuit pe acolo.
Se simte totuși ceva în aer, de parcă ar fi ceva în neregulă, vedem pe fundal cum armata se agită și pompierii zburătăcesc care încotro, de parcă altceva mai grav se petrece.
Și apoi negura ajunge și ea în prim-plan și în The mist iadul se dezlănțuie asupra celor care se trezesc subit captivi în magazin.
Eh, ceea ce urmează, dragilor, este un horror care te atacă pe mai multe paliere, atât la nivel vizual, cât și la nivel psihologic.
Nu este nicio surpriză că în negura amenințătoare se află niscai creaturi dornice de hrană cu mulți cromozomi umani, asta reiese clar din trailer, nu vă dau cu spoilerul la temelie.
Momentele în care se ciocnesc oamenii cu monștrii apăruți din neant sunt terifiante până aproape de grotesc pentru că gândacii musculoși arată într-un fel de te bagă imediat într-o fobie insectoidă și începi să cauți ca disperatul Flit-ul inutil. Filmul nu se îngrijește de mintea celor mici, are rating R, așa că se folosește la maximum de el, și uneori umple ecranul cu elemente dezgustătoare, de parcă o bombă ar fi explodat într-un abator. Me gusto mucho asta.
Nu-s efectele speciale prea reușite când vine vorba de înfățișarea creaturilor monstruoase, dar regizorul se vede că-i versat, nu ni-i bagă prea mult în prim-plan, îi lasă ascunși prin întuneric, prin ceață, să nu consume mult din buget, dar și când ni-i arată, în mod clar nu-i vei uita.
Asta a fost partea de horror vizual, cu multe scene macabre în care trupurile umane sunt puse la grele încercări eviscerante, deci aici mă declar cu burta plină că am halit bine secvențele astea.
Dar The mist nu este neapărat despre amenințările de afară, ci despre pericolul din propria noastră minte care naște monștri cu mult mai periculoși decât cei reali.
Și aici scenariul excelează în a prezenta modalitățile în care oamenii reacționează în situații de criză, reacții atât de cunoscute de către noi ca urmare a lumii în care trăim.
Isteria și panica domnesc în momente de necunoscut în rândul celor mai mulți dintre noi și uite așa, dacă-i tai omului curentul și posibilitatea de a suna la urgențe, se transformă brusc într-o ființă regresivă din epoca de piatră.
Cum bine zice filmul, în ființa umană domnește latentă latura sălbatică, pune doi oameni într-o încăpere, dă-le un subiect de discuție și imediat vor începe să caute modalități de a-și da în cap dacă nu sunt de acord. Nici nu trebuie să ne uităm mai departe de domeniul filmelor, în cele mai multe cazuri, două păreri contrare cu privire la un film se lasă cu jigniri și atacuri personale.
The mist nu se rezumă doar la asta, ci lansează bombe atomice asupra religiei care, coroborată cu mințile slabe, generează isterie prostească și scenarii aiuristice. Filmul nu ne lasă să scăpăm ieftin și ne servește o poliloghie religioasă lungă și enervantă, dar cu un scop precis.
Habotnicii nici măcar nu vor sesiza aceste săgeți aruncate spre religie, ci vor percuta la comportamentul deviant al unor anumite personaje, dându-le dreptate în inepțiile pe care le varsă, dovadă a puterii religiei de a spăla creiere.
Nu știu ce este mai de groază, monștrii însetați de sânge sau manipularea de milenii dusă cu mult succes de religie?
Acestea sunt cele două aspecte de bază pe care The mist le scoate în vitrină pentru a ni le prezenta și Frank Darabont reușește să le îmbine perfect într-un film cutremurător.
Pot spune că filmul este și un pic pervers, apelând din nou la nimicnicia mentalității umane (mă fac vinovat) pentru că îți oferă un moment foarte satisfăcător, dar tragic în același timp, și deși știam că nu trebuie să jubilez, cu toate astea am făcut-o.
Mi-au plăcut și micile semne de apreciere pentru alte producții, cum ar fi un poster cu The thing sau o pictură cu The dark tower (dacă nu mă înșel) pe care le-am dibuit la început de film.
Coloana sonoră este una răvășitoare, care contribuie la atmosfera sinistră a filmului în care predomină frica de necunoscut care demonstrează cât de impotenți suntem atunci când zona de confort dispare, atunci când nu mai putem apela decât la cei de lângă tine pentru ajutor și trebuie să ne descurcăm pe cont propriu. Dacă nici asta nu vă dă fiori, atunci vă mințiți singuri.
Sunt ceva nume de notorietate printre actori, nu chiar de top, dar îi veți recunoaște pe Toby Jones din Archive, Jurassic World: Fallen kingdom sau Atomic blonde, pe Marcia Gay Harden din (bleah) trilogia lui 50 shades of Grey și pe Laurie Holden din Dragged across concrete.
Filmul nu este deloc un monster movie tipic, nu contează monștrii de afară, sunt doar o scuză pentru a activa amenințarea reală, contează doar monștrii din interiorul nostru, și The mist este încărcat de asemenea mesaje profunde care ar trebui să te bântuie pentru multă vreme.
Poate vei uita amănunte din film, cum am făcut eu, redescoperindu-l după mulți ani, dar cu siguranță nu vei uita finalul, unul dintre cele mai devastatoare cel mai devastator din istoria cinematografiei, încât nici să plângi nu mai ai putere.
Morala filmului poate fi împărțită în două: 1. Mulți, dar proști și 2. Nu-ți pierde speranța.
Nu a regizat prea mult până acum Frank Darabont, are 4 filme din care 3 sunt adaptări după scrierile lui Stephen King, și cum pentru The Shawshank redemption și The green mile am scos din tolbă nota maximă, n-am cum să-i dau lui The mist mai puțin.
(5 / 5)
